Un tip de bacterie recent descoperită în subsolul arctic îngheţat (permafrost) al Siberiei ar putea să posede capacitatea de a încetini procesul de îmbătrânire, a anunţat Academia de ştiinţe rusă.
Potrivit experimentelor realizate în laborator, aceste bacterii – Bacillius F – s-au dovedit capabile să oprească procesul de îmbătrânire în cazul şoarecilor cărora savanţii le-au injectat microorganismele.
Şoarecii testaţi au trăit mai mult timp, în comparaţie cu cei din grupul de control, au explicat reprezentanţii Academiei de ştiinţe ruse, care consideră că aceste rezultate sunt “impresionante”.
Savanţii ruşi au precizat faptul că injecţiile cu bacterii au permis întărirea sistemelor de apărare naturală ale şoarecilor. “În primul rând, studiul a vizat imunitatea şi activarea rapidă a ei”, au precizat savanţii ruşi.
Testele au arătat că metabolismul şoarecilor testaţi a crescut cu 20-30%, iar bacteriile au contribuit la scăderea cazurilor de orbire asociată cu senilitatea, dar nu au împiedicat apariţia tumorilor.
Savanţii ruşi au descoperit bacteria Bacillius F în Iacuţia, o republică din Siberia Orientală, unde temperaturile sunt deosebit de scăzute. Bacteria poate să se reproducă doar la temperatura de 5 grade Celsius. “Ne-am gândit şi ne-am spus: întrucât bacteriile au fost descoperite în permafrost, unde erau bine conservate, ele deţin probabil nişte mecanisme care le permit să îşi conserve viabilitatea. Este exact ceea ce s-a întâmplat”, a explicat Nadejda Mironova, de la Institutul de biochimie şi medicină fundamentală al Academiei de ştiinţe ruse.

Potrivit cercetătorului Adrian Şonka, de la Observatorul Astronomic, corpurile cereşti pot purta numele unor oameni ce au avut o contribuţie importantă în diferite domenii, precum ştiinţă, artă, literatură etc.

Numele formelor de relief de pe corpurile cereşti pot fi propuse de specialişti în domeniu şi sunt analizate şi selectate de International Astronomical Union (Uniunea Astronomică Internaţională).

Nu poate oricine să dea numele unui corp ceresc. Doar cei care sunt recunoscuţi în domeniu şi se cunosc între ei pot să propună denumiri, care pot să fie sau nu aprobate de Uniunea Astronomică Internaţională. Denumirile se aprobă destul de greu şi sunt înregistrate şi recunoscute la nivel mondial”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Şonka. El a precizat că se pot face propuneri doar pentru formaţiunile deja descoperite.

În aprilie 2008, un crater de pe Mercur a primit numele Eminescu. Craterul Eminescu are 125 km în diametru şi s-a format mai recent decât restul craterelor de pe Mercur.

Primul nume românesc de pe Venus este cel al Elenei Văcărescu. Craterul, aflat în emisfera sudică a planetei, are un diametru de 31,5 km şi a primit numele Elena Vacărescu în 1994.

Un alt nume al unei personalităţi româneşti pe Venus este cel al sopranei Hariclea Darclée. Acesta este dat unei formaţiuni vulcanice, numită “patera”, cu un diametru de 15 km. Numele a fost aprobat în 2003.

Şi alte cratere de pe Venus au primit nume proprii feminine care se regăsesc în spaţiul românesc, printre care Irinuca, Natalia, Ştefania, Veta, Zina şi Esterica.

Singurul crater cu nume românesc de pe Lună se numeşte Haret, după matematicianul-astronom Spiru Haret. Haret a obţinut doctoratul în astronomie la Paris, cu teza “Asupra invariabilităţii axelor mari ale planetelor”, iar ca ministru al Educaţiei a emis decretul pentru înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti. Craterul Haret are 29 km în diametru şi se află în emisfera ce nu se poate vedea de pe Terra, aproape de polul sud al Lunii.

