More

    Confesiune

    După o îndelungată chibzuinţă, am decis să reiau colaborarea mea cu Gazeta de Nord-Vest. Motivul esenţial este acela că ea este creaţia celui care mi-a fost cel mai bun prieten, regretatul Ion Bledea, căruia i-am fost alături, frăţeşte, la bine şi la rău, de la început, din primele ore ale Revoluţiei din 1989, când încă libertatea presei era tehnic, financiar şi profesional la început de drum. N-aş fi crezut niciodată că îmi va fi dat să optez între două puncte de vedere ireconciliabile, în urma unor dispute între vechi parteneri, care au ajuns la concluzia că nu mai pot continua împreună. Sunt convins că există motive esenţiale pentru această ruptură, dar am sperat sincer că lucrurile vor evolua în cele din urmă în sens pozitiv. Nu pot decât să-mi asum naivitatea, dar şi regretele că uneori lucrurile pornite bine se pot sfârşi mai mult decât rău.
    Sunt cât se poate de convins că vor fi destui cei care mă vor acuza că sunt duplicitar, că s-ar fi cuvenit să renunţ la orice colaborare sau să am o altă opţiune, una neutră sau cel puţin echidistantă. Oricare variantă ar fi fost posibilă, dar spun cu mândrie şi cu toată convingerea că Gazeta de Nord-Vest a fost, este şi rămâne cea mai mare realizare profesională a vieţii mele.

    Astfel, am pornit din nou la drum, dar convins că strategiile redacţionale prelungite cu polemici interminabile şi jigniri oricât de justificabile duc inevitabil la suprasaturaţie şi îi îndepărtează drastic pe cititori. Ceea ce este împotriva a însăşi raţiunii de a exista al oricărui demers gazetăresc. Nu înseamnă însă că dezavuez stilul pamfletar din presă, promovat în Gazeta de Nord- Vest şi consacrat prin talentul inconfundabil al scriitorului Ion Bledea, un reprezentant de seamă al acestui gen publicistic. Preluat apoi aleatoriu.
    Am hotărît, aşadar, să rămân în slujba Gazetei de Nord-Vest. Nu-mi permit nici pe departe să dau lecţii sau să par înţelept. Aş dori însă ca noua structură redacţională a ziarului meu de suflet, căreia mă alătur benevol, să înţeleagă sensul acestei confesiuni sincere. Desigur, în ultimă instanţă, opinia cititorilor este suverană, pentru că te pune întotdeauna la locul tău, judecând munca ta cu obiectivitate. Este ceea ce îmi doresc, înainte de orice.

    Voicu D. Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE