Castelul Karolyi din Carei a găzduit vineri seara proiecţia filmului documentar “După Fel şi Chip”, realizat de Paula Oneţ. După ce a fost prezentat publicului din străinătate, scurtmetrajul s-a întors acasă pentru a putea fi văzut şi de publicul careian prezent în număr mare la eveniment. Paula Oneţ a fost felicitată pentru munca sa atât de cei apropiaţi cât şi de autorităţile prezente, printre care primarul Eugen Kovacs şi directorul Direcţiei de Cultură, Sport şi Turism, Bogdan Georgescu. Cu această ocazie autorităţile prezente au declarat deschisă stagiunea de toamnă la Castelul Karolyi, unde pe parcursul stagiunii vor fi prezentate mai multe expoziţii şi evenimente culturale.
Proiecţia filmului “După Fel şi Chip” a adunat vineri seara în Sala Cavalerilor din Castelul Karolyi peste două sute de careieni care s-au înghesuit să fie prezenţi la proiecţia scurtmetrajului realizat de careianca Paula Oneţ. Înainte de proiecţia filmului, realizatoarea a fost felicitată şi premiată de autorităţile locale pentru iniţiativa şi succesul de care s-a bucurat filmul la festivaluri internaţionale. Filmul a mai fost proiectat în cadrul Zilelor Municipiului Carei, dar şi la Liceul Teoretic din Carei, unde Paula a fost elevă. Cu toate acestea proiecţia de vineri a fost considerată proiecţia oficială a filmului în faţa autorităţilor locale şi a publicului careian care au răsplătit eforturile tinerei cu ropote de aplauze, flori şi diplome de merit.
Iniţiativa tinerei de a realiza acest film documentar a fost lăudată şi de primarul Eugen Kovacs care a ţinut să sublinieze faptul că dacă într-adevăr vrei ceva cu adevărat se poate, nu contează că vii dintr-un oraş mai mic, precum Carei. “ Trebuie să remarcăm un lucru, uite câtă lume este aici, un lucru rar să se adune atâta lume la castel”, a mai spus edilul. De asemenea, careianca a fost felicitată şi de directorul Direcţiei de Cultură, Sport şi Turism, Bogdan Georgescu, care a precizat că orice eveniment în care este implicat un careian este important pentru comunitate. “ Jumătate din oraş este implicat în acte culturale şi cu asta ne mândrim. Astăzi asistăm la ceva cu adevărat deosebit, deoarece la Carei nu există tradiţie în film, iar cu ajutorul acestui film este promovat în străinătate şi oraşul nostru”, a mai declarat Bogdan Georgescu.
Careianca a ţinut înainte de proiecţia filmului un scurt discurs în care a mulţumit tuturor celor care au ajutat-o în realizarea acestui film, printre care colegilor de la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj, careienilor care au răspuns pozitiv dorinţei sale de a ajunge cu scurtmetrajul la Festivalul de la Cannes, dar în special familiei care a susţinut-o tot timpul, începând de la părinţi şi până la bunica din Ianculeşti, satul unde a luat naştere ideea filmului. A fost greu să realizezi un film care să poată fi prezentat la festivalurile internaţionale precum: Jameson Cinefest din Ungaria, Kinemastik Malta, Cannes Film Festival– secţiunea Short Film Corner, iar zilele de filmare nu au fost uşoare. Cu toate acestea, ambiţia şi perseveranţa de care a dat dovadă tânăra au ajutat-o să îşi îndeplinească visul: “Veneam cu echipa de filmare din Cluj şi atunci s-a întâmplat ca tata să încărunţească câte un pic. Am ajuns la Cannes datorită campaniei lansată pe internet pentru a putea strânge banii necesari pentru Cannes şi la alte festivaluri. Recent mi s-a alăturat şi primăria, dar vreau să le mulţumesc în primul rând tuturor persoanelor care au crezut în mine şi în ideea filmului”, a spus realizatoarea careiancă.
Paula Oneţ este absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca şi momentan este masterandă la Universitatea de Arte Bucureşti, specializarea Fotografie şi Imagine Dinamică. Tânără careiancă promite că acesta nu va fi singurul ei proiect dedicat comunităţii careiene, pe viitor doreşte să revină în atenţia publicului cu un film început la Paris, iar apropiaţii ei cred în sorţii ei de izbândă. Proiectele ei vor fi tot filme documentare, întrucât aceasta s-a specializat pe acest gen de filme şi aşa vrea să continue. “ M-am specializat în filmul documentar şi aşa vreau să merg mai departe, ca şi cum aş trece prin viaţă cu o cameră video în mână. Imi place să surprind oamenii care nu pot să fie falşi şi să pun accent pe trăirile lor interioare”, a afirmat Paula Oneţ.
Alexandra Ardelean