More


    Alte două bunici au murit prea tinere! Până astăzi în Satu Mare au decedat 179 de persoane

    - Advertisement -

       Conform comunicatului trimis de Prefectura Satu Mare, pandemia asta nu ne slăbește de loc. Este adevărat că se află pe un palier de stabilitate dar asta nu ne încălzește cu nimic. Aproape zilnic dispar dintre noi două – trei suflete care în mod normal ar fi trebuit să se mai bucure. Îndemn populația județului, chiar dacă suntem într-o oarecare relaxare, să-i protejăm pe cei din jurul nostru, totodată protejându-ne și pe noi și persoanele dragi nouă. Poartă mască! Vaccinează-te!

    Comunicat de presă:

    La nivelul județului Satu Mare, în data de 19 februarie 2021, se află în carantină la domiciliu 834 persoane.

    Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 8570 vindecări și 179 decese cauzate de coronavirus. Persoanele decedate, două femei cu vârsta de 66 și 85 de ani, internate la Spitalul Municipal Carei și Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

    De asemenea, până în prezent au fost efectuate 64.780 teste.

    În data de 05.01.2021, la nivelul județului Satu Mare a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19.

    Situația la data de 19 februarie 2021 se prezintă astfel:

    – numărul total de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 250

    – numărul total de persoane vaccinate: 10.863

    – numărul de reacții adverse în ultimele 24 de ore: 0

    – număr total de reacții adverse: 5 reacții locale

    În perioada 18.02.2020, ora 07:15 – 19.02.2021, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1117 persoane, dintre care 955 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 162 persoane au intrat în carantină la domiciliu.

    Restul de 955 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.

    Până la data de 19.02.2021, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 773 persoane.

    La Urziceni, în perioada 18.02.2020, ora 07:15 – 19.02.2020, ora 07:15, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 21 persoane care au revenit/tranzitat din zonele  afectate de coronavirus (altele decât țările exceptate de la măsura izolării/carantinării). Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și s-a dispus măsura de carantinare la adresa declarată pe o perioadă de 14 zile.

    Până la data de 19.02.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 129 persoane.

    La PTF Halmeu, în perioada 18.02.2020, ora 07:15 – 19.02.2021, ora 07:15, pe sensul de intrare în țară nu s-a prezentat nicio persoană care a revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus (altele decât țările exceptate de la măsura izolării/carantinării).

    Până la data de 19.02.2021, ora 07:15, din PTF Halmeu nu au fost escortate persoane la centrele de carantină.

    InG



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img