More


    Apel adresat parlamentarilor

    - Advertisement -

    Dintre atâtea probleme existente în România, una se referă la tinerii care ies din sistemul de protecţie socială la împlinirea vârstei de 18 ani sau după terminarea studiilor superioare. Mulţi dintre aceşti tineri nu reuşesc să se integreze în societate pentru că nu-şi găsesc un loc de muncă pe măsură şi implicit nu au bani pentru o chirie sau pentru a-şi cumpăra o locuinţă. Ei se bucură de consiliere din partea specialiştilor, dar totuşi se confruntă cu lacunele existente în sistemul nostru democratic. Din cauza statutului social pe care îl au aceşti tineri crescuţi în sistemul de protecţie socială, unii oameni de afaceri au o anumită reticenţă faţă de ei şi nu se încumetă să-i angajeze în firma lor.

    Trebuie să recunoaştem faptul că există şi tineri din această categorie care şi-au găsit un loc de muncă, o locuinţă sau o chirie. La aceşti tineri, care nu au reuşit să-şi găsească „un drum sigur în viaţă”, se alătură şi „copiii străzii”, pe care de multe ori îi întîlnim prin oraş, mai cu seamă în intersecţiile unde circulaţia rutieră este intensă, pentru a cerşi un ban. Fiecare dintre noi a observat că pe stâlpii unor semafoare există o tăbliţă pe care scrie: „Banii dv. nu îi ajută!”. Din păcate, sub acest avertisment nu apare măcar un singur număr de telefon, la care copiii străzii să poată suna în vederea găsirii unui loc de muncă sau pentre o consiliere de specialitate. Am întâlnit tineri şi copii ai străzii care şi-au manifestat dorinţa de a se angaja la o firmă, pentru ca şi ei să beneficieze de un salariu cu ajutorul căruia să-şi poată găsi o chirie ca să nu mai doarmă sub podul „Golescu” sau „Decebal”.

    Poate noii parlamentari aleşi vor găsi soluţii juridice necesare în vederea stimulării angajării acestor tineri de către oamenii de afaceri. Există legislaţie în acest sens, dar în mod special poate nişte amendamente ar putea să acorde acestei categorii sociale o şansă la o viaţă decentă, civilizată, dar mai ales la o împlinire profesională şi până la urmă familială. Parlamentarii „de bună credinţă” poate vor demara nişte anchete sociale pentru a constata care este cu adevărat situaţia acestor tineri care părăsesc sistemul de protecţie socială sau care au ajuns „copii ai străzii”. Ar fi nevoie oare de o „repartiţie specială” pentru aceşti tineri şi copii, de care s-ar putea bucura după absolvirea şcolii, încă înainte de a părăsi sistemul de protecţie socială? Probabil acordarea mai multor facilităţi angajatorilor, cu ucenicia la locul de muncă, ar reduce numărul acestor tineri aflaţi în dificultate, fără mamă, fără tată sau alte rudenii care să le facă o recomandare pentru angajare ?

    În urma unei discuţii cu un psiholog, despre situaţia acestor tineri, am aflat despre o altă variantă constructivă, care le-ar putea oferi o şansă pentru o viaţă normală. Într-o ţară dezvoltată din Occident, spunea psihologul respectiv, membrii comunităţii, sigur în baza unei legislaţii adecvate, au rezolvat în mod inteligent şi eficient problemele tinerilor care au ieşit din sistemul de protecţie socială sau a celor care cerşeau prin intersecţii, pe stradă sau la gurile de metrou. Din banii membrilor comunităţii respective a fost înfiinţat un campus. În interiorul acestuia au fost construite câteva blocuri de locuinţe, dar şi ateliere de lucru adecvate pentru diverse meserii. Marile firme producătoare de bunuri materiale au încheiat contracte cu aceste mici ateliere şi le-au oferit de lucru tinerilor. Comenzile constau din anumite piese din metal, lemn, plastic, material textil etc., pe care angajaţii acestor ateliere sociale le produc pentru marile firme. Salariile sunt pe măsură, iar tinerii, care au devenit meseriaşi, au posibilitatea să-şi asigure alimentele necesare unui trai decent, dar şi pentru plata utilităţilor lunare. Cu siguranţă, parlamentarii noştri sătmăreni, împreună cu cei din întreaga ţară, vor găsi până la urmă soluţiile constructive, creştineşti dacă doriţi, pentru a le acorda o şansă, sau poate două, acestor tineri ai nimănui, care trăiesc în comunităţile noastre din România.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img