Preoţii sătmăreni acuzaţi de furt, arestaţi de autorităţile greceşti



preoti

Cei trei preoţi sătmăreni acuzaţi de furtul mâinii Sfântului Haralambie dintr-o mănăstire din Grecia au fost arestaţi pentru 30 de zile de autorităţile greceşti. Gestul făcut de preoţii Marius Borhidan, din Negreşti-Oaş, Emanuel Oros, din Mesteacăn, şi Daniel Popa, din Aliceni, a fost discutat ieri în cadrul conferinţei preoţeşti de la Negreşti-Oaş, dar nu s-a luat nicio decizie în ceea ce-i priveşte.

Suspendaţi din funcţie
Protopopul ortodox de Oaş, Mihai Feher, a arătat că cei trei preoţi au plecat în pelerinaj în Grecia fără binecuvântarea Episcopiei. Pentru acuzaţiile care li se aduc, Episcopia Ortodoxă a decis suspendarea din funcţie a celor trei preoţi. „Aşteptăm decizia autorităţilor greceşti, după care Biserica ortodoxă va declanşa o anchetă internă în ceea ce-i priveşte pe cei trei preoţi”, a precizat protopopul Mihai Feher.
Acesta a mai adăugat că duminică a fost trimis un preot la Mesteacăn, însă credincioşii din acest sat nu l-au primit, precum şi un preot la Aliceni, care a fost lăsat să oficieze slujba, dar credincioşii îl cer pe părintele Daniel Popa.

Protopopul de Oaş a confirmat zvonurile apărute în ultima perioadă în presă cum că, înainte de a ajunge în Grecia, cei trei preoţi ar fi luat nişte oseminte de la o mănăstire din Aiud, dar nu a putut preciza cum a fost posibil acest lucru şi ce intenţioneau să facă preoţii cu acestea în Grecia.

Caracterizare din partea Primăriei Negreşti
Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, a arătat că a primit din partea Protopopiatului Oaş, care, la rândul său, a primit solicitarea din partea familiei preotului Marius Borhidan, o solicitare prin care să descrie comportamentul preotului. „Chiar dacă vorbim de un incident nefericit pentru zona Oaşului, noi, ca Primărie, am avut o colaborare foarte bună cu preotul Marius Borhidan, care a slujit la Spitalul orăşenesc. Preotul provine dintr-o familie foarte onorabilă a oraşului nostru, şi a fost foarte iubit de credincioşi. Am trimis Protopopiatului caracterizarea solicitată şi sperăm să îi folosească preotului”, a mai arătat Aurelia Fedorca.

Arestare confirmată de Episcopie
La finalul conferinţei de ieri, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, a precizat că, în cazul celor trei preoţi, nu vor fi luate decizii decât după ce autorităţile greceşti care-i anchetează îşi vor spune punctul de vedere. „Nu ştim ce a fost în mintea celor trei preoţi şi nici nu ştim ce au urmărit. Aşteptăm decizia autorităţilor greceşti şi abia apoi vom decide ce se va întâmpla cu cei trei preoţi. Aşteptăm să se întoarcă acasă când vom sta de vorbă cu ei să vedem ce se s-a întâmplat. Până atunci, însă, nu putem lua nicio decizie radicală”, a precizat PS Iustin Sigheteanu. Chiar dacă la finalul conferinţei episcopul vicar nu ştia acest lucru, ulterior, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului a confirmat faptul că cei trei preoţi au fost arestaţi de autorităţile greceşti pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de faptul că au furat mâna Sfântului Haralambie de la Mănăstirea Kalavrita – Mega Spileo. Alături de cei trei preoţi, au mai fost arestaţi şi cei doi pelerini acuzaţi de complicitate la furt.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts