PATRULE de poliţişti MASCAŢI pe străzile Sătmarului

pol

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare va acţiona în stradă, în perioada 31 decembrie – 3 ianuarie, cu efective mărite din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, acţiuni speciale, investigaţii criminale, arme explozivi și substanţe periculoase, investigarea criminalităţii economice, care vor veghea la siguranţa cetăţenilor şi vor asigura liniştea necesară populaţiei judeţului, pentru ca sărbătoarea trecerii dintre ani să nu fie umbrită de evenimente negative.

pol1

O importanţă deosebită va fi acordată activităţii de prevenire, astfel că prezenţa în stradă a efectivelor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, cu tehnica şi câinii din dotare, alături de efectivele de ordine publică va da un plus de siguranţă şi va avea drept scop descurajarea eventualelor acte de violenţă.

pol2

Pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere pe fondul consumului de alcool, efective sporite de poliţie rutieră vor acţiona în trafic, pe majoritatea arterelor, atât în mediul urban cât şi în mediul rural şi vor testa cu aparatele etilotest conducătorii auto în toată perioada sărbătorilor, dar în mod special în noaptea de Revelion.

pol3

Îi sfătuim pe participanţii la trafic să dea dovadă de maturitate, să conștientizeze faptul că prin încălcarea legislaţiei rutiere pun în pericol siguranţa traficului, iar consumul de alcool este o importantă cauză generatoare de evenimente rutiere. Poliţiştii rutieri vor pune mai presus de orice viaţa şi integritatea fizică a participanţilor la trafic, vor acţiona ferm şi vor manifesta “toleranţă zero” faţă de cei care se vor urca la volan după ce au consumat alcool.

ULTIMELE ȘTIRI

Siguranța unui trai mai bun. Ioan Tibil în mijlocul negreștenilor

Aceștia doresc un oșean de al lor în Parlamentul României. Candidatul PSD la Camera Deputaților ,Ioan Tibil a fost prezent vineri în campanie la Negrești...

Siguranța unui trai mai bun. Radu Roca ,mândru de colegii lui doctori

Candidatul PSD la Senat este extrem de atent cu cei ce își desfășoară activitatea în folosul cetățenilor. “Dis de dimineața am poposit în Valea Vinului...

Nesimțire. Guvernul PNL se laudă cu proiectele și investițiile guvernului PSD

Deputatul sătmărean ,Ioana Bran dă de pământ cu guvernul Orban. Deputatul sătmărean, Ioana Bran dă de pământ cu guvernul Orban printr-un comunicat trimis redacției Gazeta...

3 sfaturi pentru achiziția unui vestiar metalic cu ușile în Z

Dacă deții o afacere, mai mult ca sigur te-ai gândit până acum să faci o investiție într-un mobilier de calitate superioară. Un vestiar metalic...

Latest Posts