More


    Final festiv pentru piloţii de la Rally Sprint

    =

    6

    Ediţia a noua a Campionatului Naţional de Rally Sprint şi-a desemnat sâmbătă câştigătorii, campionii şi medaliaţii ediţiei 2014. Sigur, asta după ultima etapă, a cincea, care s-a disputat pe traseul de la Poligonul ACR din Satu Mare. Cu o organizare de nota 20, o vreme care a ţinut cu sportul, cei 48 de concurenţi au fost la înălţime, am oferit spectacol, iar motoarele turate şi fumul din cauciucuri a prins la public.

    Piloţii au fost din Satu Mare, Baia Mare, Dej, Gherla, Livada, Oradea, Cluj-Napoca, Zalău şi Sighetu Marmaţiei. În total, la ediţia 2014 a raliului organizat ca la carte de ACR filiala Satu Mare, CS Auto Karting Rider’s şi Primăria Satu Mare, au participat 96 de concurenţi la cele opt grupe.
    Sâmbătă seara, sala Esedra a găzduit festivitatea de decernare a premiilor, iar directorul ACR Satu Mare, David Seletye, a dorit să felicite concurenţii, să mulţumească celor care au fost alături în organizarea unui raliu titrat în ţară, dar şi sponsorilor şi partenerilor media pentru buna colaborare. Aşadar, au primit medalii, cupe, diplome câştigătorii împărţiţi în mai multe categorii de motorizare şi vârstă:

    – JN1: locul 1 – David Tarţa (12 ani, Baia Mare, Suzuki Swift), locul 2 – Balazs Pintye (12 ani, Satu Mare, Honda), locul 3 – Leontin Iocsak ( 15 ani, Livada, Suzuki);
    – JN2: Alex Balogh (16 ani, SM, Peugeot), Laurenţiu Kira (18 ani, SM, Honda), Flaviu Purgui (17 ani, SM, Peugeot);
    – ON1: Tiberiu Fustos (Dej, Mitsubishi), Ioan Iocsak (Livada, Suzuki), Andrei Fustos (Gherla, Mitsubishi);
    – ON2: Peter Havrilah (BM, Opel Astra), Edgard Balogh (SM, Mitsubishi), Doru Găvruţă (Oradea, Ford Fiesta), Viorel Toth (SM, Mazda);
    – ON3: Levente Kovacs (SM, BMW), Oszkar Treger (BM, BMW), Zsolt Gulya (SM, BMW);
    – Only Open 1: Richard Majer (SM, Honda), Ferenc Kui (SM, Honda), Andrei Uram (Oradea, Mazda);
    – Only Open 2: Florin Ştecka (SM, BMW), Cătălin Farcău (SM, BMW), Levente Kovacs (SM, BMW);
    – Feminin: Natalia Iocsak (Livada, Suzuki), Natalie Hanea (Cluj Napoca, Ford K), Pamela Izsaky (Sighetu Marmatiei, VW Lupo);
    – Open: Florin Ştecka (SM, BMW), Richard Majer (SM, Honda), Ferenc Kui (SM, Honda).
    Directorul David Seletye a dorit să îi menţioneze şi pe cei care au pus umărul ca acest sezon, care s-a încheiat fără evenimente nedorite, să ajungă la bun sfârşit. Aici a amintit Consiliul Local Satu Mare, Alibaba Trans, Milan, Media Print, Ceri Impex, Esedra şi autorităţile locale din Satu Mare.
    Vă reamintim că în acest an, ACR-ul sătmărean a mai organizat şi alte evenimente auto de excepţie. Cele mai importante ar fi VTM-ul de la Luna Şes sau CEC ORI Cup, etapă din Campionatul Est European de orientare şi îndemânare.
    Tocmai de aceea felicităm acea mână de oameni, în frunte cu David Seletye, cel care a revigorat acest sport la nivel de Satu Mare şi care a dus numele judeţului şi al ţării peste hotare.

    Daniel Chiorean



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img