More


    59.000 de lei din buzunarele sătmărenilor au trecut în contul statului. O fi puțin…? O fi mult…? Depinde de cine își dă cu părerea!

       Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 25 februarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.

    =

     

    Astfel, ieri, 25 februarie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 190 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ  59 000 de lei.

    De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 13 conducători auto și au ridicat un certificat de înmatriculare.

     Polițiștii rutieri, au depistat pe raza județului Satu Mare, 9 conducători auto care au depășit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 104-164 km/h pe tronsoane de drum cu viteza maximă admisă de 50km/h, respectiv 100km/h.

    Un conducător auto nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător

    Siguranța cetățenilor,  prioritatea polițiștilor sătmăreni

     

    În altă ordine de idei:

     

              Prin intermediul O.U.G. 175 din 2020 pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri organizatorice, au fost instituite noi instrumente legislative, care asigură posibilitatea instituirii de urgență a unui mecanism de protejare a animalelor aflate într-o situație de pericol. 

     

    Prin acest act normativ, a fost reglementat ordinul de plasare a animalului în adăpost, acesta constituind un instrument administrativ conferit polițistului, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva animalelor.

     

    Conform noilor prevederi legale, polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

     

    Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

    1. a) animal care a fost rănit sau schingiuit;
    2. b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;
    3. c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;
    4. d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;
    5. e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;
    6. f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

     

    Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă, după caz, din:

    1. a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
    2. b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile desfășurate cu privire la situațiile de pericol sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;
    3. c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
    4. d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau publicărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;
    5. e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

     

    Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis.

     

    Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului.

     

    Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img