Sătmăreni de valoare, prezentaţi de Teodor Curpaş

curpas

Profesorul, poetul, prozatorul şi omul de televiziune Teodor Curpaş şi-a lansat ieri, într-un cadru festiv, alte două volume, ajungând astfel la 29 de cărţi care poartă semnătura sa. Este vorba despre volumul de versuri “Sărut pe suflet” şi despre al treilea volum din ciclul de cărţi “Oameni şi Fapte”. La eveniment, care s-a desfăşurat la restaurantul Mioriţa, au fost prezenţi toţi prietenii autorului şi toţi cei despre care Teodor Curpaş a scris în cărţile sale.

În deschiderea manifestării, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Păstrarea Culturii Tradiţionale, Felician Pop, a spus despre întâlnirea de ieri că este una atipică pentru că sunt foarte rare cazurile în care autorul se întâlneşte cu personajele cărţilor sale. “Profesorul Teodor Curpaş se opreşte întotdeauna la oamenii cei mai importanţi ai unei comunităţi, liderii sociali şi spirituali. Cărţile profesorului Teodor Curpaş sunt o oază de linişte pentru toţi cititorii, şi le scrie cu două mari calităţi: credinţă şi răbdare”, a mai spus Felician Pop, care l-a felicitat pe autor pentru întreaga sa activitate. În continuare, protopopul ortodox de Carei, Marian Crainic, i-a oferit profesorului Teodor Curpaş ofranda sa de suflet, numindu-l un dascăl de cuget şi simţire românească adăugând că prin tot ceea ce a realizat autorul cărţilor lansate ieri este “un om între oameni”. De asemenea, directorul Direcţiei de Cultură, George Vulturescu, a afirmat că profesorul Teodor Curpaş lasă ceva în urma trecerii sale prin viaţă şi se poate considera un om fericit, făcând referire atât la activitatea sa în domeniul şcolii sătmărene, cât şi în domeniul sportului şi al culturii.

Prieten de o viaţă cu profesorul Teodor Curpaş, preotul Viorel Paşca a spus despre cărţile lansate ieri că reprezintă o creştere a gradului de cultură a societăţii sătmărene. “Este o zi de bucurie pentru toţi cei de aici. Sunt convins că mulţi oameni nu au atins în viaţa lor 29 de cărţi, fără să mai vorbim de scris”, a mai spus părintele Viorel Paşca. Cuvinte frumoase la adresa autorului şi a lucrărilor sale a mai spus şi părintele Gherontie, stareţul Mănăstirii Măriuş, precum şi alţi prieteni aflaţi în sală.

La final, profesorul Teodor Curpaş a spus că sursa sa de inspiraţie pentru volumul de lirică “Sărut pe suflet” sunt trăirile sale, adăugând că poeziile cuprinse aici sunt accesibile pentru toate vârstele şi cititorii se pot regăsi în acestea. Despre volumul al treilea din “Oameni şi fapte”, autorul a precizat că s-a străduit să-i adune împreună pe cei mai valoroşi oameni din judeţ: dascăli, preoţi şi primari. “Prin lucrările mele, vreau să las în urma mea dovezi că pe aceste meleaguri au trăit oameni valoroşi”, a mai spus Teodor Curpaş.

Florin Dura

1 COMMENT

Leave a Reply to scriitor Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, azi, la Casa de Cultură

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, a organizat azi 18 octombrie 2019, bursa locurilor de muncă pentru absolvenți la Casa de Cultură...

Meciuri tari in weekend! Vezi programul si delegarile finale!

Liga a IV-a, Seria A (Zona Tur-Talna) Etapa a 9-a Sâmbătă, 19 octombrie, 13:00 / 15:00: Energia Negreşti - Speranţa Halmeu A: Bogdan Răzvan A1: Pop Emanuel A2: Zsigrai Cătălin...

RAZIE. MASCAȚII au descins ÎN FORȚĂ între ȚIGANI. Peste 60 de persoane, VERIFICATE

Mascații și polițiștii sătmăreni au descins, în cursul zilei de ieri, în comunitățile de țigani din Ambud și Petin. Peste 60 de persoane au...

DECIZIE. Cursă spre Satu Mare, ANULATĂ. Premierul Viorica Dăncilă trimite Corpul de Control la Ministerul Transporturilor și TAROM

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acțiuni de control la Ministerul Transporturilor și la Compania Națională de Transporturi...

FOTOGALERIE. ACŢIUNE. Opriţi la timp de poliţişti. Permise SUSPENDATE la “trecere”

La data de 17 octombrie a.c., polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune pe raza județului, pentru prevenirea evenimentelor produse în zona trecerilor la nivel...