More

    Destăinuiri ale unui fost politician

    Lacrimi se scurg în fiecare zi, pe obrajii miraţi şi nevăzuţi, din ochii oamenilor de bună credinţă, care mai păstrează în fiinţa lor flacăra nepătată a iubirii de patrie, moştenită prin vreme de la cei care, cu adevărat, şi-au vărsat sângele pe altarul vetrei strămoşeşti. Ce cuvinte mari şi perimate sunt acestea? spun, probabil, unii dintre cei care au gustat din mierea, bogăţiile şi din lipsa de apărare destoinică în faţa noilor cotropitori vicleni. Ştiu de la bunicul meu, care a luptat în cele două războaie mondiale, despre camarazi de-ai lui sacrificaţi pe front, de foamea, frigul şi imaginile de coşmar ale celor sfâşiaţi de gloanţe. Am aflat din lecţiile de istorie despre cei care au spus în faţa morţii: “ Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, iar, la unison, înaintaşii noştri parcă strigă şi-acum, prin vocea poetică de sinteză, inconfundabilă, a poetului naţional Mihai Eminescu: “ Eu ? Îmi apăr sărăcia şi nevoile, şi neamul… “

    Cei mai entuziaşti luptători „au pierit pe cale”, alţii au părăsit „leagănul copilăriei”, iar unii au devenit „masă de manevră”, în actualitate. Din unele statistici reiese faptul că suntem pe ultimul loc în bătrâna noastră Europă. Este incredibil ! a exclamat un fost politician român, care a crezut că prin forţa generozităţii sale patriotice va putea pune „umărul la propăşirea acestei ţări”. A crezut din toată fiinţa sa incoruptibilă, în timpul mandatului, că va putea schimba în bine multe din anomaliile acestei ţări. A intrat în politică pe considerentul că numai în acest fel va putea dărui „celor mulţi” din experienţa sa de bun organizator, om de afaceri, economist şi strateg. A crezut în noţiunea de partid şi de echipă. A crezut că rezultatele muncii sale vor fi recunoscute şi nu însuşite în mod fraudulos de alţii. N-a fost de acord cu deciziile nefaste, neproductive, propuse de unii colegi de partid de rang înalt, îndreptate împotriva omului aflat „la talpa ţării” . Din nefericire, toate aceste deziderate, ale acestui adevărat bărbat al ţării şi a altora de seama lui, n-au reuşit să ţină piept „ “vrăjitoarelor “ şi barierelor de netrecut ale celor care au făcut concesii de înaltă trădare a interesului naţional.

    Fostul om politic a avut o experienţă halucinantă, după cum reiese din relatările sale, în cei patru ani de mandat. La începutul scurtei sale cariere politice, acest român era plin de entuziasm şi-avea credinţa indestructibilă, la vremea aceea, că va schimba mentalităţi, că mediul de afaceri va prospera, şi implicit încasările la bugetul de stat, astfel încât să poată fi plătite datoriile ţării nemiloşilor creditori de pretutindeni. Pentru mulţi ca el, „luminiţa de la capătul tunelului” s-a dovedit a fi o „fata Morgana”. A constatat cu indignare că BANUL este cel care dictează, Banul este regele, zeul şi luminiţa multora dintre colegii lui contaminaţi de mirajul hipnotic al prosperităţii egoiste. A descoperit pe propria piele că ierarhiile trebuie respectate, că depersonalizarea a ajuns la rang de slugă supusă cuvintelor: “ Noi muncim, nu gândim! “

    Acest om normal, care a crezut că poate servi interesele şi aşteptărilor de mai bine ale alegătorilor, s-a retras din politică spre mirarea unor colegi din propriul partid. Sleit de puteri, dezamăgit şi contrariat de ceea ce a trăit de-a lungul celor patru ani. Acum, acest fost politician şi alţii care stau în aşteptare, cred în continuare că o astfel de ţară, cu bogăţii, cu tineri talentaţi, specialişti creativi şi inteligenţi, vor găsi într-o bună zi „drumul spre normalitate”, chiar dacă , în mod complementar şi temporar, s-ar impune şi un regim mai sever. La ora actuală, spunea fostul politician : “Curios rămâne faptul că se cunosc foarte multe adevăruri nefaste despre România …despre ororile postrevoluţionare, dar nimeni nu pune cu adevărat PICIORUL ÎN PRAG !”

    Dumitru Ţimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE