În episodul trecut, domnul dr. Gică Băeştean, şef al secţiei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa din cadrul Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, ne-a prezentat o parte din zona din afara zidurilor coloniei dacice, conducându-ne prin „Locuinţa – Schola Gladiatorum”, „Templul lui Aesculap şi Hygeia”, „Templul zeiţei Nemesis” şi prin „Amfiteatru”, astăzi propunându-ne spre cunoaştere şi alte locuri interesante.”
Un fost drum imperial, martor al istoriei antice romane
„Ne-am oprit la un drum pe care, după cum vedeţi oamenii îl mai folosesc şi astăzi, folosit timp de aproape 2000 de ani, o porţiune ce s-a mai păstrat din aşa zisul „Drum Imperial”, principala şosea de la acea vreme, o legătură între această zonă oarecum izolată aici la Nord de Dunăre şi restul lumii civilizate, restul lumii Imperiului Roman care se afla la Sud de Dunăre, de unde şi venea drumul. De pe malul sârbesc al Dunării de astăzi se trecea pe malul românesc al Dunării de astăzi pe podul construit de Apolodor din Damasc, în Colonia Drobeta, actualul oraş Drobeta Turnu Severin. Se venea pe la Tibiscum un orăşel roman, astăzi un mic sat din Banat – Jupa pe aici pe la noi, după care drunul se ducea pe la Nord, prin Apulum – astăzi oraşul Alba Iulia, Potaisa – Turda, Napoca – Cluj, Porolisum, Moigrad pe lângă Zalău.
Lespezi imperiale pe zidurile caselor de azi
„Drumul era mult mai lat, din el vedeam fundaţia de bolovani de râu, pietriş, nisip, care puse pe multe straturi şi bine tasate aveau rol de a ţine sus dalele de piatră, lespezi, pentru ca să nu se înfunde atunci când ploua. Din păcate acele lespezi astăzi nu mai există pentru că în timp oamenii le-au luat şi refolosit ulterior. Însă aici putem vedea tehnica şi tehnologia de construcţie a drumurilor romane; totdeauna se construia un rambleu, erau mai înalte decât restul construcţiilor, văzând şi diferenţa de nivel dintre locul unde ne aflăm şi clădirile de acolo, pentru că ele fiind bombate la mijloc şi având rigole – şanţuri pe margine, apa de ploaie nu trebuia să băltească şi să le distrugă pentru că aceste drumuri au reprezentat întotdeauna o componentă stratergică pentru Imperiul Roman. Pe ele armatele trebuiau să parcurgă distanţe lungi pe perioade relativ scurte de timp. În faţa noastră e un val de pământ pe care astăzi cresc pomi fructiferi având continuitate şi-n cecelalte grădini, unde se află îngropat Zidul de Nord al oraşului. La fel de bine se vede cel de Est şi cel de Sud, mai puţin cel de Vest ascuns de satul care-l acoperă, dar se păstrează şi acolo-n câteva grădini. În orice caz ştim că aceste ziduri aveau 600 / 500 de metri lungime şi-n jur de 6 metri înălţime. Acolo în interior sunt 33 – 34 de hectare, aici în afara zidurilor fiind alte 60 – 80 de hectare. Asta înseamnă un oraş mediu la scara Imperiului, fiind destul de mare aici în zona Dunării, dar neputându-ne compara cu marile oraşe din Italia, sau cu marile oraşe greceşti din Orient. Gândiţi-vă că numai în aşezarea de astăzi, pe locul fostului oraş pe o suprafaţă dublă este o comună cu vreo patru sate, la un loc toate n-au 1500 de oameni ca şi populaţie, pe când în acele vremuri trăiau până la 30000 de oameni, ceea ce aproape de mai multe de 2000 de ani şi mai mult de zece ori, însemna o populaţie foarte, foarte numeroasă. Şi dacă până acum am fost în afara oraşului, haideţi acum să intrăm în interiorul zidurilor din el.”
Reflexii la mijloc de drum
Mergem pe vechiul „Drum Imperial” spre un loc important din această colonie dacică şi gându-mi zboară la faptul că avem şansa să ne aflăm pe un loc în care s-a scris istoria, a căror legende şi poveşti sunt încă îngropate în proporţie de 95 la sută. Mă întreb retoric, oare cât de conştienţi sunt localnicii de aici în a căror pământuri zac îngropate nenumărate mărturii a unei civilizaţii care şi-n zilele noastre mai poate avea multe, prea multe lucruri de spus, într- un pământ arid şi aproape de necultivat. Cât de greu mai poate atârna acest „blestem” al valorilor nedescoperite pe capetele şi conştiinţele localnicilor?
Spre „Direcţia Finanţelor Publice” a coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa
„Imediat la intrarea în oraş, exista una dintre cele mai importante, poate cea mai importantă construcţie, un palat – „Domus Procuratoris” – palatul procuratului financiar, ministrul de finanţe, omul care se ocupa de taxe şi de impozite. Probabil cel mai cunoscut procurator din acea vreme a fost Ponţiu Pilat, sau Pilat din Pont; evident acela ne fiind procurator aici în Dacia, ci acolo departe în Orient, dar astfel de oameni îşi aveau sediul aici. Cel puţin în teorie, acest personaj era numărul „2” în Provincie, numărul „1” fiind Guvernatorul, dar aşa cum vă spuneam mai înainte, Guvernatorul nu-şi petrecea aici marea majoritate a timpului, ci la Apullum la Alba Iulia, acolo fiind şi o Legiune pe care o conducea. Aici stătea însă omul care plăteşte şi din acest punct de vedere Sarmizegetusa se află aici într-o zonă strategică. La câţiva kilometri de aici, prin Porţile de Fier ale Transilvaniei, se trece din Ardeal în Banat de unde se putea lua şi spre alte două provincii romane; respectiv la Sud de Dunăre, în Serbia de astăzi spre Moesia Superior, în Ungaria de astăzi aflându-se Pannonia Inferior.”
Loc strategic bine pus la punct şi apărat
„În caz că aveau probleme cu trupele din partea de acolo, vreo răzmeriţă sau atac barbar, omul nostru îşi lua banii, prin sistemul de drumuri foarte bine pus la punct, Împăratul afla rapid, avea şase legiunii la Dunăre, patru în Pannonii, putând să intervină și să rezolve astfel de probleme. După cum vedeţi palatul a început să fie săpat dintr-o zonă, continuând prin grădini sub forma acelor denivelări în teren şi aici avem o exemplificare a ceea ce vă spuneam şi mai devreme; dacă am continua săpăturile am găsi şi zidurile care se opresc aici, pentru că mai departe sunt pământuri particulare şi nu pentru că palatul s-ar încheia aici. Palatul se încheie într-o grădină pentru că nu departe trecea drumul principal al oraşului Nord – Sud, Cardo Maximus despre care am să vă mai vorbesc şi la „For”. Erau clădiri cu etaj şi în acest caz am avut o astfel de clădire pentru că avem ziduri late care în mod clar au avut de susţinut o greutate imensă, greutatea mai multor etaje. Din păcate nu vom şti cât de înalte şi câte etaje au avut, pentru că aşa cum o să vedeţi, aproape toate împrejmuirile sau zidurile de la casele din zilele noastre au folosit piatra oraşului roman. Dar ştim, că de exemplu la Roma, astfel de clădiri şi aici mă refer la cele de locuit şi nu la Colosseum sau altele care puteau să fie mai înalte, erau limitate cam la 20 de metri înălţime; înălţimea la care împăraţii au trebuit să intervină, ele fiind nesigure şi insalubre. Păstrând scara proporţiilor şi astăzi în lume sunt clădiri foarte înalte pe care noi nu le avem, de asemenea şi aici, Sarmizegetusa era o provincie, neputându-se compara cu, capitala unui imperiu, probabil că nu avea zidurile de 20 de metri, dar în orice caz ele erau dezvoltate pe verticală, aveau etaj. În faţă erau birourile pentru cei care lucrau în palat, în apropiere un templu, iar în spate unde-i nucul, termele – băile. Foarte civilizaţi, localnicii se spălau zilnic, aici nefiind băile publice pentru toţi oamenii care trăiau în afara zidurilor, sau în zona centrală la „For”, fiind folosite doar de cei care lucrau în palat. La muzeu avem expuse ţevile din plumb prin care se făcea distribuţia apei la astfel de consumatori, sau sistemul de încălzire centralizat, sistemul de hypocaust din care se obţinea apa caldă la aceste terme.” „În acel zid erau încăperi, în acele boxe?” „Nu, acel zid este piciorul – substrucţia unui horreum, un hambar de cereale pe care însă trebuie să vi-l imaginaţi pe lângă acest zid, susţinut de contraforţi, având rolul de a susţine zidul ca să nu se prăbuşească din cauza imensei greutăţi pe care o aveau de suportat. Vă spuneam că prin grădini, încă nesăpat şi-n paralel este un alt zid, între ele pe orizontală şi pe verticală fiind schelăria în lemn sau zidăriile acestul hambar. Diferenţa este dată de dimensiuni, vedeţi că acesta este unul gigantic; dar întotdeauna în oraşe aşa cum este cazul nostru şi-n castre – în paradele militare – se aflau lângă „For”; vă spuneam că abia am intrat în oraş, pentru ca toate acele căruţe ce veneau să le aprovizioneze să nu deranjeze circulaţia importantă, de acolo de sus din centrul oraşului, de la „For” punctul către care ne îndreptăm acuma.”
Valeriu Ioan
