More


    Vor în Liga a 3-a!

    - Advertisement -

    somesu

    ”Mergem să cîștigăm barajul”, a spus Zoltan Ritli , antrenorul campioanei ligii a 4-a Someșul Cărășeu. Invitat luni seara la emisiunea Săptămâna sportivă , tehnicianul celor de la Cărășeu s-a arătat încrezător înaintea barajului de azi de la Șimleu, acesta apreciind că cele două echipe, Someșul respectiv Unirea Jucu, au șanse egale de promovare.

    Campioana judeţului Satu Mare, Someșul Cărășeu, va întâlni campioana Ligii a 4-a a judeţului Cluj, Unirea Jucu. Meciul se va juca pe teren neutru în judeţul Sălaj, pe stadionul Măgura din Şimleul Silvaniei, azi de la ora 17,30.
    Someşul Cărăşeu a terminat pe primul loc în seria A a ligii a 4-a și a ajuns la acest baraj după ce a învins în 9 iunie pe Someşul Oar cu scorul de 3-0. Este campioana judeţului Satu Mare, sau mai bine spus a rămas campioană după ce şi sezonul trecut a fost cea mai bună echipă din judeţ.
    Într-un meci de pregătire în vederea barajului cu Someșul Cărășeu, Unirea Jucu a fost învinsă săptămâna trecută de Rapid Jibou, scor 3-1.
    Preşedintele Unirii Jucu, Dani Chiorean, i-a “spionat” pe jucătorii Someşului Cărășeu, echipă despre care a declarat că are un lot bun şi apreciază că şansele sunt egale în meciul de astăzi,. “Meciul cu Rapid Jibou a fost un meci amical, în care nu am putut folosi 4 titulari. Aceştia vor juca însă cu Cărășeu. Sperăm să promovăm în Liga a III-a iar în următorii ani să atacăm Liga a II-a.”
    ”Noi nu am avut nevoie de un meci amical deoarece venim după un retur aglomerat și după un joc intens în finala campionatului. Vom merge la Șimleu în ziua jocului și de pe acum îi invităm cu noi pe iubitorii fotbalului sătmărean pentru a ne susține la acest baraj. Sper să promovăm și, cine știe poate vom fi o soluție de echipă satelit pentru Olimpia” a mai spus Zoltan Ritli, antrenorul celor de la Cărășeu, la emisiunea Săptămâna sportivă.
    Someșul Cărășeu va pleca azi spre Șimleu iar oficialii echipei invită iubitorii fotbalului sătmărean să li se alăture și să-I susțină la acest baraj.

    FLORIN MUREŞAN



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare