APEL UMANITAR. Trei copii orfani de mamă au nevoie de AJUTORUL sătmărenilor



Despre proiectul “Ajutoarele lui Moș Crăciun”, inițiat de “Asociația Apel la Acțiune”, am scris în urmă cu puțin timp. Scopul lor este să-i ajute pe toți copiii nevoiași din județul Satu Mare, fie că e vorba de pitici din Centrele și Casele de copii sau din familii nevoiașe.

La această ediție a proiectului, le-a atras atenția un caz special, cel al familiei Hamza, din Vetiș. Pentru membri familiei Hamza, Crăciunul trecut a venit cu pierdere și suferință. Mama s-a stins din viață și a lăsat în urmă trei copii, pe Jasmin, Vasile și Justin. De atunci, tatăl îi crește pe cei mici așa cum poate. Muncește cu ziua, dar din banii obținuți îi e imposibil să le asigure condiții de trai decente. Ajutoarele lui Moș Crăciun au fost impresionate de acest caz și zilele trecute le-au făcut o vizită la Vetiș. Și nu oricum, ci încărcați de alimente și cadouri.
Ce au găsit acolo i-a mișcat și i-a făcut și mai dornici să ajute. Familia Hamza locuiește într-o sărăcie care, ca privitor, te doare. Au o singură încăpere care reunește bucătăria, livingul, camera copiilor și dormitorul. E plinăde igrasie și fiecare obiect din ea este fie uzat, fie rupt sau stricat.

Asociația “Apel la acțiune” și-a propus să facă din acest Crăciun unul special pentru cei patru. Cum? Vor să le renoveze, mobileze și utileze camera în care locuiesc.Lista cu nevoile familiei arată în felul următor: alimente, haine pentru copii și pentru tată, lemne de foc, frigider, mașină de spălat manuală, canapea extensibilă, obiecte de mobilier, o masă de bucătărie cu 4 scaune, perdele, covor și rechizite pentru grădinițăși școală. Pentru asta, au nevoie de noi toți!

Donează orice ce sumă consideri în formularul de pe site-ul www.apellaactiune.ro sau în contul asociaţiei,

RO50BRDE310SV6544457310

deschis la BRD Satu Mare, cu descrierea “Ajutoarele lui Moș Crăciun”.

De asemenea, dacă aveți posibilitatea să donați haine pentru tatăși copii, vă punem la dispoziție dimensiunile lor.

•Jasmin: 8 ani, înălțime 1,25 centimetri, greutate 30 kilograme, mărime pantofi 32;

•Vasile: 6 ani, înălțime 1,15 centimetri, greutate 25 de kilograme, mărime bluză 120 centimetri, mărime pantaloni 120 centimetri, mărime pantofi 31;

•Justin: 4 ani, 0,97 metri înălțime, 20 de kilograme, mărime bluză 98 centimetri, mărime pantaloni 98 centimetri, mărime pantofi 18.

Tatăl poartă mărime S la haine și 41 la pantofi. A rămas mai puțin de o lună până la Crăciun, dar, chiar dacă timpul e scurt, împreună putem face un lucru măreț.

Să schimbăm lumea celor trei micuți.
•Site: www.apellaactiune.ro

•Telefon: 0742.225.844
•Email: contact@apellaactiune.ro
•Facebook: Asociaţia Apel la Actiune
•Instagram: Apel la Acțiune





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts