More



    Meseria redevine brăţară de aur

    atelier

    Numărul elevilor de clasa a VIII-a din acest an care doresc să înveţe o meserie după terminarea şcolii gimnaziale este mai mare comparativ cu anul trecut, se arată într-un studiu efectuat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Satu Mare în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. De asemenea, peste o sută dintre aceştia doresc să-şi continue studiile în alte judeţe iar nouă în Ungaria. În continuare, Colegiul Naţional Ioan Slavici ocupă primul loc între preferinţele elevilor de clasa a VIII-a din acest an, însă procentul este mai mic faţă de anul trecut.

    Procentele vorbesc de la sine
    Studiul a fost efectuat pe un număr de 3.263 de elevi de clasa a VIII-a, din care 1.520 din mediul urban şi 1.743 din cel rural. Potrivit răspunsurilor date în chestionare, 44,5% dintre aceştia vor să-şi continue studiile într-un liceu teoretic, cu aproape două procente mai puţini decât anul trecut, când 46,4% aveau astfel de preferinţe. În schimb, a crescut cu aproape un procent numărul elevilor care vor să urmeze cursurile unui liceu vocaţional, de la 9,6% anul trecut la 10,5% în acest an, şi cu exact un procent numărul celor care vor să urmeze cursurile unui liceu tehnologic, de la 44% anul trecut la 45% în acest an.
    Defalcat, la liceele cu profil teoretic, 19,1% vor să urmeze profilul uman, cu 8,5% mai puţini decât anul trecut când 27,6% dintre elevi vizau un astfel de profil, în timp ce pentru profilul real au optat 25,4% dintre repondenţi, cu 6,6% mai mulţi decât anul trecut. Procentele se menţin în mare aceleaşi la secţiile liceelor vocaţionale, însă sunt înregistrate în schimb fluctuaţii la secţiile liceelor cu profil tehnologic. Astfel, la servicii a fost înregistrată o scădere cu un procent, de la 17,1% anul trecut la 16,1% în acest an, în timp ce la profilul tehnic a fost înregistrată o creştere cu aproape două procente, de la 19,6% anul trecut, la 21,3% în acest an.
    Dacă se ţine cont şi de faptul că aproape 400 de elevi de clasa a IX-a au optat pentru a urma cursurile învăţământului tehnologic, coroborat cu opţiunile elevilor de clasa a VIII-a din acest an, se poate spune că creşte numărul celor care doresc să înveţe o meserie în detrimentul celor care vor să urmeze cursurile unui liceu cu profil teoretic care presupune şi urmarea unei facultăţi după finalizarea acestuia.

    Peste o sută de elevi vor să continue studiile în alte judeţe
    Potrivit aceluiaşi studiu, 107 elevi de clasa a VIII-a îşi doresc să continue studiile în alt judeţ. Astfel, 69 dintre aceştia au ales un liceu din judeţul Maramureş, în special profilele matematică-informatică şi filologie, în timp ce 30 au ales un liceu din judeţul Sălaj, 20 dintre aceştia alegând un liceu tehnologic. De asemenea, au mai fost câte trei opţiuni pentru judeţele Cluj şi Bihor, două pentru judeţul Bistriţa Năsăud (liceu militar) şi câte o opţiune pentru judeţele Suceava, Timiş şi municipiul Bucureşti (actorie).
    Demn de remarcat este şi faptul că nouă dintre actualii elevi de clasa a VIII-a au precizat că doresc să-şi continue studiile într-un liceu din Ungaria.

    Topul liceelor din judeţ
    În ceea ce priveşte liceele din judeţ, pe primul loc în preferinţele elevilor de clasa a VIII-a se menţine, la fel ca anul trecut, Colegiul Naţional “Ioan Slavici”, însă procentul opţiunilor a scăzut de la 10,6% anul trecut la 9,4% în acest an. Locul secund este ocupat de Colegiul Naţional “Doamna Stanca”, cu 7,3% dintre opţiuni, la fel ca anul trecut, locul trei fiind ocupat de Liceul Teoretic Carei, cu 7% dintre opţiuni, cu o jumătate de procent mai mic faţă de anul trecut.
    Topul opţiunilor elevilor este continuat cu 5,9% dintre opţiuni de Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, în scădere cu aproape un procent faţă de anul trecut când procentul a fost de 6,6%, de Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş”, în scădere cu 1,4% faţă de anul trecut când 7,3% dintre elevii de clasa a VIII-a au optat pentru acest liceu, şi Colegiul Naţional “Kolcsey Ferenc”, aproximativ la fel ca anul precedent. Liceul Tehnologic “Ioniţă G. Andron” din Negreşti Oaş se află şi el în top cu 5,3% dintre opţiuni, în creştere cu aproape un procent faţă de anul precedent, în timp ce Liceul Teoretic din acelaşi oraş a adunat doar 3,5% dintre opţiuni.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE