Sâmbătă şi duminică, la Bucureşti, s-au desfăşurat probele feminine din cadrul Campionatelor Naţionale de floretă speranţe. Printre participante s-au numărat şi patru sportive de la CS Satu Mare, Alexandra Lazin, Andreea Potor, Adriana Haidu şi Rebeca Aldea.
În prima zi, la individual, au concurat 29 de fete. Cea mai bună sătmăreancă a fost Alexandra Lazin, care s-a clasat pe locul trei, cucerind medalia de bronz. Potor a terminat pe nouă, pierzând în faţa colegei sale Alexandra, pentru intrarea în primele opt. Adriana Haidu a încheiat concursul pe 10, iar Rebeca Aldea pe 16.
Ieri, fetele s-au întrecut la echipe. CS a pornit de pe locul doi pe tabloul principal, astfel echipa a ajuns direct în primele patru. În semifinale CS Satu Mare a trecut de ACS Balestra Bucureşti, cu 29-28, câştigându-şi dreptul de a trage în finală. Adversară a fost Steaua din Bucureşti, în faţa căreia, fetele noastre au pierdut la trei tuşe, 42-45, trebuind să se mulţumească cu medaliile de argint. Ca şi la băieţi, clubul a reuşit să îşi îmbogăţească vitrina cu alte medalii preţioase. Fetele sunt pregătite în continuare de antrenorii Arnold Izsaki, Dan Şuta şi Simona Surducan.
D. Chiorean