Datorita pandemiei COVID19, numarul persoanelor care consuma droguri ilicite, a scăzut



In ultimii ani, mulţi tineri sătmăreni sunt identificaţi consumând substanţe etnobotanice. De unde le achiziţionează?
Datele referitoare la operaţiunile de cumpărare, vânzare, tranzacţionare, intră în competenţa Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare. În vederea evaluării comportamentului de consum al tinerilor, Agenţia Naţională Antidrog a realizat în anul 2019 studiul ESPAD, în rândul elevilor de 16 ani, studiu care la nivelul judeţului Satu Mare a fost desfăşurat de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare.În baza rezultatelor studiului ESPAD 2019, noile substanţe psihoactive (NSP) se situează pe locul doi, după canabis, în topul celor mai consumate droguri, 3,2% dintre elevii de 16 ani incluşi în eşantion declarând consumul experimental de NSP și 2,2% menționând că au consumat recent. Cele mai consumate NSP sunt cele care se prezintă sub forma amestecurilor de ierburi de fumat cu efecte asemănătoare drogurilor, consumul recent de astfel de amestecuri fiind declarat de 64,6% dintre cei care au consumat recent NSP. 11% dintre elevii care au declarat consum recent de NSP, au menționat pulberile, cristalele sau tabletele asemănătoare drogurilor. 7,3% dintre cei care au declarat consum recent de NSP, au menționat că erau sub formă de pulberi, în timp ce 12,2% dintre consumatorii recenți de NSP nu au precizat forma substanței. La nivelul anului 2019, pentru cele două perioade de referință, se observă valori mai mari ale consumului de NSP în cazul fetelor:

• prevalenţa consumului de noi substanțe psihoactive până la vârsta de 16 ani a fost de 2,8% în rândul băieţilor, faţă de 3,5% în rândul fetelor;

• prevalența consumului de NSP în ultimul an a fost de 1,9% în rândul băieţilor, în timp ce, valoarea acestui tip de prevalență se situează la 2,5% în rândul fetelor
În vederea cercetării comportamentului de consum recent, celor care au răspuns că au consumat noi substanțe psihoactive în ultimele 12 luni le-au fost adresate întrebări specifice privind modalitatea de procurare a drogului, dar și modul de consum. Astfel, la măsurarea disponibilității, toți cei care au răspuns au declarat că le-a fost oferit cu titlu gratuit sau pentru a cumpăra noi substanțe psihoactive, de 1-9 ori în ultimele 12 luni. De asemenea, a fost studiată modalitatea de procurare a drogului, în cazul ultimului consum din cele 12 luni. Răspunsurile au fost împărțite aproape egal între cumpărare de pe Internet, răspuns nemenționat până acum în cazul celorlalte droguri, (49,1%) și obținere de la un prieten (50,9%). Locația de consum a fost o altă caracteristică studiată în relație cu consumul recent. Aproximativ jumătate (52,2%) au declarat că ultima oară din ultimele 12 luni când au consumat noi substanțe psihocative, se aflau într-un spațiu public (parc, stradă).

În Satu Mare care este situaţia în acest moment, creşte numărul tinerilor aflaţi în această situaţie? Ce măsuri se iau pentru a stopa acest fenomen?
Date fiind măsurile impuse de prevenirea răspândirii pandemiei COVID19, numărul tinerilor care au ajuns la unitatea de primiri urgenţe şi a Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare a scăzut anul trecut faţă de anul 2019. În ultimii șapte ani, datele privind capturile de NSP evidenţiază o tendinţă în scădere a disponibilităţii acestora pe piaţa ilicită a drogurilor. Activitățile de monitorizare și control stabilite în planul de măsuri au continuat pentru a preveni punerea pe piață și consumul de noi substanțe/produse psihoactive. Prin intermediul reţelei „Early Warning System” (Sistemul European de Avertizare Timpurie asupra Noilor Amestecuri şi Substanţe apărute pe piaţă – EWS), coordonat de către Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanii (OEDT), Agenţia Naţională Antidrog a monitorizat semnalările comunicate de statele membre. În anul 2019, au fost transmise la nivel european 54 de notificări şi 2 alerte pentru noi substanţe psihoactive. România a transmis în cadrul EWS rapoarte de notificare pentru 10 substanţe noi identificate pe teritoriul naţional. În anul 2020, o atenţie distinctă a fost acordată de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare, măsurilor preventive care au vizat dezvoltarea activităţilor specifice în scopul descurajării consumului unor astfel de substanţe, având ca public ţintă elevii şi tinerii. Astfel, campania naţională de prevenire a consumului substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive „Fii liber” a urmărit creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a tinerilor. Pe parcursul anului 2020, campania s-a adresat elevilor din cadrul a 14 unităţi şcolare din judeţul Satu Mare. O componentă preventivă care a continuat în anul 2020 s-a adresat grupurilor vulnerabile. Astfel au avut loc 22 de activități la Centrul de Zi ”Sfânta Tatiana”, Centrul de Zi al Asociației STEA și la CentrulMultifuncțional Altergo, în cadrul proiectului ”Alegeri sănătoase” și 285 de beneficiar ai acestor furnizori de servicii sociale au fost sensibilizați cu privire la riscurile și efectele consumului de droguri. O campanie care a prins contur în anul 2020 a fost Campania Structurilor MAI ”Gesturi simple îndeplinesc visuri mari”, inițiată de CPECA Satu Mare și IPJ Satu Mare, care s-a concretizat pe parcursul a 4 activități preventive cu o componentă de strângere de fonduri și ajutorare și de care au beneficiat 95 copii dinCentre de plasament și Case de Tip Familial din județul Satu Mare.

Ce se întâmplă cu aceşti tineri care sunt găsiţi pe stradă, în astfel de situaţii?
În majoritatea cazurilor, tinerii sunt identificaţi în stradă de către reprezentanţii Poliţiei locale sau ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.Cei care se găsesc în stare de inconştienţă sunt transportaţi la unitatea de primiri urgenţe pentru a li seacorda ajutorul medical. În cazul minorilor sunt chemaţi părinţii şi informate instituţiile abilitate. Atât în cazul persoanelor adulte cât şi în cazul minorilor, asistenţii sociali le furnizează date cu privire la serviciile de consiliere şi tratament la care pot apela. Serviciile de asistenţă a consumatorilor de droguri sunt opţionale şi se acordă doar la solicitarea persoanei sau a reprezentantului legal , în cazul minorului, la dispunerea procurorului şi în caz de urgenţă.

Ce recomadări faceţi părinţilor de adolescenţi care se confruntă cu aceste situaţii?
Adolescenţa este vârsta la care se înregistreazã cele mai multe debuturi în consumul de droguri ilicite. Ce aş vrea să le spun părinţilor care suspectează sau au descoperit că au un copil care consumă droguri este SĂ ACCEPTE acest lucru. Cel mai rău lucru pe care îl pot face este să NEGE sau să Inceapă să spună:“Of, prietenii l-au adus în starea asta” sau“Of, ăsta nu este copilul meu”.Acesta este cel mai rău lucru pe care îl poţi face ca părinte.

CONŞTIENTIZEAZĂ ŞI ACCEPTĂ REALITATEA.

ACŢIONEAZĂ IMEDIAT, nu aştepta să se rezolve de la sine

CONFRUNTĂ-ŢI COPILUL. ÎNCEPE SĂ DISCUŢI CU EL. Începe să comunici calm despre problemele pe care copilul le are (exprimă-ţi îngrijorarea cu privire la consumul de droguri)

Spune-i clar că nu eşti de acord cu consumul de droguri

Stabileşte limite, reguli şi consecinţe

Supraveghează: caută şi notează semne şi urme ale renunţării la consum/continuării consumului

Cerere ajutor profesional (asistenţă medicală, consiliere psihologică, asistenţă socială).

Dacă aveţi nevoie de sprijin despre cum să comunicaţi cu copilul pe tema consumului de droguri sau dacă acesta are probleme în acest sens, apelaţi cu încredere la specialiştii Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog judeţene/de sector sau accesaţi www.ana.gov.ro . Serviciile noastre sunt gratuite şi confidenţiale.

Cum a fost anul 2020 pentru Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Satu Mare având în vedere că a fost un an diferit pentru toţi?
A fost un an cu numeroase restricţii din cauza măsurilor impuse de prevenirea răspândirii pandemiei de COVID 19.Activităţile de prevenire au fost realizate în mediul on-line, iar campaniile de prevenire comunitare au fost reduse la un număr mult mai mic de beneficiari, comparativ cu anii anteriori. Acţiunile care implicau voluntari au fost reduse semnificativ. Cursurile de formare a cadrelor didactice în vederea desfăşurării programelor antidrog au fost desfăşurate tot prin intermediul platformelor on-line. Nu s-au mai putut organiza grupurile de suport pentru consumatorii de droguriAu fost reduse întâlnirile de lucru cu partenerii instituţionali.

Ce v-aţi propus pentru anul în curs?
Continuarea implementării de programe, proiecte şi campanii de prevenire a consumului de droguri, pe categorii diverse de vârstă.Intensificarea activităţilor de sensibilizare, conştientizare şi educare a părinţilor în vederea prevenirii comportamentelor de consum în rândul adolescenţilor. Creşterea adresabilităţii serviciilor de consiliere psihologică şi socială pentru persoanele consumatoare,părinţii sau aparţinătorii acestora.

De ce este nevoie pentru o mai bună coordonare, pentru reducerea în proporţie cât mai mare a consumului de etnobotanice?
De evitare a discriminării persoanelor consumatoare de droguri şi de colaborare între toţi factorii implicaţi, plecând de la părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai organelor de combatere şi specialişti în domeniul medical, psihologic şi social. Un rol important îl are şi implicarea tinerilor în sprijinirea celor de-o vârstă cu ei care se confruntă cuproblema consumului de droguri.

Raluca Jofi





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts