More


    FOTOGALERIE. Se va SCHIA la LUNA ȘES. PÂRTIA este LUMINATĂ și se PRODUCE ZĂPADĂ

    =

    Lucrările de la pârtia Luna Șes se află în linie dreaptă. Săptămăna trecută s-a ajuns într-un punct ireversibil din „epopeea” acestei investiții.

    Printre realizările de o importanță majoră, se numără trecerea alimentării cu energie electrică de la stadiul de organizare de șantier la cel de alimentare definitivă, ocazie cu care a fost pus sub tensiune și transformatorul de 20 Kv de la Cota 1200 Pietroasa, în urma acestui fapt fiind posibilă punerea în funcțiune a „Instalației de iluminat pârtia” și a „Sistemului de producere a zăpezii artificiale.”

    Instalația de iluminat a fost pusă sub tensiune, pentru verificarea funcționării tuturor corpurilor de iluminat, a poziționării acestora pentru a lumina corespunzător pista, pentru reglajele necesare reflectoarelor situate pe stâlpii de telescaun iar mai apoi, în sprijinul personalului implicat în producerea zăpezii artificiale, această activitate fiind efectuată pe timp de noapte când sunt înregistrate cele mai scăzute temperaturi. Instalația de nocturnă a funcționat bine, nu au fost probleme majore, iar imaginea feerică a Pietroasei, a putut fi văzută de la mare distanță, în toată Țara Oașului.

    Detalii despre aceste investiții oferă președintele Salvamont Satu Mare, Alexandru Costin.

    Producerea zăpezii artificiale, constă în pulverizarea unui amestec de apă și aer sub presiune prin intermediul tunurilor de zăpadă mobile și fixe,(a lăncilor-denumirea populară), atunci când condițiile de temperatură și umiditate a aerului permit acest lucru. Sistemul este unul complex, automatizat în care toți parametri de presiune și debite trebuiesc corelate cu cantitățile de zăpadă produse, care la rândul lor sunt influențate direct de caracteristicile oscilante de temperatură și umiditate ale mediului ambiant.

    Apa necesară producerii zăpezii este înmagazinată în lacul artificial „Furcile Izvoarelor”, la baza căruia este amplasată o stație de pompare intermediară al cărei rol este asigurarea apei cu o presiune de 7 bari în stația de comandă, locul în care sunt amplasate pompele de înaltă presiune de unde apa este pompată în rețeaua de producere și distribuție a zăpezii artificiale. Tot acolo se regăsește și compresorul de mare capacitate necesar producerii aerului comprimat, aer, care la rândul lui este pompat în rețeaua de producere și distribuție a zăpezii artificiale. În primele două zile au fost verificate vănile electrice care reglează debitele de apă și aer, montate în căminele de la baza fiecărei lănci, respectiv conectarea individuală a lancilor la sistemul central de coordonare. Odată cu finalizarea acestor lucrări, s-a putut trece la pornirea integrată a sistemului pentru primele probe, chiar dacă temperatura aerului nu coborâse sub -4 *C, iar umiditatea aerului se ridica la valori ridicate. Prin setarea manuală a programului, instalația a fost pornită, dispersia de apă fiind realizată la parametri, pe întreaga rețea de producere a zăpezii artificiale, singurele sincope, remediate în timpul probelor, constând în câteva furtune destrânse de aer și apă. ,,La Notte Magica” s-a consumat sâmbăta spre duminică cănd au fost întrunite condițiile minimale de temperatură și umiditate, când s-au putut efectua primele probe efective de producere a zăpezii artificiale pe întreaga lungime a pistei de schi. Probele au decurs bine, cele câteva probleme inerente testelor la capacitate maximă, fiind remediate pe loc, cert este că, înainte de începerea sezonului de schi 2021-2022, peste nici mai mult nici mai puțin de nouă luni, vor mai fi necesare câteva zile de funcționare.

    Practic până la preluarea investiției de către Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Negrești Oaș, cele două entități care au investit și și-au asumat realizarea și ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, au mai rămas de finalizat revizia și efectuarea testelor ISCIR pentru „Instalația de transport pe cablu CD-4 Luna Șes”. Acesta este pe scurt povestea ultimelor săptămâni de activitate de pe domeniul schiabil Luna Șes și pentru a încheia pe un ton optimist deschidem și al doilea subiect…

    ”Sunt multe mituri create în jurul pârtiei care de care mai fanteziste, dar două mi-au atras atenția în mod special. Sâmbătă, în timp ce mă încălțam cu bocancii de lucru și îmi puneam parazăpezile, fără să vreau am asistat la un dialog inedit purtat de un grup de șapte „Illuminati” propășiți în parcarea de la baza pârtiei. Formau un cerc perfect, ca într-un ritual sacru, crăpând sămânță cu o cadență de mitralieră, ce l-ar fi făcut invidios și pe Kalașnikov, emanând scenarii legate de funcționarea pârtiei, demne de un film SF. Am reținut două ziceri, născute din bezna minții. După cronologia indivizilor, prima tentativă de a face aici o pârtie este datată …„undeva în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale”!…noroc cu apropierea finalizării investiției și cu realitățile din teren, altfel data nașterii proiectului, ar fi fost atribuită gepizilor care au migrat pe aceste plaiuri în a doua jumătate secolului IV e.n.

    Un alt „iluminat” ale cărui hoaspe cădeau matematic în același loc, a lansat teoria unanim acceptată de grup, cum că,… „pe această pârtie nu se poate produce zăpadă artificială, fiind situată pe versantul sudic al Pietroasei”!!! Sincer… nu mă mir că unii porniți la drum către Egipt, ajung să întâlnească pinguinii din Groenlanda!”, a spus Alex Costin.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img