More

    Altruismul nu a murit

    În plin scandal al violurilor şi al arestărilor de tot felul, majoritatea românilor se plâng de criză, mai abitir ca pe vremea epocii de aur, când se lua curentul seara, la opt. Apăsat de tot felul de griji, mai mult sau mai puţin închipuite, fiecare îşi vede propria lui suferinţă ca pe cea mai grozavă durere de pe pământ şi are senzaţia că povara pe care o duce pe umerii săi este covârşitoare. Într-un egoism crescând, românul învaţă să fie european, să nu-i mai pese de semenul său. Vâltoarea vieţii, a nimicniciei, îl face pe om să amplifice trăirile sale şi să minimalizeze problemele vecinului său.

    Românul nu mai face gesturi de milă, nici măcar nu le mai gândeşte. Sufletul românilor s-a împietrit de la Revoluţie încoace, în pofida dezlegărilor la spiritualitate. Acum când nimeni nu-l mai urmăreşte duminică la care biserica merge, când nimeni nu ţine socoteala la semnificaţia vorbelor şi faptelor, românul nu mai vrea la biserică, nu mai crede în lacrimi.

    Depărtarea de lumea sa proprie, de interiorul său sufletesc şi penetrarea în universul păgân al materialismului, fac din românul de altădată, cu inima mare, o fiinţă oarecare. Ceva ce există, ce aleargă după hrană, doarme, percepe cu nesaţ ştirile şi aşteaptă ca mâine să-i fie mai bine.

    Un fel de insectă vie, pusă într-o cutie de sticlă, care trăieşte pentru ea.

    Prea puţine exemple contrazic această teorie. O situaţie cu totul deosebită s-a petrecut ieri, pe stradă. Un tânăr de condiţie medie, după aspect şi îmbrăcăminte, a întins un măr unei bătrâne amărâte. “Îmi dai mie un măr?”, a întrebat femeia mirată. Poate mărul nu-i era de folos pentru că femeia avea acasă livadă, ori poate nu avea dinţi cu ce să-l roadă. Dar gestul în sine a fost de o măreţie aparte. De la un necunoscut, la altul. Nu putem şti dacă femeia a perceput darul ca pe un semn al bunătăţii şi sensibilităţii sufleteşti. Nu ştim dacă i-a servit la ceva. Dar credem că, cu certitudine, a folosit unor trecători care au asistat la întreaga scenă. Pentru ei mărul dat de tânăr poate fi un semnal de a nu uita să fie mai buni, mai umani şi de a şterge din gândurile lor propriile poveri, neputinţe sau suferinţe.

    Bucuria care patrunde in sufletul celui care daruieste o covarseste, de cele mai multe ori, pe cea a celui care primeste. A face bucurii semenilor nu presupune sa fii om mare, cu conturile doldora de bani, iar un gest marunt, exprimat printr-un obiect ce nu costa o avere, te face sa uiti ca e criza si ca toate necazurile au pogorat pe tine.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE