Text Box:

Cotidian independent al judeţului Satu Mare.Telefon (+40).261.711830, fax (+40).261.712240 E-mail: redactie@gazetanord-vest.ro

Right Triangle: contact

y

ZIARUL CARE CONTEAZA!

Sectiuni

Opinii

ARHIVA

Dosar

Abonamente

Incendiu de proportii la fosta Fabrica de tutun din Carei

Intrucat hala incendiata nu era alimentata cu gaz si curent, autoritatile presupun ca incendiul a fost provocat de boschetari

             Linistea careienilor a fost data ieri peste cap de un incendiu de proportii izbucnit la fosta Fabrica de tutun din municipiu. Anuntati in jurul orei 16.00 prin Serviciul telefonic unic de urgenta - 112, pompierii careieni au intervenit cu patru autospeciale. Avand in vedere dimensiunile incendiului, acestia au primit sprijin operativ si din partea Sectiei de Pompieri Tasnad. Potrivit unor martori, la originea focului ar putea sta persoanele fara adapost.

Hala facuta scrum

             Flacarile au mistuit o intreaga cladire, facand scrum acoperisul si interiorul unui imobil vechi de peste 100 de ani, ce functiona pana de curand ca si hala de uscare a tutunului. Ajunsi la locul evenimentului, angajatii Sectiei de Pompieri Carei au inceput interventia, dupa care au solicitat sprijin si din partea colegilor tasnadeni, care au sosit cu o autospeciala. Interventia a durat aproximativ o ora, dar nu a fost lipsita de peripetii. Din cauza presiunii scazute, pompierii militari au ramas in cateva randuri fara apa. Acest lucru s-a datorat faptului ca pompierii au intervenit cu tunurile de apa de pe autospeciale, care lucreaza la o presiune de pana la cinci atmosfere, in timp ce presiunea din conductele stradale a fost mult prea mica. Intr-un final, pompierii s-au alimentat dintr-un bazin aflat in curtea fabricii, reusind sa stinga focul. Prim - adjunctul comandantului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, colonelul Gheorghe Dan, s-a declarat multumit de interventia subalternilor sai, declarand ca in urmatoarele zile urmeaza sa se stabileasca cauzele incendiului si valoarea pagubelor.

Mana criminala?

             Careianul Schwartzcof Zsolt, cel care a alertat pompierii, sustine ca primele urme de fum au inceput sa se vada in jurul orei 16.00, moment in care a alertat pompierii. Una dintre persoanele insarcinate cu paza a sustinut ca cel mai probabil incendiul a fost pus intentionat. “Eu nu lucrez aici, dar am fost rugat sa mai arunc o privire prin fabrica, care era inchisa. De foarte multe ori am gasit aici persoane fara adapost care dormeau si isi faceau foc ca sa se incalzeasca. Mai ales ca in ultima vreme era cam frig. Poate au scapat focul de sub control. Am mai gasit de multe ori si copii care se jucau prin curte. Altfel nu avea cum sa porneasca incendiul, mai ales ca cladirea nu era alimentata cu curent electric sau gaze”, a declarat Vasile Kato. Sosit la fata locului, primarul Careiului, Kovacs Eugen, sustine ca patronul firmei Galaxi Agri Production, proprietar al cladirii, a fost rugat in mai multe randuri sa asigure paza obiectivului, mai ales ca politistii au gasit in mai multe randuri persoane fara adapost care isi duceau veacul prin zona. Contactat telefonic, patronul Marian Turcea a declarat ca in aceasta dimineata va sosi la Carei pentru a evalua valoarea pagubelor produse.

Ciprian Batea

 

Sumele incasate la buget au scazut cu 16%

In luna ianuarie, Directia Generala a Finantelor Publice Satu Mare

a incasat 77 de milioane lei fata de 92 milioane lei incasati in aceeasi

luna a anului trecut

             Sumele incasate la bugetul de stat in judet in luna ianuarie sunt cu 16% mai mici decat cele incasate in luna ianuarie a anului trecut, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, directorul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Satu Mare, Dan Maier. La conferinta de presa au mai participat prefectul Radu Giurca, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Satu Mare, Gheorghe Tilibasa, si purtatorul de cuvant al Prefecturii, Daliana Lazar.

Situatie cu proiectele eligibile

             Prefectul Radu Giurca a prezentat noutatile legate de programele “Prima casa” si casele pentru specialisti in mediul rural. Referitor la programul “Prima casa”, prefectul a accentuat faptul ca vor putea fi achizitionate si locuinte finalizate si nefinalizate realizate de ANL. O alta noutate a programului este legata de posibilitatea achizitionarii de locuinte in imobile ce vor fi construite de asociatii cuprinzand minim sapte persoane. Prefectul Giurca a mai anuntat ca le-a cerut primarilor ca pana la sfarsitul lunii sa comunice Prefecturii de cate case pentru specialisti ar avea nevoie in fiecare comuna. De asemenea, prefectul a declarat ca, la nivel judetean, a fost intocmita o lista cu proiectele care se afla in diverse stadii de implementare si au nevoie de garantii guvernamentale pentru asigurarea cofinantarii. Lista cuprinde 12 proiecte vizand reabilitari de drumuri, introducerea apei si a canalizarii in diverse comune. Prefectul Giurca a mai anuntat ca alte 25 de proiecte eligibile din judet ar putea primi finantare in cadrul unei noi sesiuni pe masura 3.2.2 a Programului National de Dezvoltare Rurala.

Rata somajului stagneaza la 7%

             Directorul AJOFM Satu Mare, Gheorghe Tilibasa, a prezentat facilitatile acordate de Guvern firmelor care creeaza noi locuri de munca pentru someri, respectiv noile reglementari privind somajul tehnic. Directorul Tilibasa a anuntat ca, dupa ce 20 de luni a crescut incontinuu, rata somajului in judet a stagnat la nivelul de 7%. In prezent, in judet exista 10.940 de someri, din care 6.283 sunt in plata. In ultima perioada, AJOFM Satu Mare a constatat ca au inceput sa se faca angajari in confectii si prelucrarea lemnului. Directorul DGFP Satu Mare, Dan Maier, a prezentat noutatile legate de deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare. Prezentand criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca solicitantii, acesta a aratat ca deconturile sub 10.000 de lei se ramburseaza automat firmelor, fara nicio inspectie fiscala. Potrivit directorului Maier, sumele declarate de agentii economici din judet in luna ianuarie au scazut cu 12% fata de luna ianuarie 2009, respectiv 111 milioane lei fata de 125 milioane lei. Sumele incasate la buget au scazut cu 16%, in luna ianuarie, Directia Generala a Finantelor Publice Satu Mare incasand 77 de milioane lei fata de 92 milioane lei incasati in aceeasi luna a anului trecut. Potrivit directorului Dan Maier, scaderea incasarilor nu se datoreaza in totalitate crizei, ci si faptului ca sase agenti economici din judet au fost transferati in administrarea structurii centrale a DGFP.

Szasz Lorand

 

Baimareanca gasita moarta intr-o pensiune din Satu Mare

             O femeie in varsta de 43 de ani domiciliata in municipiul Baia Mare, mama a doi liceeni, a fost gasita fara suflare luni seara, in jurul orei 22.00, in camera pensiunii Diana, situata pe Bulevardul Unirii in Satu Mare. Proprietarii pensiunii spun ca baimareanca s-a cazat vineri, 5 martie, in jurul orei amiezii, in camera cu numarul 3, achitand pentru doua nopti de cazare. “In cele doua zile aceasta nu a coborat deloc din camera in care era cazata, nici macar sa manance”, ne-a spus Ofelia Negre, patroana pensiunii, iar angajatii localului spun ca nu au vazut sau auzit nimic suspect. Pentru ca nu elibera camera, proprietara s-a dus in camera sa vorbeasca cu femeia insa a vazut ca nu misca si si-a dat seama ca ceva nu e in regula. A plecat imediat la Politie, unde a anuntat ce s-a intamplat.  Baimareanca era disparuta de acasa de vineri, 5 martie. Atat politistii baimareni cat si membrii unei asociatii au cautat-o cateva zile la rand, dar fara noroc. Se pare ca femeia, care detine o pensiune in judetul invecinat, a mai disparut de acasa in urma cu cateva luni, fiind gasita atunci pe camp in imprejurimile municipiului Baia Mare. Anchetatorii satmareni au cercetat azi noapte camera de pensiune, insa nu au gasit nimic suspect. Pentru ca exista informatii cum ca baimareanca ar mai fi incercat sa-si puna capat vietii si cu alte dati, oamenii legii nu exclud varianta unui suicid. Rezultatul autopsiei realizate de medicii legisti va stabili insa care a fost cauza exacta a mortii.

(Lorena Georgi)

 

Nereguli cu subventiile de la APIA

Un satean din Gereusa a semnalat la audientele de la Prefectura

ca Asociatia crescatorilor de animale din localitate a risipit

subventiile dupa bunul plac

             Problemele semnalate de cetatenii inscrisi ieri la audientele organizate de Institutia Prefectului au fost consemnate de subprefectul Alin Dan, juristul Eugen Chioran si expertul Cosmin Dorle din cadrul Corpului de Control. Intre cei inscrisi la audiente s-a aflat si Petru Ciocan din satul Gereusa, care a cerut ca autoritatile sa se implice in rezolvarea neregulilor pe care petentul sustine ca le-a constatat in cazul subventiilor acordate de APIA Asociatiei Crescatorilor de Animale din localitate.  Potrivit celor declarate de Petru Ciocan, la inceputul acestui an Asociatia Crescatorilor de Animale din Gereusa a primit de la APIA subventii in suma de peste 100.000 lei. In loc sa fie folositi cum ar trebui, banii sunt risipiti dupa bunul plac al celor de la Asociatia Crescatorilor de Animale, a mai afirmat petentul. Acesta a atras atentia reprezentantilor Institutiei Prefectului ca asociatia nici macar nu dispune de bovine, ci doar de aproximativ 100 de oi, iar dupa cum arata pasunea, investitiile din subventii au fost facute cu doar o parte foarte mica din suma totala, restul banilor fiind folositi pentru plata salariilor personalului foarte numeros angajat la asociatie. Expertul Cosmin Dorle a afirmat ca anul trecut au existat unele divergente intre cele doua asociatii ale crescatorilor de animale din Gereusa, in urma carora una dintre acestea s-ar fi desfiintat.In ceea ce priveste situatia semnalata de petent, Cosmin Dorle a afirmat ca va fi sesizata conducerea APIA pentru a efectua verificari, cu toate ca Petru Ciocan a declarat ca insusi directorul acesteia nu este strain de afacerile necurate din cadrul Asociatiei Crescatorilor de Animale din Gereusa.

Stela Tudor

 

Taras Sevcenko, comemorat de ucrainenii din Satu Mare

             In fiecare an, in martie, ucrainenii din intreaga lume il comemoreaza pe marele lor poet national, Taras Sevcenko, care s-a nascut in data de 9 martie 1814 si a decedat in 10 martie 1861. Filiala din Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din Romania (UUR) i-au adus un omagiu marelui lor poet. La acest eveniment au participat numerosi membri ai filialei judetene a UUR, in frunte cu presedintele Mihai Macioca, precum si directorul Directiei pentru Culte, Cultura si Patrimoniu, George Vulturescu, si consilierul local Viorel Solschi. La bustul lui Taras Sevcenko, situat in Piata Vasile Lucaciu, au fost depuse coroane de flori. Presedintele UUR Filiala Satu Mare, Mihai Macioca, a spus ca Sevcenko este un mare simbol si un erou al poporului ucrainean, care a realizat lucruri importante pentru poporul sau in cei 47 de ani de viata. Macioca a multumit autoritatilor locale si judetene, care au contribuit la amplasarea bustului lui Taras Sevcenko, dezvelit in data de 1 iulie 2009. La final, copiii de la Scoala Generala din Micula, care studiaza limba ucraineana, au cantat trei melodii in cinstea poetului Taras Sevcenko, iar poetul satmarean Dumitru Timerman a recitat o poezie proprie intitulata “De ziua poetului Taras Sevcenko”.

Pavel Prodaniuc

 

Peste 1,2 milioane lei alocati pentru evenimentele culturale

              Din bugetul municipiului Satu Mare pe acest an, 1.250.000 lei reprezinta suma prevazuta pentru sustinerea evenimentelor culturale care vor fi organizate in cadrul Festivalului Cultural Satmarean, precum si pentru alte activitati culturale cu participare internationala. Din aceasta suma, 295.000 lei sunt alocati pentru actiunile organizate de Primarie, iar 955.000 lei pentru actiunile organizate de alte institutii. Potrivit primarului Iuliu Ilyes, sumele vor fi alocate institutiilor organizatoare in urma incheierii unor contracte de colaborare, care vor avea incluse clauze referitoare la scopul pentru care au fost alocati banii, obligatii ale organizatorilor, precum si modul de prezentare a documentelor justificative cu privire la cheltuirea sumelor alocate.

Stela Tudor

 

Peste 800 de someri angajati in acest an

             Un numar de 813 persoane aflate in somaj au fost angajate anul acesta prin intermediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Satu Mare. In luna februarie s-au realizat cele mai multe angajari, 355 la numar, in vreme ce in ianuarie au fost angajate 255 de persoane, iar in martie pana in prezent alte 243. Cele mai multe angajari au fost in meserii precum manipulanti marfuri, 108 persoane angajate, incarcator-descarcator-95, confectioner-asamblor articole textile 61 de angajari, montator subansamble 46, muncitori necalificati 27 la numar si lucratori comerciali 22. O data cu luna martie, AJOFM atrage atentia ca patronii care angajeaza someri pe locuri de munca nou-create si pe care le mentin in activitate pe o perioada de cel putin 12 luni beneficiaza, pe o perioada de 6 luni de la data incadrarii, de scutire de la plata contributiilor de asigurari sociale pentru aceste persoane.  

(Lorena Georgi)

 

Jandarmii cauta 15 viitori gradati de etnie roma

             In acest an, pentru sesiunea de admitere 2010, in institutiile de invatamint ale Ministerului Administratiei si Internelor, Jandarmeriei Romane i-au fost aprobate un numar de 415 locuri. La Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti se ofera 100 de locuri la specializarea Ordine si Siguranta Publica, din care 5 locuri pentru rromi. La Scoala Militara de Subofiteri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Dragasani au fost aprobate 155 de locuri, din care 5 locuri pentru rromi, iar la Scoala Militara de Subofiteri Jandarmi Falticeni au fost aprobate 150 de locuri, din care 5 locuri pentru rromi. “In cadrul campaniei de recrutare a candidatilor, in perioada urmatoare C.P.P.C.J. Tasnad va organiza intalniri cu elevii din institutiile de invatamant preuniversitare din judet. 

(Ciprian Batea)

 

Concurs de Ziua Mondiala a Protectiei Consumatorului 

             In acest an, Ziua Mondiala pentru Protectia Consumatorului se va desfasura sub egida “Alege! Este dreptul tau”. Pentru a marca ziua, reprezentantii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului (CJPC) Satu Mare impreuna cu Inspectoratul Judetean Scolar Satu Mare vor organiza maine, incepand cu ora 14.00, un concurs in randul elevilor de liceu. Concursul se va desfasura la Liceul industrial nr. 7 si vor participa patru clase de liceu, iar la finalul concursului, elevii vor fi premiati cu diplome si cadouri.

(Giorgiana Paduraru)

FORUM GNV