More

    Voința Babța învinsă în primul amical din 2018

    Primul amical jucat in acest an, a adus prima infrangere pentru echipa din Babta. Meciul s-a disputat la Gardani, pe un teren noroios care a pus probleme ambelor echipe. Prima repriza a fost marcata de cele 3 goluri ale celor de la Fărcașa, si numeroase ocazii ale Voinței irosite de Besenyei, Temian Ovidiu si Smical. Primul gol a venit dupa o centrare in care Feidi Marcel si-a scapat adversarul din marcaj iar acesta a  inscris  din vole. Al doilea gol, a venit dupa o pasa gresita in centru a lui Budea, gazdele scapand doi contra 1 cu Blidar, acesta fiind invins cu un sut plasat. De mentionat ca cei de la Farcasa au ratat un penalti la scorul de 2-0. Ultimul gol al reprizei s-a marcat in urma unei lovituri libere in transversala, mingea a sarit la atacantul advers care a facut 3-0. Repriza a doua s-a jucat mai mult pe contre cei care au reusit sa inscrie fiind Babtenii, prin Smical, dupa o pasa de la adversar, si Hagan Danut dupa o incursiune pe cont propriu, finalizata cu succes. In alta ordine de idei, fundasul central, Alex Les, s-a accidentat si va fii indisponibil o luna si jumatate. Voința Babța ocupă locul opt în elite cu opt puncte… De remarcat că Voința e extrem de activă și pe internet fiind printre puținele echipe din fotbalul județean cu site oficial actualizat . Pentru Babța au jucat: Blidar-Negru, Leș, Deac, Feldi-Temian M. Temian O., Budea, Beseney, Hagan-Smical.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE