Programul cu publicul la ghiseul Serviciului Rutier



 

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare informează cetățenii cu privire la faptul că programul de lucru cu publicul la ghișeul Serviciului Rutier este următorul:

Interval orar
LUNI 1000 – 1200 și 1300 – 1500
MARȚI 1000 – 1200 și 1300 – 1500
MIERCURI 1000 – 1200 și 1300 – 1500
JOI 1000 – 1200 și 1630 – 1830
VINERI 0930 – 1330

De asemenea, TESTAREA PRIVIND VERIFICAREA CUNOAȘTERII REGULILOR DE CIRCULAŢIE se desfășoară în fiecare zi de miercuri, cu începere de la ora 1300, în incinta Universității de Vest „Vasile Goldiș” din mun. Satu Mare, Strada Ștefan cel Mare, nr. 7, jud. Satu Mare.

Cu privire la activitatea de testare, persoanele care se vor prezenta la această activitate vor deține asupra lor: cartea de identitate, dovada înlocuitoare a permisului de conducere (în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce), precum și un pix cu cerneală albastră.

Pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu noul tip de coronavirus – SARS Cov2, persoanele care se vor prezenta la testare vor purta mijloace de protecție sanitară individuală măști și mănuși și vor respecta păstrarea unei distanțe fizice de minim 1,5 metri între fiecare persoană interlocutoare pentru a preîntâmpina eventuala contaminare a examinatorilor ori a altor persoane prezente cu acest nou tip de coronavirus.

Pentru orice informație ori situație ce intră în sfera noastră de competență la care vă putem sprijini, vă adresăm rugămintea să apelați numărul de telefon 0261/807777 – interior 20281 aferent Serviciului Rutier – Implementări Abateri.

Adresa de e-mail a Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este: circulaţie@sm.politiaromana.ro

 





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts