More


    Expoziție pentru Ziua Femeii. Solidaritate față de femeile abuzate

    =

    Grupul GR.AB. în parteneriat cu Filarmonica ,,Dinu Lipatti’’ din Satu Mare organizează în perioada 8-13 martie  o expoziție de flori croșetate, realizate în cadrul proiectului ,,1 000 de flori- 1 000 de speranțe”, pentru a onora Ziua Femeii și a transmite un mesaj de solidaritate față de femeile vulnerabile aflate în situații de abuz.

    Astfel, expoziția va fi deschisă publicului larg în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 13.00-15.00, în holul Filarmonicii ,,Dinu Lipatti’’ din Satu Mare.

    Proiectul ,,1 000 de flori-1 000 de speranțe” a fost lansat în urmă cu un an, de 8 martie, de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și GR.AB.-GRupul de suport pentru femei care au trecut prin situații de ABuz.

    La acea dată, o comunitate de femei din județul Satu Mare și-a propus să realizeze un covor simbolic, format din 1 000 de flori croșetate, după un model aparținând artistei brașovene Gabriela Bularca.

    Scopul proiectului a fost acela de a crea primul covor din 1 000 de flori croșetate, realizat în comunitatea sătmăreană, un covor-simbol al unității feminine în lupta împotriva violenței.

    Pandemia s-a dovedit un context numai bun pentru acest proiect, întrucât zeci de femei au croșetat în ultimul an pentru acest covor. Primele care s-au alăturat inițiativei au fost doamnele de la Centrul de zi din Gelu, comuna Terebesti, care au lucrat sute de flori și care, la rândul lor, au învățat și alte femei să ducă acest meșteșug mai departe.

    Zece femei cu vârste cuprinse între 65 și 85 de ani, sub îndrumarea și coordonarea doamnelor Leontina Salai și Cristina Vadan, au fost implicate în acest proiect și au predat lecții de croșetat pe parcursul întâlnirilor avute în cadrul proiectului, la Centrul de Zi din Gelu.

    Numărul celor care au realizat flori frumoase în perioada de autoizolare a fost tot mai mare.

    Zeci de femei din toate colțurile țării și chiar din străinătate au trimis flori. Sute de ore de muncă, au dus la realizarea a peste o mie de flori croșetate.

     

    Și, în final: un singur covor- simbol al unității feminine.

     Cele mai multe dintre participantele la proiect au făcut pentru prima dată flori croșetate, învățând, mai mult din tutoriale, să facă lucruri deosebite față de preocupările lor curente.

    Covorul-simbol are menirea să ne arate cât de frumos se leagă lucrurile și cât de importantă este contribuția fiecăruia atunci când vrei să creezi ceva frumos și durabil.

    Proiectul grupului GR.AB. are și un mesaj adresat femeilor care se simt singure și vulnerabile: Împreună facem minuni, nu îți pierde speranța!

    Fiecare floare reprezintă un gând de bine și de speranță adus unei femei, victime a violenței.

    O comunitate puternică e aceea în care oamenii nu sunt nevoiți să se descurce de unii singuri atunci când le e greu.

    O comunitate puternică e mai mult decât suma indivizilor care o compun.

    E suma lor îmbogățită cu relațiile care se crează, relații de interdependență din care FIECARE ARE DE CÂȘTIGAT!

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img