Andreea Paul a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL

Andrea Paul PNL

Parlamentarul de Ţara Oaşului şi-a motivat decizia ca urmare a faptului că nu a fost susţinută pentru preluarea şefiei PNL Satu Mare.

Deputatul PNL Andreea Paul a demisionat luni din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL, nemulţumită de faptul că nu a fost susţinută pentru preluarea preşedinţiei PNL Satu Mare.

Biroul Politic Naţional al PNL a discutat în şedinţa de luni şi renunţarea la ultimele conduceri bicefale ale organizaţiilor din teritoriu.

În acest context, deputatul PNL Andreea Paul a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL, ca urmare a faptului că nu a fost susţinută pentru preluarea şefiei PNL Satu Mare.

Parlamentarul de Ţara Oaşului a anunţat pe o reţea de socializare că rămâne simplu membru PNL, decizia nefiind una uşoară.

“De astăzi sunt un simplu membru în Partidul National Liberal. Motivele pentru care am renunţat la funcţia de prim-vicepreşedinte au fost comunicate conducerii partidului. Uneori lucrurile drepte sunt dureroase. Nu a fost uşor să iau o asemenea hotărâre, dar ea este definitivă şi a fost acceptată de partid. Rămân în partid alături de oamenii şi principiile alături de care am desfăşurat o activitate de aproape un deceniu. Am fost un lider de partid activ, după cum bine ştiţi. Am ajutat la structurarea programelor economice ale partidului, la campaniile electorale, am promovat idei noi şi oameni noi, programe economice pentru tineri, reduceri de taxe şi impozite, am activat în apărarea drepturilor femeilor şi copiilor. Atunci când am candidat am luat scor dublu faţă de media partidului pe ţară şi am întors un colegiu roşu de 23 de ani până în anul 2012. În anul 2016, în Ţara Oaşului, scorul PNL a fost de 38%, peste PSD cu cele 33%”, a precizat Andreea Paul, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că se va axa în continuare pe activitatea academică şi de consultanţă, rămânând membru PNL.

“Vreau să rămân la fel de activă, nu pot altfel, sunt un om de acţiune, sunt încă tânără şi determinată. Dar mă voi concentra de acum pe activitatea în afara partidului – pe activitatea academică şi de consultanţă. Voi rămâne însă ca membră în interiorul partidului şi voi da oricând ajutor dacă voi fi solicitată în domeniile mele de expertiză – în ştiinţele economice şi în ceea ce priveşte drepturile femeilor. Poate puţin ‘din afară’ voi vedea politica mai bine, voi vedea mai clar pădurea de copaci şi voi remarca mai uşor uscăturile fără de care nu există pădure… Un pas înapoi face bine la un moment dat oricui”, a mai scris deputatul sătmărean.

Ionuţ Rus, noul preşedinte unic al PNL Satu Mare
Biroul Permanent Naţional al PNL a votat în şedinţa de luni că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ionuţ Rus, să ocupe funcţia de preşedinte unic al PNL la nivelul judeţului Satu Mare.

ionut-rus

Fostul copreşedinte, deputatul Romeo Nicoară, a confirmat informaţia, urmând ca astăzi, într-o conferinţă de presă, să fie explicată această decizie.

“Mâine (n.r. azi) vom organiza o conferinţă de presă în care vom da detalii cu privire la deciziile Biroului Politic Naţional”, a declarat Romeo Nicoară.

1 COMMENT

Leave a Reply to Morar Nicolae Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Guvernul ia în calcul revenirea la starea de urgenţă. SURSE

Potrivit unor surse Adevărul, la propunerea medicilor, Guvernul Orban ia în calcul reintroducerea stării de urgenţă în zonele în care s-au înregistrat foarte multe...

Marcel Ciolacu, despre legea carantinării şi izolării. “Nu putem vota această lege. Am o dezamăgire personală faţă de Klaus Iohannis”

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a declarat, luni, că parlamentarii social-democraţi nu vor vota în Senat “până când prim-ministrul şi ministrul Sănătăţii nu...

Gabriel Leș: Legea privind carantinarea și este o aberație juridică

Senatorul PSD de Satu Mare, fostul ministrul al Apărării, Gabriel Leș, spune că Legea privind carantinarea și izolarea pe care guvernul Orban o vrea...

Marcel Ciolacu: “Când vom depune moţiunea, ea trece 100%. În acest moment avem 204 voturi”

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit luni pentru a discuta felul în care parlamentarii partidului vor vota în privinţa legii carantinării, iar la sfârşitul...

Handicapat… pe jumătate

Este greu de răspuns de ce parchează unii peste linii, așa cum se vede în imaginea alăturată publicată de activiștii de la DriversSM. Desigur,...