De asemenea, unul dintre lanţurile muntoase de pe Lună se numeşte Montes Carpatus. Chiar dacă Munţii Carpaţi de pe Terra străbat mai multe ţări, Şonka spune că putem considera că aceasta este o altă regiune “românească” de pe Lună.

Şi pe Marte se regăsesc nume de origine românească. Astfel, Rhabon – numele antic al râului Jiu – a fost acordat unui tub de pe Marte, prin care a curs lavă, o vale cu o lungime de 246 km.

Şi două cratere marţiene au nume româneşti: Iazu şi Batoş. Potrivit lui Şonka, există două localităţi Iazu, una în judeţul Prahova, alta în Ialomiţa, şi încă nu se cunoaşte care dintre ele este sursa numelui marţian. În judeţul Târgu Mureş se găseşte comuna Batoş, aceasta fiind probabil sursa numelui craterului marţian.

Există şi asteroizi cu nume de români, toate aceste formaţiuni făcând parte din centura principală de asteroizi, situată între Marte şi Jupiter.

Primul asteroid ce a primit un nume românesc a fost cel cu numărul 2331. Acesta poartă numele lui Constantin Pârvulescu: 2331 Parvulesco. A fost descoperit în 1936 de astronomul Delporte, în Belgia, şi are un diametru situat între 11 şi 24 km. Face o rotaţie în jurul Soarelui o dată la 3,78 ani şi se poate apropia de Terra la 140.000.000 km. Constantin Pârvulescu a fost profesor de astronomie la Cernăuţi, Timişoara şi Cluj şi directorul Observatorului Astronomic din Cluj. Asteroidul a fost numit Parvulesco şi după fiica astronomului, Carina Parvulesco, profesor de astronomie în SUA.

Un alt asteroid cu nume românesc este 4268 Grebenikov – un astronom de origine română, născut în Republica Moldova, preocupat de studiul mecanicii cereşti. Asteroidul a fost descoperit în 1972, în Rusia, şi are un diametru între 5 şi 12 km. În 4,28 ani face o rotaţie în jurul Soarelui.

Primul asteroid ce poartă numele unui artist român este 6429 Brâncuşi. Asteroidul a fost descoperit în 1971, la Observatorul de la Palomar (SUA), face o rotaţie în jurul Soarelui o dată la 3,16 ani şi se poate apropia la 100.000.00 km de Terra. Diametrul său este estimat între 4-9 km.

Hermannn Julius Oberth a fost un om de ştiinţă născut la Sibiu şi este unul dintre părinţii astronauticii. Asteroidul 9253, descoperit în 1971, la Observatorul Palomar, poartă numele de 9253 Oberth. Cu un diametru de maximum 6 km, asteroidul Oberth se află la distanţa medie de 150.000.000 km de Terra.

Astronomul american de origine română Nicolae Sanduleak s-a ocupat cu studiul stelelor strălucitoare din emisfera sudică. Supernova apărută în 1987 în Norul Mare al lui Magelan a avut ca sursă steaua Sanduleak -69 202. Asteroidul 9403 poartă numele de 9406 Sanduleak şi se află la o depărtare medie de 300.000.000 km de Terra. Un an pe acest asteroid durează 4 ani pământeni.

Asteroidul 9493 Enescu poată numele celui mai cunoscut compozitor român: George Enescu. A fost descoperit în 1971, la Observatorul de la Palomar, este situat la peste 250.000.000 km depărtare şi are până în 9 km diametru.

9494 Donici poartă numele astronomului Nicolae Donici, unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Astronomice Internaţionale şi primul reprezentant al României în acest for. Nicolae Donici s-a ocupat cu studiul Soarelui, observând şase eclipse totale.

Poetul Mihai Eminescu este imortalizat pe cer şi prin asteroidul 9495 Eminescu, descoperit în 1971, la Observatorul de la Palomar. 9495 Eminescu este situat la o distanţă medie de 250.000.000 km de Terra şi face o rotaţie completă în jurul Soarelui odată la 3,23 ani. Se poate apropia la “numai” 140.000.000 de planeta noastră, iar diametrul său nu depăşeşte 6 km.

Asteroidul 10034 Birlan poartă numele astronomului Mirel Bîrlan, un astronom ce lucrează la Institutul de Mecanică Cerească şi Calculul Efemeridelor din Paris. Se ocupă cu studiul dinamicii corpurilor mici din sistemul solar. Asteroidul a fost descoperit în 1981 în SUA.

Biologul şi astronomul amator Jean Dragesco, ce locuieşte în prezent în Franţa, a “primit” un asteroid cu ocazia împlinirii a 80 de ani, în anul 2000. Asteroidul este 12498 Dragesco şi a fost descoperit în 1998. Diametrul acestui asteroid nu depăşeşte 10 km.

Cerul s-a îmbogăţit în iunie 2011 cu un nou nume românesc, cel al astronomului Matei Alexescu. Asteroidul cu numărul 263.516, aflat în centura principală dintre Marte şi Jupiter, a primit numele “Alexescu”. Asteroidul, care poate avea orice mărime între 1 şi 4 km, a fost descoperit în 2008 de participanţii în proiectul EURONOEAR (iniţiat de astronomul Ovidiu Văduvescu).

Asteroidul 1381 Danubia a fost descoperit pe 20 august 1930 la observatorul din Simeis. Numele său a fost propus de astronomul român Călin Popovici şi este un asteroid de aproximativ 24 km în diametru.

Un alt nume românesc este cel al asteroidului 100897 Piatra Neamţ. A fost descoperit în 1998, la San Marcello, Italia, de Alfredo Caronia, care în prezent locuieşte în Piatra Neamţ. Numele a fost propus chiar de el în cinstea oraşului.

Alţi doi asteroizi care au nume legate de România sunt 1436 Salonta şi 1537 Transylvania. Au fost descoperiţi în Ungaria, la observatorul din Konkoly.

Pe de altă parte, cometele poartă numele descoperitorului sau ale primilor trei descoperitori, iar până în prezent un singur român a realizat această performanţă: Victor Daimaca, un profesor de matematică din Târgu-Jiu, a cărui pasiune era astronomia.

Pentru a opri declinul capacităţilor cognitive e din ce în ce mai important să urmăm un stil de viaţă corect. Creierul începe să dea rateuri începând de la 45 de ani şi nu, aşa cum se credea până acum, dipă 60 de ani, susţine Il Corriere della Sera. Vestea, care vine din paginile British Medical Journal, nu e chiar tocmai plăcută, dar are importanţa sa: astăzi se trăieşte mai mult şi să ajungă la bătrâneţe cu creierul cât mai sănătos posibil e o provocare pentru toţi. Aşa se face că un grup de cercetători englezi, francezi şi americani, s-a gândit să studieze cum modifică vârsta funcţiiile cognitive, bunăoară memoria, capacitatea de reacţie şi abilitatea de a înţelege lucrurile, în speranţa de a găsi un remediu.
Cercetătorii au studiat 7.000 de persoane – mai mult de 5.000 de bărbaţi şi 2.000 de femei – care fac parte dintr-un studiu amplu, care a debutat în 1985, cu obiectivul de a studia determinanţii sociali ai sănătăţii. I-au urmărit vreme de 10 ani, între 1997 şi 2007, supunându-i de trei serii de teste pentru a le verifica memoria, vocabularul, capacitatea de înţelegere vizuală şi auditivă, fluiditatea semantică şi fonologică. Rezultatele au demonstrat toate capacităţile cognitive scad în timp, mai repede la vârstele avansate.
Capacitatea de raţionare se reduce cu 3,6% la bărbaţii între 45 şi 49 de ani, şi cu 9,6% la bărbaţii între 65 şi 70 de ani. Acelaşi procent pentru femeile mai tinere ca la bărbaţii de aceeaşi vârstă, în timp la cele în vârstă, declinul rezultat e de 7,4%.

Profesorul Stephen Hawking, a cărui cosmologie cuantică a revoluţionat înţelegerea oamenilor de ştiinţă asupra universului, a recunoscut că femeile reprezintă “un mister total” pentru el. Deşi este unul dintre cei mai mari fizicieni din lume şi cel mai faimos om de ştiinţă în viaţă, Stephen Hawking a recunoscut într-un interviu pentru New Scientist că-şi petrece o bună parte din timp gândindu-se la femei, pe care le cataloghează drept “un mister total”.
După ce a fost diagnosticat în tinereţe cu scleroză laterală amiotrofică, o boală îngrozitoară, doctorii i-au spus că nu avea să apuce vârsta de 30 de ani. Stephen Hawking s-a încăpăţânat însă să-i contrazică. Între 1979 şi 2009 a fost profesor de matematică la Universitatea Cambridge, iar lucrările sale au revoluţionat modul în care oamenii de ştiinţă înţeleg găurile negre. A scris şi câteva cărţi de popularizare a ştiinţei, care l-au făcut să fie cel mai cunoscut om de ştiinţă din lume.
Este paralizat aproape complet din cauza bolii de care suferă şi este nevoit să comunice prin intermediul unui sintetizator vocal, însă asta nu l-a împiedicat să-şi desfăşoare studiile şi să continue să elucideze tainele universului.
Stephen Hawking a fost căsătorit de două ori. În 1965 s-a căsătorit cu Jane Wilde, cu care are trei copii şi de care s-a despărţit în 1991. Patru ani mai târziu, în 1995, fizicianul s-a căsătorit cu asistenta care îl îngrijea, Elaine Manson. În 2006 a divorţat şi de aceasta, susţinând că Manson l-ar fi agresat în repetate rânduri.

Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit elixirul tinereţii fără bătrâneţe

Un experiment efectuat de cercetătorii americani a demonstrat că injecţiile cu celule stem pot opri îmbătrânirea, prelungind speranţa de viaţa chiar de până la trei ori. Oamenii de ştiinţă cred că proteinele din celulele stem deţin cheia “tinereţii fără bătrâneţe” pentru fiinţele umane.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, şoarecii supuşi unui astfel de tratament au trăit de trei ori mai mult. De asemenea, animalele tratate cu celule stem au crescut mai mari şi mai puternice, potrivit Daily Mail. Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh spun că studiile viitoare ar putea permite oprirea procesului de îmbătrânire cu totul.
Efectele au fost vizibile chiar din laborator, unde celule stem tinere au fost puse alături de celule îmbătrânite prematur. Celulele bolnave s-au comportat mult mai bine după ce au fost puse alături de cele sănătoase. Cercetătorii americani au realizat experimente pe şoareci bolnavi de progeria, o boală genetică rară care îmbătrâneşte prematur celulele şi care este întâlnită şi la oameni. Şoarecii bolnavi de progeria trataţi cu celule stem de la exemplare tinere, sănătoase, au trăit de trei ori mai mult decât cei netrataţi. Oamenii de ştiinţă cred că celulele stem sănătoase au corectat anomalia din celulele bolnave. “Experimentul nostru a arătat că şoarecii bolnavi de progeria, o tulburare de îmbătrânire prematură, au fost mai sănătoşi şi au trăit mai mult după o injecţie cu celule stem de la exemplare tinere şi sănătoase”, a declarat autorul studiului, dr. Laura Niedernhofer.
Acest experiment conduce la ideea că celulele sănătoase secretă factori pentru crearea unui mediu care să ajute corectarea disfuncţiilor prezente la populaţia nativă de celule stem, a mai spus dr. Laura Niedernhofer.

Mai multe cristale despre care se credea că nu pot fi întâlnite pe Terra îşi au originile în spaţiu, au stabilit cercetătorii americani.

Până în urmă cu doi ani, cvasicristalele, structuri cristaline cu o structură complexă, fuseseră obţinute doar în laboratoare. Apoi geologii au descoperit cvasicristale în munţii Koryak din Rusia, spre suprprinderea comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Cvasicristalele au fost descrise pentru prima oară în anii ’80, de către cercetătorul israelian Daniel Schehtman, care a fost distins cu Premiul Nobel în 2011 pentru descoperirea sa, scrie bbc.co.uk.

Cvasicristalele au fost considerate multă vreme imposibile, pentru că încalcă regulile de simetrie întâlnite la structurile cristaline tradiţionale. De asemenea, cvasicristalele prezintă proprietăţi fizice şi electrice diferite de cele întâlnite la alte structuri cristaline.

Ulterior, în 2009, s-a descoperit că cvasicristalele pot rămâne stabile în condiţii terestre. Cvasicristalele au fost descoperite într-un mineral (un aliaj de aluminiu, cupru şi fier) prelevat din munţii Koryak din Rusia. Formarea lor a rămas însă în continuare un mister. Acum, oamenii de ştiinţă de la Princeton susţin că experimentele arată că cvasicristalele descoperite în Munţii Koryak sunt de origine extraterestră.

Un cimpanzeu dovedeşte că are o inteligenţă formidabilă, el ştiind să utilizeze chibriturile pentru a aprinde focul şi fiind capabil chiar să îşi facă mâncare.Cimpanzeul Kanzi se află în grija doctorului Sue Savage-Rumbaugh, unul dintre cei mai reputaţi experţi în comportamentul şi limbajul maimuţelor, informează Daily Mail.

“Kanzi face focul pentru că vrea. Obişnuia să se uite la «Războiul focului» când era foarte tânăr, film în care un copil se străduia să controleze focul. S-a uitat vrăjit la el de sute de ori” , a mărturisit doctorul Sue Savage-Rumbaugh.

Cimpanzeul a fost de asemenea fermecat de focurile de tabără pe care îngrijitorii lui le făceau pentru a pregăti mâncarea. De la o vârstă fragedă, a fost încurajat să interacţioneze cu oamenii şi să-i copieze.

A învăţat foarte repede să utilizeze chibriturile. Kanzi, acum în vârstă de 31 de ani, are o grijă deosebită când le foloseşte, fiind foarte atent să nu se ardă.

Este capabil să pună o tigaie pe foc şi să facă hamburgeri. De asemenea, imaginile o surprind pe doctorul Savage-Rumbaugh care la final îl roagă să toarne apă pe foc pentru ca acesta să se stingă, iar el, cu atenţie, împrăştie lichidul din sticlă înainte de a pleca din pădure cu persoana care are grijă de el.

Kanzi ajută şi alte maimuţe să îşi dezvolte astfel de capacităţi ieşite din comun. Fiul său Teco, care trăieşte în acelaşi centru de cercetare, studiază foarte atent ce face Kanzi. Cercetătorii sunt de părere că şi acesta ar putea să înveţe să facă focul.

Doi cercetători americani au creat un calendar care ar face ca datele să corespundă aceloraşi zile a săptămânii în fiecare an. Anii bisecţi, lunile cu 28 de zile şi zilele de naştere care cad în zile diferite în fiecare an ar putea deveni istorie, dacă astrofizicianul Richard Henry şi economistul Steve Hank vor avea succes. Ei propun înlocuirea calendarului gregorian actual cu unul nou-nouţ, care va face ca datele să corespundă aceloraşi zile a săptămânii în fiecare an.
Spre exemplu, Calendarul Permanent Hanke-Henry va face ca prima zi de Crăciun să cadă duminica în fiecare an. “Calendarul pe care îl propunem nu e la fel de precis ca cel gregorian, însă este mult mai convenabil”, spune Richard Henry, citat de LiveScience.com.
Cea mai mare problemă legată de crearea unui calendar uniform este că fiecare an pământesc este alcătuit din 365,2422 de zile, iar acest interval nu poate fi împărţit exact în zile de 24 de ore. Calendarul gregorian a rezolvat această problemă prin introducerea unei zile în plus în luna februarie o dată la patru ani.
Oamenii de ştiinţă americani propun o altă soluţie: un tipar de două luni de 30 de zile, urmate de câte una cu 31 de zile. Ei vor să înlocuiască anii bisecţi de 366 de zile cu o săptămână bisectă, care ar urma să fie introdusă o dată la cinci sau şase ani la sfârşitul lunii decembrie.

Mamele care lucrează cu jumătate de normă sunt mai fericite decât cele care au normă întreagă sau sunt casnice, potrivit unui studiu publicat în ediţia din decembrie a revistei Journal of Family Psychology, informează ziarul Le Parisienne.

Mamele care lucrează o fracţiune de normă, mai ales atunci când copiii sunt foarte mici, au mai puţine simptome de depresie şi sunt mai sănătoase decât casnicele, afirmă cercetătoarea Cheryl Buehler, de la Universitatea Carolina de Nord pe site-ul WebMD.

Studiile precedente au acordat mai multă atenţie bunăstării mamelor active, care lucrează cu normă întreagă, în comparaţie cu cele casnice, potrivit WebMD.

Cercetătorii au examinat date referitoare la peste 1.300 de mame americane pe o perioadă de zece ani. Potrivit studiului, munca cu fracţiune de normă se referă la un număr de ore de muncă – până la 32 de ore pe săptămână.

Rezultatele au arătat că mamele care lucrau în regim parţial erau ‘la fel de prezente la activităţile şcolare ale copiilor lor ca cele casnice’ şi mai prezente decât cele cu normă întreagă. ‘În plus, mamele care lucrau cu fracţiune de normă erau mai receptive la nevoile copiilor lor şi îi învăţau mult mai multe lucruri decât casnicele sau cele care lucrau cu normă întreagă’, potrivit cercetătorilor.

Planetele, numite Kepler-20e şi Kepler-20f, sunt totuşi prea aproape de steaua lor faţă de zona optimă de locuire pentru a putea exista apă în stare lichidă pe suprafaţa lor, însă acestea sunt cele mai mici exoplanete descoperite până acum în jurul unei stele asemănătoare Soarelui.

Kepler-20e este puţin mai mică decât planeta Venus, raza acesteia măsurând 87% din cea a Terrei, iar Kepler-20f este puţin mai mare decât Pământul, având raza de 1,03 ori mai mare decât cea a Terrei, potrivit site-ului NASA. Ambele planete sunt într-un sistem de cinci planete, numit Kepler-20, aflat la aproximativ 1.000 de ani lumină depărtare, în constelaţia Lira.

Kepler-20e orbitează în jurul stelei mamă la fiecare 6,1 zile, iar Kepler-20f la fiecare 19,6 zile. Această mişcare de revoluţie foarte scurtă indică faptul că pe suprafaţa lor este un mediu foarte fierbinte, inospitalier. Temperatura de pe Kepler-20f ar fi de aproximativ 426 de grade Celsius, o temperatură similară cu cea de pe suprafaţa planetei Mercur. Pe Kepler-20e, temperatura se pare că depăşeşte 760 de grade Celsius.

Misiunea Kepler, lansată de NASA, a identificat primele planete de mărimea Terrei situate în afara sistemului nostru solar, care orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, această descoperire reprezentând o bornă importantă în programul de căutare a unor planete asemănătoare Pământului.

Ştiinţă-SănătateUn satelit militar rusesc s-a prăbuşit în Siberia 16:54 Care este viitorul sistemului solar? Previziuni pe termen lung de la 3.900 de ani-lumină 14:47 O sferă metalică cu diametrul de 35 de centimetri s-a prăbuşit în Namibia 20:00 PREMIERĂ PENTRU OMENIRE: Telescopul Kepler descoperă două planete identice cu Terra – VIDEO 12:17 Cum poate fi prelungită tinereţea creierului 11:14 PREMIERĂ PENTRU OMENIRE: Telescopul Kepler descoperă două planete identice cu Terra (Imagine: NASA)
Planetele, numite Kepler-20e şi Kepler-20f, sunt totuşi prea aproape de steaua lor faţă de zona optimă de locuire pentru a putea exista apă în stare lichidă pe suprafaţa lor, însă acestea sunt cele mai mici exoplanete descoperite până acum în jurul unei stele asemănătoare Soarelui.

Kepler-20e este puţin mai mică decât planeta Venus, raza acesteia măsurând 87% din cea a Terrei, iar Kepler-20f este puţin mai mare decât Pământul, având raza de 1,03 ori mai mare decât cea a Terrei, potrivit site-ului NASA. Ambele planete sunt într-un sistem de cinci planete, numit Kepler-20, aflat la aproximativ 1.000 de ani lumină depărtare, în constelaţia Lira.

Kepler-20e orbitează în jurul stelei mamă la fiecare 6,1 zile, iar Kepler-20f la fiecare 19,6 zile. Această mişcare de revoluţie foarte scurtă indică faptul că pe suprafaţa lor este un mediu foarte fierbinte, inospitalier. Temperatura de pe Kepler-20f ar fi de aproximativ 426 de grade Celsius, o temperatură similară cu cea de pe suprafaţa planetei Mercur. Pe Kepler-20e, temperatura se pare că depăşeşte 760 de grade Celsius.

“Această descoperire demonstrează pentru prima dată faptul că planete de mărimea Terrei există şi în jurul altor stele, iar noi am fost capabili să le descoperim”, a declarat Francois Fressin, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge, Massachusetts (SUA).

Sistemul Kepler are încă trei planete, mai mari decât Pământul, dar mai mici decât Neptun. Orbitele celor cinci planete se află la o distanţă de steaua mamă ce nu depăşeşte orbita planetei Mercur din sistemul nostru Solar. Steaua mamă face parte din aceeaşi clasă cu Soarele, tip G, deşi este puţin mai mică şi mai rece.

Prin comparaţie cu sistemul nostru solar, unde planetele mici, stâncoase se află pe orbite apropiate de Soare, iar cele mari, gazoase pe orbitele mai îndepărtate, în sistemul Kepler aranjamentul este neaşteptat, planetele alternând ca dimensiune: mare, mică, mare, mică şi mare.

Oamenii de ştiinţă nu sunt foarte siguri cum au evoluat sistemele planetare, însă ei nu cred că planetele s-au format în locaţiile lor actuale. Ei susţin că planetele s-au format mai departe de stelele de care aparţin şi apoi au migrat în interiorul sistemelor, cel mai probabil prin interacţiunea cu discul de materie din care provin. Acest lucru a permis menţinerea spaţiului dintre planete în ciuda dimensiunilor diferite.

Telescopul Kepler detectează planetele măsurând petele observate în luminozitatea aştrilor, de câte ori acestea traversează prin faţa stelelor de care aparţin. Cercetătorii din echipa telescopului Kepler consideră ca fiind “semn de planetă” după detectarea a cel puţin trei treceri prin faţa stelei.

La începutul lunii decembrie, specialiştii de la NASA au confirmat existenţa unei planete foarte asemănătoare Pământului, care are caracteristici propice vieţii. Planeta se numeşte Kepler-22b şi are o masă de 2,4 ori mai mare decât cea a Terrei. Se află la o distanţă de circa 600 de ani lumină şi efectuează o rotaţie completă în jurul stelei sale în 290 de zile.