Cătălin Ardelean şi Radu Doroş câştigă Superliga



sah

Doi dintre cei mai apreciaţi şahişti din ţară, Cătălin Ardelean (foto) şi Radu Doroş au reuşit o nouă performanţă. La Mangalia a avut loc Superliga la şah echipe între 3 şi 11 octombrie, unde cei doi sportivi de la LPS Satu Mare au jucat pentru Medicina Timişoara.

Şi au făcut-o foarte bine, Radu Doroş fiind cel mai apreciat dintre juniori. Medicina şi-a asigurat titlul naţional, după duelul cu cele mai bune echipe din ţară, iar cei doi au pus umărul pentru titlu.

De asemenea, cu dublă legitimare, Jakab Kinczo de la LPS Satu Mare a terminat pe locul patru cu echipa timişoreană.

Pentru şahiştii juniori urmează în perioada 24 octombrie – 6 noiembrie Campionatul Mondial care se va desfăşura în localitatea greacă Porto Cara, acolo unde Satu Mare va avea cei mai mulţi reprezentanţi în lotul naţional, Cătălin Ardelean fiind şeful delegaţiei.
Dan C.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts