De ani de zile oamenii din județ s-au obișnuit, ca după zilnica hărnicie, aproape singulară, cu încrederea plină de forță să se îndrepte spre Casa Județeană de Pensii pentru a obține un bilet de tratament sau odihnă binemeritată. Acolo, la cea mai căutată instituție, oricine găsește corectitudine și seriozitate, alături de erudiție. Prezența oamenilor acolo, aproape fără… absență, se demonstrează a fi utilă, grație unei conduceri și funcționări cu atâta bun simț! Felicitări!
Am constatat la diversele stațiuni, la unele cu camerele de luat vederi, cu interviuri luate directorilor de complexe de recuperare sau cele numai turistice, că lipsește ceva! Ceva ce nu se cumpără pe bani, ceva ce trebuie să aibă omul cu el, oricât de simplu ar fi și de orice proveniență, de la țăranul cu palmele bătătorite până în înalta ierarhie a politicienilor și familiile acestora. Mulți, destul de mulți se dovedesc, prin comportament, că n-au „șapte ani de-acasă” și … chiar n-au! La locul de unde primește biletul, pe bani mărunți (nici 50% din pensie sau venit), alături de bilet să i se înmâneze pentru studiu de 10 minute niște reguli obligatorii privind comportamentul într-o societate nouă, primitoare, dornică să-ți întindă o mână de ajutor pentru sănătatea ta! Pe hârtie să fie înșirate câteva lucruri necesare pacientului ce va conviețui 12-16 zile într-un colectiv necunoscut, într-un hotel bine pus la punct. Printre puncte: Să aibă pijama, pastă și perie de dinți, trusă de bărbierit, să știe să salute și să mulțumească pentru servicii, să fie punctual la masă, la procedurile medicale, să aibă costum de baie, să… aibă bun simț.
Pentru 200-300 de lei pacientul trebuie să se comporte fără vociferări, urlete, deranjarea vecinilor etc. Pentru suma aceasta nu și-ar plăti două nopți la un hotel, nu să stea 16 zile, cu masă și tratament medical autorizat! Când vezi că vin dimineața la masă, în restaurant, într-o „pijama”, nebărbieriți și vorbind puternic, deranjant, cu ospătara, îți vine să crezi că respectivul vine „din pădure”. Alții, chiar cu funcții, chiar „politicieni” ai vremii, vin mai târziu la masă și la proceduri, deranjând ordinea stabilită de medic. Câtă scârbă produc acești „coate goale” prin ținuta lor, crezându-se niște „șefi” cărora ești obligat să-i suporți nazurile. Mai are pretenție ca mașina lui să aibă loc în parcarea din fața scărilor și… câte alte pretenții pentru soția și copiii cu care a venit. Sunt sigur că pentru copii n-a plătit nimic, dar… pretenții cu carul! Nu m-am ferit să scriu astfel de lucruri, dar o fac din respectul pentru oamenii civilizați și m-am apucat să scriu sub impulsul stării de moment, asumându-mi riscul și privilegiul, totodată, să vi le ofer pe tavă, mai ales acelora care se cred „din familii bune!”. Eu, prin familii bune, înțeleg cu totul altceva. Mă gândesc la copiii din „familii bune” ce greutăți fac părinților lor! Câte exemple le pot da, legate de fugă de la ore, de droguri, de accidente cu mașinile scumpe oferite la 18 ani, viața de dezmăț încurajată de părinți care s-au îmbogățit brusc și dintr-o dată! Aceștia fac orice… nu ei, ci banii lor, dar va veni vremea să dea socoteală! A devenit o lozincă: „Dacă eu n-am avut, măcar el să aibă!”. Ce influență nefastă au două-trei nume de genul acesta într-o colectivitate de părinți normali. Ele dictează ce să facă clasa, cadourile pentru învățătoare, profesoare, excursii aiurea, să facă perdele, covoare, dotări ieșite din comun, iar copiii lor sunt sub așteptări. Aceștia ajung să nu-și ia bacalaureatul și devin o pacoste pentru țară, nu le convine nimic și caută „scăpare” afară, pe banii familiei. Și, Doamne, câți sunt așa și cât de mult rău fac imaginii țării noastre! Fără a avea pretenții exclusiviste, de cunoscător, dar lucrând cu oameni, făcând emisiuni televizate, plus vârsta lucidității depline, le spun toate acestea fiind modelat după sufletul dvs. preaplin de iubire de mai bine. Nu sunt tributar modei, dar am curajul, în fața oricui, să-mi plâng și să-mi cânt lăuntrul meu și-mi „pun sufletul pe palme” în fața dvs.
Viața, cu învăluirile ei cotidiene, lasă prea puțin timp să ne ocupăm de noi și de ai noștri! Să rejurăm credință veșnică locurilor de început în lume și să ne autoblestemăm dacă vreodată vom uita de ele, căci toate la un loc formează țara sufletelor noastre. Spiritul național nu poate pieri, iar noi toți trebuie să fim pătrunși de aceasta. Să dăm mare atenție creșterii generațiilor ce vin! Să facem din asta o datorie, o obligație!
Teodor Curpaş