Duminică, 3 mai, unul dintre cei mai reprezentativi oameni de sport, Florin Mulcuţan împlineşte o frumoasă vârstă. La 40 de ani a realizat multe în lumea boxului, actualmente ocupă funcţia de secretar al Asociaţiei Judeţene de Box, este preşedintele secţiei de box de la AS Olimpia Căuaş, dar e pasionat şi de fotbal, iar duminică echipa doreşte să îi facă un cadou frumos şi să câştige derby-ul cu Marna.
Conduce şi o firmă de pază şi are doi copii minunaţi, Mara şi Vlad de care este foarte mândru. Fost pugilist, se implică mult în relasarea acestui sport în judeţ, are o relaţie de prietenie cu actualul preşedinte al FRB, fostul campion mondial Leonard Doroftei.
La ceas aniversar redacţia GNV şi NVTV, Ioan Gavriş – preşedintele AJB şi Ioan Ghere – preşedintele CS Voinţa, alături de toţi prietenii se alătură cu urări de bine, multă sănătate, fericire, realizări şi un sincer La Mulţi Ani!