Dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis se judecă după al doilea tur al alegerilor



2

Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis se judecă după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după ce instanţa supremă a respins, luni, cererea ANI şi a menţinut data de 18 noiembrie pentru analizarea admisibilităţii recursului.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins astfel cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de schimbare a termenului la care se va analiza admisibilitatea recursului în dosarul lui Iohannis, respectiv data la care s-ar putea decide fie că recursul este nefondat şi că rămâne soluţia de anulare a raportului de incompatibilitate, fie că acesta se judecă pe fond.

Agenţia Naţională de Integritate ceruse instanţei supreme, în 22 octombrie, să ia în discuţie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, respectiv în 18 noiembrie, data stabilită iniţial.

Potrivit Codului de procedură penală, există trei posibilităţi prin care se poate soluţiona admisibilitatea recursului.Astfel, conform articolului 493, care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, când această cale de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de lege sau că recursul este evident nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Ulterior, decizia se comunică părţilor implicate în proces.

În acest caz, se menţine decizia de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care a dispus anularea raportului prin care ANI a stabilit că Iohannis a fost incompatibil.“Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor”, este a doua variantă de soluţionare a acestui dosar.O a treia posibilitate este aceea ca membrii completului să pronunţe, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să fixeze termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.

Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat, aşa cum a dispus şi Curtea de Apel Alba-Iulia.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts