More


    Concursul Tip Top Prichindel se va muta în mediul ONLINE, din cauza scenariului roșu

    =

    Din cauza intrării municipiului Carei în scenariul roșu, ediția cu numărul 14 a concursului Tip Top Prichindel de la Carei se va desfășura online și nu fizic, cum era anunțat inițial.

    Concursul se desfășoară pe două categorii: grădinițe și clasele I-IV. Copiii pot interpreta un cântec, o poezie sau pot dansa. Se pot filma acasă, cu telefonul mobil și pot trimite înregistrarea pe adresa de email: festivalcarei@yahoo.com, până în data de 26 martie 2021. Durata clipului să nu depășească 1 minut.

    ATENȚIE: Vă rugăm să trimiteți materialele video doar pe email. Nu vor fi luate în considerare mesajele trimise pe Facebook.

    Cele mai bune producții vor fi premiate, premiile fiind înmânate după încheierea scenariului roșu.

    Odată cu atașarea clipului, rugăm părinții să scrie numele copilului, vârsta și acordul de a publica clipul pe pagina de facebook a Direcției de Cultură Carei.

    Concursul este deschis tuturor copiilor, indiferent de localitatea de proveniență.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img