More

    DRÄXLMAIER Satu Mare susține inițiativele tineretului sătmărean

    O generație de tineri bine pregătiți profesional, pregătiți să-și pună în valoare abilitățile asigură dezvoltarea comunității în care aceștia își desfășoară activitatea. DRÄXLMAIER crede în contribuția generațiilor viitoare și în capacitatea lor de a schimba viitorul – de aceea susține Programul YouthBank, un amplu proiect civic european de capacitare a adolescenților, care îi ajută să își dezvolte spiritul civic, concentrându-se în principal pe transmiterea de know-how și experiență practică în planificarea și implementarea proiectelor.

    DRÄXLMAIER– alături de comunitatea din Satu Mare
    În urmă cu trei ani, când tinerii de la Asociația SamStudia au prezentat ideea de implementare a programului YouthBank în Satu Mare, compania DRÄXLMAIER s-a alăturat programului.

    ”Să avem tineri isteți, pregătiți să facă față provocărilor și să fie capabili să contribuie la viitorul comunității din care fac parte este un obiectiv mai mult decât important pentru orice comunitate. Ei trebuie să beneficieze nu doar de bune condiții de educație ci și de oportunități în care își pot dezvolta abilitățile, prin care pot înțelege importanța muncii în echipă. Programul YouthBank le oferă această oportunitate și oferă comunității ocazia de a participa la acțiuni inedite și inspirate desfășurate de tinerii voluntari”, spune Iuliu Cadar, Director General DRÄXLMAIER Satu Mare.

    Programul YouthBank se desfășoară în mai multe etape. Odată cu începerea anului școlar, se formează grupuri de elevi voluntari. Timp de 3 luni, ei beneficiază de traininguri gratuite, susținute de traineri profesioniști sau de către seniori ai programului. Este perioada în care echipele se consolidează și încep să înțeleagă valoarea adăugată pe care o aduce lucrul în echipa în raport cu efortul individual. Atragerea fondurilor este probabil cea mai importantă etapă din program, nu atât prin prisma resurselor atrase, ci din punct de vedere al experienței și abilităților pe care le dobândesc voluntarii parcurgând acest proces. Negociind direct cu potențialii sponsori, voluntarii învață să-și susțină punctul de vedere în fața unor persoane cu autoritate sau să obțină și să păstreze o poziție de egalitate în negociere.

    Pe lângă sponsorizări, voluntarii atrag fonduri în programul YouthBank organizând evenimente sau alte acțiuni de crowdfunding (colectare de sume de bani). Aici ei pun în aplicare toate cunoștințele teoretice dobândite în etapa de formare, experimentând personal modul în care bunele practici ajută la implementarea cu succes al unui proiect. Gestionează situații de criză, se formează ca echipă, își descoperă și depășesc limitele, observă valoarea pe care implicarea civică o aduce atât comunității, cât și individului. Și poate cel mai important – odată cu implementarea primului proiect prind curaj și își dezvoltă puterea de a prelua inițiativa. Realizează că pregătindu-se corespunzător, pot transforma în realitate ideile.

    Tinerii voluntari – promotorii viitorului
    ”În cei doi ani, YouthBank m-a învățat atât de multe lucruri încât nici nu știu de unde să încep. Pe lângă activitățile organizatorice – procese verbale, documente, fișe de proiect etc – de care până atunci abia dacă auzisem, am învățat cum trebuie abordați oamenii de afaceri, cum trebuie scris un proiect, evaluat, iar mai apoi coordonat, am învățat cum se face promovarea, am învățat că trebuie să prețuiești fiecare bănuț și m-am bucurat enorm când i-am putut folosi pentru a da viață ideilor liceenilor sătmăreni. Nu cred că am trăit vreo satisfacție mai mare decât aceea de la sfârșitul unui proiect reușit, când știi că ai adus un plus comunității tale”, povestește Teodora Curtean, voluntar YouthBank.

    ”YouthBank nu este doar o echipă de tineri faini care se dezvoltă ca oameni prin proiectele pe care le întreprind. Echipa YouthBank are, prin concursul de finanțare de proiecte pentru liceeni, un vădit caracter motivator, transmițând în fiecare an nu doar resurse, ci și cunoștințe echipelor care participă la concurs, fapt care duce la o creștere exponențială a numărului beneficiarilor direcți ai acestui program de formare pe care sunt mândru să îl coordonez pentru al doilea mandat. Apreciem susținerea primită și considerăm că parteneriatul de lungă durată cu DRÄXLMAIER denotă multă deschidere și înțelegere din partea partenerului pentru impactul tinerilor în comunitatea locală,” adaugă Darian Ienășoiu, coordonator YouthBank Satu Mare.

    DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania, având peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări. Compania are, în prezent, aproximativ 70.000 de angajați în întreaga lume. Datorită muncii și capacității lor de inovare, DRÄXLMAIER Group a ajuns lider în domeniul tehnologic pentru segmentul premium de automobile.


    Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul sistemelor de condus convenționale și alternative, precum și în domeniul componentelor electrice și electronice. Printre acestea se numără sistemele de cablaj și cele de baterii de înaltă tensiune. Ca lider de piață în crearea interioarelor pentru automobilele premium, DRÄXLMAIER Group furnizează console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit. În 2017, DRÄXLMAIER Group a realizat o cifră de afaceri de 4,1 miliarde de euro.

    Prima fabrică din România a fost înființată în 1993, la Pitești. Au urmat apoi cele din Satu Mare, Timișoara, Hunedoara și Brașov – România devenind, astfel, cu peste 15.000 de angajați, unul dintre cele mai importante centre de dezvoltare și producție ale Grupului.

    Printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche, și Volkswagen, precum și producători auto inovativi din California.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE