More


    Scenariile după care va funcționa învățamântul în Jud. Satu Mare sunt mai drastice decât cele la nivel național

    =

       Pe mine personal mă încântă ideea că sătmăreanul de rând va avea o protecție mai mare în fața acestei pandemii. Poate că și pentru că am trecut prin ea. Nu în forme acute, dar am simțit ceea ce înseamnă să încerci să respiri și să nu te alegi decât cu dureri și amețeli. E adevărat că pneumonia mea mai veche a fost un factor stimulativ pentru virus. Lăsându-mă pe mine mai deoparte nu pot să nu recunosc totuși că preșcolarii, școlarii, liceeni și chiar studenții au nevoie și dreptul de a învăța. Cvasiizolarea la care sunt supuși nu e bună și trebuie găsite metode de compromis.

    Din partea Prefecturii, mai precis din partea subprefectului Altfatter Tamas am primit un comunicat de presă din care ne-am dat seama că factorii responsabili din județ au studiat temeinic aproape toți factorii și parametri ajutători sau perturbatori, astfel încât măsurile luate și pe care le vom expune mai jos să fie optime.

    De remarcat că dacă la nivel național s-a recomandat ca incidența infectărilor cu virusul SARS – CoV 2  pentru scenariul galben (numărul doi în scenariile din document) să fie între 1,5 și mai mic decât 3, la nivel județean acest interval să fie cuprins între 1 și mai mic decât 3. O altă modificare ar fi lipsa limitei superioare a scenariului roșu care la nivel național este de 6, după care ar urma un scenariu negru cum îi zic eu. Așadar județul Satu Mare nu va avea, cel puțin deocamdată, un scenariu 4 (negru), cu închidere completă.

       COMUNICAT DE PRESĂ din partea Prefecturii Satu Mare

    Subprefectul Altfatter Tamás a convocat o ședință de analiză cu conducerea Inspectoratului Școlar și a Direcției de Sănătate Publică a județului Satu Mare, premergător ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență  (CJSU) Satu Mare. Au fost analizate ratele de incidență la 14 zile a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV2 în localitățile din județul Satu Mare, iar coroborat cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr.3235/93/04.02.2021 privind măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARC-CoV-2, cele două instituții au transmis CJSU propunerea privind scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ și structurile arondate odată cu începerea semestrului II școlar.

    Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 4/05.02.2021 privind aprobarea scenariului de funcționare a școlilor în anul școlar 2020-2021, semestrul II, respectiv începând cu data de 08.02.2021.

    Cele trei scenarii în care vor funcționa școlile sunt:

    – Scenariul 1 – toți preșcolarii și  elevii participă zilnic în unitățile de învățământ la activități, în localitățile unde incidența infectărilor cu virusul SARS – CoV 2 este mai mică de 1 la mia de locuitori;

    – Scenariul 2 – preșcolarii și  elevii din învățământul primar, cei din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a și cei din anii terminali ai învățământului profesional și post-liceal participă zilnic în unitățile de învățământ la activități, în localitățile unde incidența infectărilor cu virusul SARS – CoV 2 este cuprinsă între 1 și 3  la mia de locuitori. Ceilalți elevi participă zilnic la activități în sistem online;

    – Scenariul 3 – preșcolarii și  elevii din învățământul primar  participă zilnic în unitățile de învățământ la activități, în localitățile unde incidența infectărilor cu virusul SARS – CoV 2 este mai mare de 3 la mia de locuitori. Ceilalți elevi participă zilnic la activități în sistem online.

    Conform Hotărârii nr. 4/2021 a CJSU, în județul Satu Mare, din cele 269 de unități de învățământ luni vor începe școala în condițiile impuse de scenariul 1 un număr de 97 de unități școlare, în  cele ale scenariului 2 un număr de 162 de  unități școlare (aici se includ toate școlile din mediul urban din județ) iar în cele ale scenariului 3 vor debuta semestrul II  10 unități școlare din 4 unități administrativ-teritoriale – Apa, Micula, Săuca și Turț.

     

    În ceea ce privește datele venite de la Guvern prin Buletinul zilnic de informare al Grupului de Comunicare Strategică, acesteas ne informează că rata de incidență la 14 zile a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV2 la nivel de județul Satu Mare este de 1,7, dar această rată nu are decât o implicație asupra nivelului de ansamblu. Ceea ce contează este o rată de incidență pentru fiecare localitate în parte. Când va binevoi Prefectura să ne-o dezvăluie vă vom aduce-o la cunoștință. Până atunci iată buletinul Guvernului de astăzi:

     

     

    BULETIN DE PRESĂ 

    5 februarie 2021, ora 13.00

     

    Până astăzi, 5 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 740.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    686.692 de pacienți au fost declarați vindecați.

     

    În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.580 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

     

    Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
    1. Alba 14140 77 1,75
    2. Arad 15940 47 1,03
    3. Argeș 20405 43 0,65
    4. Bacău 18904 49 0,94
    5. Bihor 20298 32 1,23
    6. Bistrița-Năsăud 8346 24 0,93
    7. Botoșani 10063 39 1,4
    8. Brașov 29282 137 2,13
    9. Brăila 9412 5 0,69
    10. Buzău 9072 13 0,49
    11. Caraș-Severin 7824 35 1,26
    12. Călărași 7247 22 0,68
    13. Cluj 36261 155 2,4
    14. Constanța 30288 75 1,41
    15. Covasna 5625 7 0,67
    16. Dâmbovița 16760 24 1,03
    17. Dolj 17753 68 1,14
    18. Galați 19163 62 1,24
    19. Giurgiu 7380 17 0,78
    20. Gorj 5934 39 1,03
    21. Harghita 5888 28 0,61
    22. Hunedoara 13984 68 1,68
    23. Ialomița 7765 30 0,93
    24. Iași 31763 81 1,06
    25. Ilfov 29012 115 2,24
    26. Maramureș 14258 126 2,96
    27. Mehedinți 5667 22 0,81
    28. Mureș 17002 45 1,09
    29. Neamț 12949 36 1,25
    30. Olt 10702 32 0,47
    31. Prahova 26308 56 0,88
    32. Satu Mare 8665 59 1,7
    33. Sălaj 7327 27 1,7
    34. Sibiu 18699 37 1,09
    35. Suceava 19347 104 1,62
    36. Teleorman 9140 40 1,05
    37. Timiș 33383 218 3,29
    38. Tulcea 6131 14 0,64
    39. Vaslui 12186 45 0,93
    40. Vâlcea 11174 15 0,97
    41. Vrancea 7818 11 0,36
    42. Mun. București 120013 338 1,9
    43. Cazuri noi nealocate pe județe 1454 63
     TOTAL 740.732 2.580

                                                                                        

    *Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

     

    Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

     

     

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 750 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

     

     Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
    1 ALBA 32
    2 ARAD 13
    3 ARGEŞ 16
    4 BACĂU 20
    5 BIHOR 28
    6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 3
    7 BOTOŞANI 17
    8 BRĂILA 1
    9 BRAŞOV 32
    10 BUZĂU 8
    11 CĂLĂRAŞI 10
    12 CARAŞ-SEVERIN 10
    13 CLUJ 17
    14 CONSTANŢA 47
    15 COVASNA 4
    16 DÂMBOVIŢA 11
    17 DOLJ 18
    18 GALAŢI 33
    19 GIURGIU 4
    20 GORJ 22
    21 HARGHITA 9
    22 HUNEDOARA 17
    23 IALOMIŢA 21
    24 IAŞI 26
    25 ILFOV 18
    26 MARAMUREŞ 21
    27 MEHEDINŢI 2
    28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 89
    29 MUREŞ 18
    30 NEAMŢ 13
    31 OLT 8
    32 PRAHOVA 13
    33 SĂLAJ 17
    34 SATU MARE 18
    35 SIBIU 8
    36 SUCEAVA 37
    37 TELEORMAN 12
    38 TIMIŞ 33
    39 TULCEA 3
    40 VÂLCEA 10
    41 VASLUI 9
    42 VRANCEA 2
     TOTAL 750

     

    Până astăzi, 18.748 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

     

    În intervalul 04.02.2021 (10:00) – 05.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sibiu,  Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.

     

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

     

    68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

     

    În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.483. Dintre acestea, 954 sunt internate la ATI.

     

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.548.136 de teste RT-PCR și 151.566 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.310 teste RT-PCR (16.316 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.994 la cerere) și 7.442 de teste rapide antigenice.

    De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 217 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 5 februarie a.c.

     

    Pe teritoriul României, 39.641 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.154 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.489 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.

     

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.094 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.049 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

     

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 4 februarie, 5.301 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.030.800 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

     

    Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

    Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

     

    În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 8.265 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.132 în Italia, 2.002 în Spania, 187 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 37 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore  și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 151 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

    Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

       Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

     

    Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

     

    În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

     

    În intervalul 28 ianuarie- 4 februarie 2021, au fost raportate 19 727 693 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

    Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

    Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați,   continuă să fie actualizate zilnic.

     

    ŢARA

     

    CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

     

    VINDECAŢI*

     

    Regatul Unit 3.817.176(+169.713) 106.158(+8.219)       10.011       (+75)
    Franţa 3.197.114(+143.497)  76.057 (+3.008)     234.678          –
    Spania 2.822.805(+229.423)  59.081 (+2.873)     150.376           –
    Italia 2.553.032(+86.219)  88.516 (+3.055)  2.076.928    (+17.680)
    Germania 2.221.971(+80.306)  57.120 (+5.033)  2.020.303    (+16.472)

    Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

     

    SITUAȚIE GLOBALĂ LA 4 FEBRUARIE 2021

     

    CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

     

    VINDECAȚI*

     

     103.446.897 (+3.719.044) 2.236.386  (+98.716) 58.294.751    (+293.560) 

     

    * conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

    ** datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 28 ianuarie – 4 februarie 2021, cu excepția celor de la categoriile cetățenilor vindecați, care reprezintă numărul de cazuri raportate în intervalul 3 -4 februarie 2021.

    *** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

     

    A consemnat Gruiță Ienășoiu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img