Pentru orice cetăţean cu mintea la cap decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor spune fără echivoc că alegerile locale nu pot fi comasate cu cele parlamentare. Iar motivaţia dată ieri publicităţii, care se înşiruieşte pe o mulţime de pagini, spune foarte clar de ce. În primul rând se arată că mandatul aleşilor locali nu poate fi prelungit, deoarece s-ar încălca principiul periodicităţii alegerilor şi cel al neretroactivităţii legii. O altă obiecţie a Curţii Constituţionale constă în modificarea “intempestivă” a legii electorale, care poate avea ca efect restrângerea dreptului de vot. Adică, poporul alegător va fi prea buimăcit de numărul mare de buletine de vot, iar complexitatea operaţiunilor ar putea face ca alegătorii să nu poată vota până la închiderea urnelor. Asta dacă nu cumva se va vota ca şi la prezidenţiale la Paris! Un alt impediment al comasării arătat de judecătorii constituţionalişti este acela că organizarea alegerilor locale şi parlamentare la aceeaşi dată determină încălcarea dreptului de a fi ales. Adică, un cetăţean nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator şi nici pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pentru un mandat de deputat sau de senator, ceea ce, în cazul comasatelor, ar leza dreptul cetăţenilor de a fi aleşi.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care PDL îşi poate lua adio pentru totdeauna de la comasate. Asta într-o ţară normală, în care decizia Curţii CoNStituţionale este lege pentru toţi. Nu şi pentru PDL, care se agaţă disperat de putere. Nici nu se uscase bine cerneala pe motivarea CCR, că deputatul democrat-liberal Daniel Buda declara că nicăieri în cuprinsul deciziei nu este precizat expresis verbis că se interzice organizarea de alegeri comasate. E adevărat că nu se spune aşa ceva, nici nu e nevoie atâta vreme cât se arată clar principiile care ar fi încălcate prin aplicarea legii comasatelor şi se deduce logic şi motivat prin texte de lege încălcate de ce visul Puterii nu poate fi îndeplinit. Din motivarea CCR mai reiese clar că legea comasatelor a fost încropită de Putere peste noapte, fiind o improvizaţie cap-coadă şi nu rodul unor creiere care ar fi gândit când au scris textul respectiv.
Oricum, pentru pedelişti e clar: “Aparent putem vorbi de existenţa unei dificultăţi în organizarea alegerilor comasate. (…) Rămâne să vedem în Parlament în ce măsură acestea pot fi înlăturate”. Ori, în condiţiile în care opoziţia a intrat în grevă parlamentară şi cum PDL a început să piardă din parlamentari, dar şi timpul scurt până la alegeri fac imposibilă revizuirea legii în Parlament. Ceea ce înseamnă că democrat-liberalii ar trebui să treacă la planul B. Asta par să şi facă, dacă e să-i dăm crezare secretarului general Ioan Oltean. Acesta afirma ieri că PDL este “categoric împotriva anticipatelor”, iar după decizia Curţii Constituţionale “se preconizează, în mod cert, alegeri locale în iunie şi parlamentare în noiembrie”. Aşadar, revenim la starea de normalitate pe care o ştiam înainte de invenţia cu comasatele. E un câştig al democraţiei şi încă o mare bilă neagră pentru Putere, care acum coace altceva ca să recâştige procentele pierdute.
Crina Dunca

Simţind că le fug scaunele pufoase de sub fund şi că sunt pe punctul de a pierde ciolanul guvernării, câţiva câini portocalii de soi în frunte cu buldogul Blaga au început să latre la şeful lor de Guvern şi de partid, încercând să-l sperie şi să-l determine să plece din Palat. Faptul că dulăii au devenit atât de agresivi îi determină pe mulţi să creadă că aceştia au fost lăsaţi din lesă de stăpânul lor, care dă semne de instabilitate de când strada îi cere să plece de la Palatul său.
Nervii sunt întinşi la maximum în aceste zile în PDL, presiunea pusă pe şeful Guvernului crescând pe fondul grevei parlamentare a opoziţiei. Un alt element determinant în creşterea tensiunii l-a constituit demisia senatorului Mircea Banias din PDL, care face ca majoritatea puterii în Senat să atârne de un singur vot, în timp ce în unele comisii activitatea este practic blocată. Pe acest fundal, tensiunile din PDL se acutizează, iar numărul celor care-l doresc plecat pe Boc creşte de la o zi la alta. Se zvoneşte că mai mulţi fruntaşi democrat-liberali vor să-l cheme la raport pe premier şi să-l forţeze să ia o decizie în privinţa fotoliului de la Palatul Victoria.

Despre o eventuală demisie a premierului se vorbeşte deja din primele zile ale protestelor din Capitală, aceasta fiind luată în calcul după plecarea Delegaţiei Fondului Monetar Internaţional. Până să ajungă aici, democrat-liberalii încearcă să găsească o majoritate mai largă, care să asigure o învestire a unui nou Guvern fără probleme. Pentru a-şi atinge scopul, PDL-iştii încearcă să racoleze parlamentari ai Opoziţiei cărora le promit colegii eligibile la alegeri.
Boc a mai rămas deocamdată la Palatul Victoria şi în aşteptarea deciziei Curţii Constituţionale privind comasarea alegerilor, democrat-liberalii aşteptând motivarea ca să se poată repoziţiona. Un susţinător înfocat al comasării, PDL ia în calcul şi ca cele două scrutine să se desfăşoare separat, în iunie şi în noiembrie. Cu atât mai mult cu cât, odată respinsă legea de Curtea Constituţională, ea trebuie să treacă din nou prin Parlament, unde în actualele condiţii este aproape imposibil ca timp să parcurgă toţi paşii procedurali până la alegeri. Aşadar, Boc mai are de dat cu lopata doar de câteva ori până când va auzi ultimele lătrături la Palatul Victoria.
Crina Dunca

Pe fondul protestelor de stradă şi al scăderii drastice cu care se confruntă democrat-liberalii în sondajele de opinie, parlamentarii PDL, reuniţi în prima lor şedinţă de după vacanţa legislativă, i-au cerut premierului Emil Boc să-şi prezinte strategia faţă de partid pentru perioada următoare. Informaţia a fost furnizată de surse politice care au participat la întâlnirea conducerii PDL cu grupurile parlamentare ale partidului din Cameră şi Senat.
Potrivit surselor citate, Emil Boc le-a cerut parlamentarilor să aibă încredere în el şi în preşedintele Traian Băsescu argumentând că ştie ce trebuie făcut, dar nu poate comunica deciziile decât după publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale pe marginea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale. Atitudinea premierului nu i-a mulţumit, totuşi, pe o serie de parlamentari ai PDL, unii dintre ei, Cezar Preda, Raluca Turcan şi Vasile Blaga, sugerându-i lui Emil Boc să-şi dea demisia. S-a conturat, însă, încă o dată încăpăţânarea premierului de a-şi păstra funcţia, dar şi speranţa acestuia că în privinţa comasării alegerilor motivarea Curţii Constituţionale va lăsa în cele din urmă loc de întors.

În toată această vreme, sfidând gerul, protestatarii scandează cu aceeaşi vigoare împotriva puterii cerând demisia principalilor ei reprezentanţi, dimpreună cu alegeri anticipate.
La ce ne putem aştepta? PDL, care conduce coaliţia puterii şi ocupă cele mai importante funcţii în Guvern, la fel ca şi UNPR, care dacă nu fuzionează cu PDL nu va intra în Parlament, ţin morţiş să-şi ducă mandatul până la capăt şi, dacă se poate, să obţină şi comasarea alegerilor, cu amânarea cu şase luni a localelor. Ca de obicei, UDMR şi-a lăsat o uşă deschisă şi către putere, şi către opoziţie în eventualitatea unor negocieri. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, nu a oferit răspunsuri tranşante în privinţa susţinerii declanşării alegerilor anticipate dar, după şedinţa recentă a Prezidiului Uniunii, a precizat că nu consideră că în acest moment formaţiunea pe care o conduce ar trebui să fie cea care să iniţieze un asemenea demers şi, mai ales, nu înaintea publicării motivaţiei Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulţi reprezentanţi ai UDMR susţin public ideea anticipatelor. Aceştia sunt conştienţi că rămânând în coaliţia portocalie riscă să-şi piardă electoratul în favoarea celorlalte organizaţii politice ale maghiarilor şi, astfel, să nu realizeze pragul eligibilităţii.
Pentru a nu mai fi silită să facă figuraţie în Parlament, Opoziţia a decis, aşa cum se ştie şi cum era de aşteptat, să intre în grevă. Atât timp cât USL va şti să gestioneze mesajul public intensificând contactul cu cetăţenii şi cu propriile organizaţii locale, Opoziţia va avea, pe plan intern, de câştigat de pe urma grevei. Dar şi în plan extern reacţiile sunt deja puternice. Numai PDL şi regimul Traian Băsescu se încăpăţânează să facă abstracţie că se află într-un cleşte care se strânge din ce în ce mai tare. Singura soluţie este cea pe care o clamează protestatarii rămaşi, spre cinstea lor, în linia întâi.
Voicu D. Rusu

România ultimilor 20 de ani a fost plină de greve, însă niciuna ca şi cea care se anunţă acum. Opoziţia pregăteşte o grevă fără precedent în istoria României, ca formă de protest faţă de actuala putere. USL încearcă să blocheze lucrările Parlamentului pentru a forţa organizarea alegerilor anticipate. Senatorii şi deputaţii celor două partide, PSD şi PNL, nu vor mai participa la lucrările Legislativului decât în cazuri excepţionale, cum ar fi votul asupra unei eventuale moţiuni de cenzură. Oricum, şi până acum, rolul parlamentarilor Opoziţiei a fost unul mai mult decorativ, de vreme ce Puterea deţine majoritatea şi guvernează prin intermediul ordonanţelor de urgenţă fabricate la Palatul Victoria sau, mai grav, chiar la Palatul Cotroceni. Intrarea în grevă parlamentară a Opoziţiei îi pune pe parlamentarii puterii faţă în faţă cu poporul, fiind eliminate orice confuzii. Astfel, pentru absolut fiecare act normativ ce va fi aprobat de Parlament responsabilitatea şi consecinţele politice vor fi în totalitate ale Puterii, în timp ce până acum pedeliştii se mai fofilau şi se scuzau arătând cu degetul spre Opoziţie.

Pe de altă parte, greva Opoziţiei reprezintă un semnal că România a părăsit drumul democraţiei. Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au aflat ieri la Bruxelles, unde au reclamat derapajele de la democraţie ale puterii portocalii. Preşedintele grupului politic socialist din PE, Hannes Swoboda, a declarat că evoluţia democraţiei din România creează îngrijorare la Bruxelles, dar singurii care îi pot sancţiona pe cei de la putere sunt cetăţenii, prin vot democratic. Numai că, până să ajungă poporul să-şi exercite puterea, derapajele ar putea fi mult mai mari şi mai greu de reparat. Îndârjirea PDL de a nu organiza alegeri anticipate pe motiv că ţara are nevoie de stabilitate, deşi ştim toţi că actuala stabilitate este doar o iluzie, este încă o dovadă că puterea portocalie nu se lasă plecată uşor, ba din contră încearcă manevre ca să rămână la putere şi după alegerile viitoare, anticipate sau la termen. Proiectul legii votului prin corespondenţă, repus pe tapet în aceste zile, este o dovadă a preocupărilor ce le au pedeliştii. În acest context, greva parlamentară a Opoziţiei este mai mult decât necesară, cu speranţa că ea îşi va atinge scopul şi că se va ajunge la alegeri anticipate.
Cel puţin pe moment, PDL pare să fie mulţumit cu greva parlamentarilor Opoziţiei, zâmbind pe sub mustăţi că a scăpat de varianta demisiilor. Numai că mulţumirea ar putea fi una de moment, pentru că liniştea din Parlament ar putea avea drept consecinţă creşterea gălăgiei în stradă. Pe lângă revolta parlamentarilor USL, ar putea intra în grevă sindicatele şi ar putea avea loc ample manifestaţii de stradă. Pe fondul unor presiuni din toate părţile şi având în vedere faptul că UDMR pare a bate în retragere, Puterea portocalie va avea o primăvară grea. Poate că mai simplu ar fi să intre şi ei în grevă.
Crina Dunca

Din vara acestui an, România se va afla în situaţia de a fi nevoită să înceapă rambursarea banilor luaţi prin controversatul împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, în valoare totală de aproximativ 13,4 miliarde de euro. În 2012 va trebui să ramburseze aproape două miliarde de euro, după care, în 2013 vom avea de returnat finanţatorilor de la Washington mai mult de cinci miliarde de euro. Apoi, în 2014 vom mai returna 4,5 miliarde de euro, iar în 2015 va rămâne un rest de aproape 1,5 miliarde de euro.
Sunt întru totul îndreptăţite reproşurile românilor legate de modul ineficient în care au fost folosiţi aceşti bani, dar problema gravă şi neliniştitoare pentru următorii patru ani este de unde vom face rost de fonduri pentru a plăti ratele, dobânzile şi comisioanele aferente acestui împrumut împovărător.
Desigur, cea mai mare parte a rambursării – peste 9 miliarde de euro – îi revine Băncii Naţionale, care are, cum se ştie, destui bani în rezervele sale, dar la nivelul Guvernului sunt mai complicate.

Este suficient să ne reamintim că într-o perioadă în care banii FMI erau de-acum prezenţi în România, Executivul a tăiat din salariile bugetarilor şi a mărit taxa pe valoarea adăugată. Analiştii economici avansează acum ideea că în cazul în care nu va avea la dispoziţie pentru a-şi plăti partea către FMI, Guvernul ar putea fi nevoit să mărească în continuare taxele ori să aplice noi reduceri de cheltuieli, inclusiv cu salariile sau să se împrumute de la bănci, dar rambursarea acestui împrumut va apăsa, în cele din urmă, tot pe spinarea populaţiei.
Întrucât Guvernul are o parte mai mică de rambursat, am putea spera totuşi că, in extremis, nu vor scădea salariile şi impozitele, mulţumindu-se doar să le îngheţe. Însă şi o asemenea măsură ar fi împovărătoare pentru marea majoritate a românilor. În acelaşi timp, cu veniturile îngheţate şi cu o rată a inflaţiei, chiar de numai 5% pe an, oamenii vor avea de înfruntat o scădere cu 40% a puterii de cumpărare, care se va evidenţia în perioada de rambursare. Cum economia este influenţată, conform specialiştilor, în proporţie de 65% de consum, nivelul de trai va scădea inevitabil.
Se mai cuvine precizat că din 2015 urmează să începem rambursarea sumelor primite de la Comisia Europeană, iar în 2022 să achităm şi creditul de la Banca Mondială. În cadrul acordului încheiat la începutul anului 2009, Comisia Europeană ne-a acordat 5 miliarde de euro, bani care au fost folosiţi în totalitate pentru acoperirea deficitului bugetar, iar prin credite ale Băncii Mondiale am atras 600 de milioane de euro.
Concluzia este una deloc optimistă: actuala guvernare portocalie nu este capabilă să găsească soluţii pentru plata ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor prin care a înglodat ţara, în afară de aceea de a le pune cu cinism tot în cârca celor cu bani puţini.
Voicu D. Rusu

Nimeni nu poate anticipa în acest moment cum vor evolua protestele în condiţiile în care blocajul de pe scena politică se va prelungi. Cert este că atât în Capitală, cât şi în foarte multe oraşe din ţară oamenii au rămas în continuare pe poziţii, fără ca gerul şi ninsorile să-i poată determina, aşa cum spera puterea portocalie, să se retragă la căldură. Strada este în continuare o scenă politică cu obiective clare, iar soluţiile nu pot fi decât politice. Întrucât acestea întârzie, incertitudinile persistă, iar nemulţumirile protestatarilor se menţin şi sunt formulate cu aceeaşi intensitate.
“Intervenţia cu poporul” a preşedintelui Traian Băsescu s-a dovedit un discurs sec, lipsit de convingere şi de idei, cu judecăţi desprinse în mod evident din universul izolat al palatului prezidenţial. La cea mai importantă solicitare a miilor de protestatari – “Jos Băsescu” – cel vizat direct a tăcut mâlc. În acelaşi mod, nici nu se putea altfel!!, Emil Boc, a cărui demisie este cerută cu aceeaşi insistenţă pe tot cuprinsul ţării, se încăpăţânează să prelungească agonia propriului guvern.

Şansele de supravieţuire sunt însă drastic limitate, ştiindu-se de pe acum că în momentul în care tensiunile vor continua cu aceeaşi vigoare, premierul va deveni ţapul ispăşitor ideal, atât din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, cât şi din cel al propriului partid.
În sfârşit, PDL şi partenerii săi de coaliţie au abordat strategia decredibilizării protestelor, punând la îndoială obiectivitatea revendicărilor sau explicând protestele din ultimele zile ca reacţii faţă de toate partidele politice, deci, implicit, şi faţă de opoziţie. Dar această aducere la un numitor comun riscă să anuleze un parametru fundamental al democraţiei. Anume acela conform căruia responsabilitatea principală pentru administrarea treburilor publice într-o ţară o au cei care guvernează la un moment dat. Iar decontul se face inclusiv şi, mai ales, prin rezultatul urnelor. Şi, din acest punct de vedere, este bine că Curtea Constituţională a respins în final dorinţa de comasare a alegerilor. Numai că nici acum PDL nu este mulţumit considerând că sfârşitul nu-i aici şi pregătindu-se de riposte. La fel, există încă lideri democrat-liberali care susţin că este inoportună demisia lui Emil Boc şi a echipei sale guvernamentale, deşi a devenit limpede că prin acest demers s-ar mai calma spiritele din stradă şi s-ar deschide calea negocierilor pentru formarea unui guvern care să organizeze alegerile anticipate.
Posibilitatea alternanţei la putere trebuie să fie mereu o şansă pentru soluţionarea pe cale democratică a blocajelor, atunci când acestea se manifestă. Este esenţial ca alegerile să fie organizate şi, mai ales, să se desfăşoare în aşa fel încât guvernul rezultat să exprime opţiunea la urne a electoratului. Numai în acest mod, cei care vor ajunge la guvernare se vor putea bucura de o legimitate cât mai solidă pentru a ţine barca societăţii româneşti pe linia de plutire. Mai mult ca oricând, România trebuie să găsească resorturi interne pentru a apăra privilegiile democraţiei şi pentru a trece populaţia ţării prin actuala criză, cu limitarea la maximum a daunelor.
Voicu D. Rusu

Contestat în stradă de două săptămâni şi de mult mai mult timp de Opoziţie, Guvernul Boc pare să aibă zilele numărate. După autismul de care au dat dovadă în primele zile ale protestelor liderii principalului partid de guvernare, tot mai mulţi încep acum să vorbească. Şi nu la adresa protestatarilor, pe care doar gerul şi viscolul i-a mai rărit din pieţe, ci la adresa propriilor colegi de partid care deţin portofolii la Palatul Victoria. Voci din PDL susţin că e nevoie de schimbări la nivel guvernamental şi chiar de o mutare politică semnificativă, care ar urma să fie făcută de preşedintele Traian Băsescu.
Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda propune soluţia dezirabilă: un Guvern de larg consens şi un premier independent, care împreună ar reuşi să organizeze alegeri necontestate. Din afirmaţiile acestuia putem deduce că o astfel de variantă ar putea fi discutată luna viitoare, având în vedere că “nu este fezabil ca premierul Emil Boc să-şi dea demisia când Parlamentul este în vacanţă, iar la Bucureşti se află delegaţia FMI şi a Băncii Mondiale”. Ori Parlamentul se întoarce din vacanţă la începutul lunii februarie, iar delegaţiile FMI şi BM vor pleca şi ele până la jumătatea lunii viitoare.

Sfârşitul lunii februarie pare să fie mai mult decât “fezabil” pentru a pune capăt guvernării Boc dacă ne uităm şi peste declaraţia unui alt lider al PDL, secretarul general Ioan Oltean. Acesta afirma ieri că în situaţia în care Guvernul nu găseşte într-o lună soluţii la problemele oamenilor care au ieşit în stradă, atunci va trebui să plece. Cum soluţii pentru a-i mulţumi pe toţi vor fi greu de găsit, având în vedere diversitatea de probleme reclamată în pieţe, mai sigură pare a fi a doua variantă: aceea a plecării Guvernului Boc. Şansa lui Boc ar fi să viscolească în continuare şi să demonstreze prin câteva ieşiri la ceas de noapte că dă bine cu lopata. Numai aşa şi-ar putea asigura pe viitor un post bun la deszăpeziri.
Crina Dunca

Părăsirea Parlamentului de către USL ar putea aduce celor trei partide componente importante beneficii de imagine, însă demersul ar avea şi destule dezavantaje. Ideea părăsirii Legislativului a fost avansată de liberali şi discutată în cadrul unei întâlniri informale a partidului. 20 dintre parlamentarii PNL şi-au înaintat demisiile preşedintelui Crin Antonescu, care a anunţat că va discuta propunerea cu partenerii din USL, pentru o demisie în comun a parlamentarilor Opoziţiei.
Liderul PSD, Victor Ponta, s-a dovedit rezervat faţă de ideea liberalilor motivându-şi atitudinea prin aceea că protestatarii n-au cerut să plece Opoziţia ci, din contră, să plece Puterea, fapt pentru care se impune găsirea metodelor prin care să demisioneze Guvernul şi să se ajungă la alegeri anticipate şi pentru Parlament, şi pentru preşedintele Traian Băsescu. Pe de altă parte, devine contraproductiv ca pe parcursul noii sesiuni parlamentare, reprezentanţii Opoziţiei să şadă în bănci alături de cei ai Puterii, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în ţară, în atâtea zile de proteste cu revendicări concrete.

Demisia din Parlament este, însă, o decizie greu de luat, ea determinând o serie de dezavantaje pentru cei care îşi părăsesc posturile. Iar dezavantajele sunt preponderent politice.
Plecând din Parlament, Opoziţia nu va mai avea nicio posibilitate de a influenţa deciziile politice, cum ar fi demiterea Guvernului sau declanşarea de alegeri anticipate. Şi-a făcut, însă, loc şi opinia că, oricum, nici până în prezent Opoziţia nu a putut influenţa deciziile Parlamentului. Acesta a fost ocolit prin repetate asumări de răspundere de către Guvern, iar în alte multe cazuri parlamentarii arcului de guvernare s-au impus, cu sprijinul intruşilor lipsiţi de legitimitatea urnelor. Demisiile în masă ale parlamentarilor Opoziţiei nu pot duce la declanşarea anticipatelor, dar determină organizarea de alegeri parţiale în colegiile de unde provin demisionarii. PDL poate organiza rapid parţiale în aceste colegii şi orice victorie îi va aduce parlamentari în plus.
La fel, apoi, odată cu demisia din Legislativ, PSD, PNL şi PC devin partide neparlamentare şi vor pierde posibilitatea de a avea reprezentanţi de drept în secţiile de vot şi, implicit, de monitorizare a alegerilor în condiţiile în care liderii Opoziţiei vorbesc despre intenţia Puterii de a frauda alegerile. În sfârşit, demisia din Parlament presupune şi pierderi la nivel personal pentru fiecare parlamentar în parte, ceea ce poate complica întrucâtva lucrurile. Oricum, înaintea unei decizii se impune o analiză amănunţită şi pertinentă a tuturor consecinţelor pe care le-ar putea determina părăsirea Legislativului de către Opoziţie.
Voicu D. Rusu

Decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională Legea privind comasarea alegerilor reprezintă o nouă lovitură pentru Guvernul Emil Boc şi pentru Traian Băsescu. Amânată cu o săptămână, decizia reprezintă un pas spre normalitate şi spre detensionarea situaţiei politice. Cel puţin aşa a fost privită de Opoziţie, dar şi de unii parlamentari ai puterii. În stradă însă, victoria împotriva comasării nu poate detensiona situaţia pentru că românii nu par să fie dispuşi să renunţe cu una cu două.
Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul alegerilor, adăugând că îşi va exprima o opinie după ce va vedea motivaţia Curţii. În condiţiile în care a evoluat situaţia din stradă şi în condiţiile în care Curtea Constituţională vine să declare neconstituţională o Lege contestată din start, atât de Opoziţie cât şi de societatea civilă, Guvernul nu mai are decât o singură soluţie: să plece. Guvernul Boc trebuie să demisioneze pentru că şi-a asumat o lege neconstituţională şi nedemocratică. Constituţionalistul Emil Boc ar trebui să plece de la Palatul Victoria pentru că propune în mod constant legi neconstituţionale.

Bineînţeles că au apărut deja pedelişti care afirmă că decizia Curţii nu are cum să atragă demisia Guvernului. Au şi ei dreptatea lor, numai că astfel a mai fost confirmată încă o dată ilegitimitatea acestui Guvern pe care îl vrea plecat ţara întreagă. Pentru că în acest moment nu mai contează câţi români protestează de atâtea zile, ci vedem cum principalul partid de guvernare se prăbuşeşte în ochii poporului până la zece la sută. Dacă zeci de mii de români au îndurat frigul strigând demisia Guvernului şi a preşedintelui, alte multe milioane au solidarizat cu ei din faţa televizoarelor.
Dacă Traian Băsescu putea anticipa decizia magistraţilor de la Curtea Constituţională, probabil că nu şi-ar fi fixat pentru ieri “intervenţia cu românii”. Dar, aşa cum îl ştim, cu mult tupeu şi aroganţă, de-a lungul a 45 de minute ne-a trăncănit despre reformele făcute de Guvernele Boc şi despre toate eforturile depuse pentru asigurarea stabilităţii economice a ţării. Despre protestele românilor, preşedintele a avut prea puţine de spus, iar concluzia generală a fost că nu are de schimbat nimic. Lucru de care greu vor putea fi convinşi românii.
Crina Dunca

Mulţi se întrebau zilele trecute ce poate oferi Guvernul pentru detensionarea situaţiei sociale şi pentru a trimite protestatarii de pe străzi la casele lor? Răspunsul oamenilor care gândesc şi care înţeleg situaţia economică a ţării ar fi: mai nimic. Şi, totuşi, vedem că încet încet Guvernul cedează în faţa protestatarilor, uitând de argumentele vechi. Prima victorie a străzii a fost retragerea proiectului de reformă a Sănătăţii, care viza privatizarea sistemului sanitar. A urmat apoi, din senin, anunţul privind suspendarea taxei de primă înmatriculare. Deşi oamenii din pieţe nu au cerut în mod expres acest lucru, reprezentanţii Puterii au ţinut să facă de la sine pasul înapoi, în speranţa detensionarii situaţiei, dar şi ca un gest care are menirea de a arăta poporului supărat că Guvernului îi pasă de el. Ceea ce este complet fals, dar în zilele noastre aparenţele contează. Tot din acelaşi motiv a fost demis ministrul de Externe, ca să vadă poporul că Puterii îi pasă. Guvernanţii par a fi trecut şi la alt tip de trocuri sau cadouri.

Pe unele televiziuni circula zilele trecute un acord semnat între liderii PDL şi reprezentanţii revoluţionarilor, prin care primii se angajau să caute soluţii pentru ca indemnizaţiile celorlalţi să nu fie tăiate, iar ultimii se angajau să nu iasă în stradă. Puterea greşeşte când cedează astfel, pentru că bugetul nu poate susţine toate cererile venite din piaţă. Aşa cum revoluţionarii vor să se revină asupra tăierii indemnizaţiilor, tot aşa cadrele militare vor pensiile vechi, bugetarii vor salariile dinainte de tăiere, pensionarii vor pensii majorate măcar în raport cu inflaţia, românii în general vor impozite şi taxe mai mici. Ceea ce este imposibil în condiţiile în care anul 2012 nu va aduce creştere economică substanţială, ci mai degrabă cheltuieli suplimentare cum ar fi cele prilejuite de organizarea alegerilor. Chiar ieri venea ştirea că BERD a redus prognoza de creştere economică a ţării noastre, de la 1,1% la 0,8%, ca urmare a încetinirii economice din zona euro, existând chiar riscul de a reintra în recesiune. Motiv pentru care conducătorii trebuie să fie foarte atenţi cum vor împărţi banii de la buget şi cât de darnici vor fi în aceste momente cu protestatarii.
După 12 zile de proteste în stradă, în ciuda presiunii sociale, Guvernul Boc nu pare dispus să plece de la Palatul Victoria. Din contră, încearcă să deturneze sensul protestelor, afirmând că nemulţumirile ar fi strigate împotriva întregii clase politice. Ori, protestatarii nu li se adresează Opoziţiei, ci cer, aşa cum înţelege oricine, demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. Aşteaptă ca PDL să cedeze puterea ori măcar să dea semne că se dezlipeşte de ea. Ceea ce pedeliştii nu numai că nu fac, ci continuă să guverneze cu aroganţa care i-a consacrat. În faţa cererilor străzii, premierul Emil Boc propune un pact pentru stabilitate, care nu aduce nimic nou faţă de ceea ce ştim deja: ei guvernează ca şi până acum ca să păstreze stabilitatea economică. Ori tocmai acest tip de guvernare arogantă este contestată în aceste zile.
Crina Dunca