More

    Gavrilescu, a semnat cu Şoimii Pâncota!

    gavri

    Vacanţa ia sfârşit luni pentru Şoimii Pâncota. Divizionara secundă arădeană se reuneşte la ora 10:30, pe terenul din Sub cetate, iar încă de la primul antrenament ar putea apărea feţe noi în tabăra Pîncotei. Chiar ieri au avut loc tratative pentru 2-3 jucători, toţi cu nume, unul dintre ei fiind marcator în prima serie. Unul dintre jucătorii vizaţi de Pîncota este mijlocaşul Dan Gavrilescu , ofertat şi de Caransebeş şi Baia Mare, care după patru ani s-a despărţit de Olimpia Satu Mare. Gavrilescu poate juca pe banda dreaptă dar şi în spatele atacanţilor. „Probabil vom avea jucători noi la reunire, doi sau dacă nu chiar trei. Ne propunem ca în partea a doua a campionatului să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare, dar trebuie să avem şi noi obiectivele noastre, personale, pe care să ni le impunem singuri. Săptămâna viitoare începem antrenamentele, iar primul joc îl avem pe 24 ianuarie, la Sînmartin”, a declarat antrenorul Dan Cuedan pentru site-ul livearad.ro. Ca ştire de ultimă oră, ieri seară mijlocaşul Dan Gavrilescu a semnat un contract cu gruparea arădeană şi va evolua acum împotriva fostei sale echipe, FC Olimpia Satu Mare.
    D. Chiorean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE