More

    COD RUTIER 2021. Veşti proaste pentru şoferi. Punctul de amendă ar putea creşte

    Cod rutier 2021. Amenzile ar putea creşte de la 1 ianuarie 2021, dacă până la sfârşitul anului nu este luată o hotărâre privind îngheţarea punctului de amendă aşa cum a fost luată şi în anii anteriori.

    Valoarea punctului de amendă ar putea creşte la 223 de lei, faţă de 145 de lei, de la 1 ianuarie. Reamintim că actualul Cod Rutier prevede că valoarea punctului de amendă este de 10% din salariul minim brut pe economie.

    În 2020 valoarea punctului de amendă a fost îngheţat la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere. Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2020 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei, potrivit Mediafax.

    În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice.

    Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) va creşte de la 2.900 de lei la 4.460 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncte de penalizare) va creşte de la 14.500 de lei la 22.300 de lei.

    Clasele de sancţiuni sunt:

    clasa I: 2/3 puncte-amendă;

    clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;

    clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;

    clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;

    clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE