More


    Când vor scăpa românii de Dictatura politică?

    - Advertisement -

     

    Tensiunile politice interne au ajuns la cote alarmante. Subestimarea unei mari părți a electoratului se regăsește în alocarea preferențială din fondurile bănești administrațiilor locale agreate de Majoritatea parlamentară. Este incredibil ce se întâmplă în politica românească. Încrâncenarea și răutatea unor politicieni a ajuns la limitele răbdării, iar povocările sunt demențiale. În propria ta țară nu te poți bucura de conciliere, dialog constructiv și o comunicare plină de respect. Trist, dar adevărat ! Am ajuns să umblăm „cu jalba în proțap” ( a cere insistent și ostentativ un drept, o favoare – DEX) pe la ușile Uniunii Europene ?
    Românii de acasă şi de pretutindeni trebuie să cunoască conținutul acestei scrisori, în care se spune că: “Guvernul a adăugat pentru prima dată, în istoria democratică a României, o anexă la buget, care prezintă sume financiare alocate preferenţial judeţelor şi localităţilor conduse de reprezentanţi care aparţin partidelor care formează majoritatea, în ciuda faptului că majoritatea aleşilor locali aparţine partidelor de opoziţie. Anexa 7.03 legalizează mita politică din bugetul de stat. Fondurile sunt distribuite pe baza unui algoritm politic corespunzător distribuţiei politice în coaliţie. Există localităţi conduse de politicieni aleşi din coaliţia de guvernare care primesc mai multe fonduri decât judeţele conduse de social-democraţii cu o populaţie de câteva ori mai mare. Politizarea bugetului de stat este urmată de politizarea fondurilor UE. În primul rând, în elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aceştia nu s-au angajat într-un dialog deschis cu Parlamentul, cu mediul de afaceri, cu organizațiile sindicale, cu opoziția sau cu partenerii sociali”.
    Asistăm, iată, la un fel de „dictatură” a Majorității? Se vorbește de o răzbunare nărăvașă îndreptată împotriva Opoziției. Asistăm ,,la o reglare de conturi” între anumite personalități politice? Multă lume nu mai înțelege nimic din aceste alocări bugetare preferențiale. Pe alocuri, circulă expresia: „Când se va institui în țară pacea politică?”. Disensiunile politice creează mult disconfort psihic în rândul populației, care, mare parte din ea, s-a săturat de aceste „războaie politice” spoite cu „iz de dictatură”. Când vor scăpa românii de „dictatura politică”? Există mari lacune în ceea ce privește legislația din România, care permit și chiar facilitează reapariția atitudinilor dictatoriale politice. Mai presus de orice, democrația înseamnă ,,puterea poporului” (demos kratos – n.a.). Această Putere, care conţine în esenţă ,,votul poporului şi suveranitatea naţiunii”, nu este respectată! Ea se regăsește în voturile liber exprimate la alegerile parlamentare, dar a fost trecută în umbra ignoranței plină de infatuare a unor ,,politruci”, care au ajuns ,,să pună mâna” pe actul decizional unilateral. Cum e cu putință într-o societate liberă, care se dorește democratică, să fie agreate astfel de decizii radicale, care nu țin cont de varietatea ideilor politice constructive, ancorate de fapt și în năzuințele românilor din marile comunități din România?
    Un reprezentant al Majorității a afirmat într-un anumit context că:,,… statul nu mai poate să fie ca un dictator care le spune tuturor că nu se poate, iar decidenţii politici trebuie să facă tocmai acest lucru…”. O fi o confirmare a faptului că tocmai așa se întâmplă? Cercetătorul George Budoi a afirmat la un moment dat că: ,,În democraţie, majoritatea hotărăşte, iar minoritatea se supune. Aceasta este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a fi democraţie, este doar unul dintre principiile democraţiei, dar nu singurul. Mai trebuie şi ca majoritatea să respecte regulile “jocului”, altfel ea devine o majoritate dictatorială, iar democraţia o dictatură a majorităţii…”

    Dumitru Timerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img