More


    Sala de sport din Moftin, dată în folosință în scurt timp

    =

    Potrivit celor afirmate de către primarul Gheorghe David, Sala de sport din Moftin v-a fi data in folosinta cat de repede, cel mai probabil intr-o luna de zile.
    “Referitor la sala de sport, toată lumea își dă cu părerea ca și la fotbal, niciodată nu poti multumi pe toată lumea. Sala de sport a fost o investiție care a pornit în urmă cu trei, patru ani, durează enorm de mult până se termină licitațiile. Așteptam protocolul, sa-l semnăm împreună cu CNI si sa ne organizăm pentru funcționare, să căutăm un administrator, un om care să aibă grijă de ea și efectiv să o dăm in exploatare, cu toate restricțiile de rigoare bineînțeles .” a spus primarul David Gheorghe
    În componența construcției intră zona de sport : sală cu teren de sport multifuncțională, zona de vestiare-vestiare schimb, coridoare pentru circulație, grupuri sanitare și spații tehnice. De asemenea, spațiul cuprinde și o zonă de primire a oasperților și cea destinată spectatorilor, realizată pe 2 niveluri-parter și etaj. Suprafața sălii de sport este de aproximtiv 1445 mp. Amplasamentul face parte din domeniul public al statului și se va afla permanent în administrarea Comunei Moftin.
    “In aproximativ o lună de zile,sper să putem să îi dăm drumul. Recepția tehnică s-a făcut, urmează protocolul de cădere primire înapoi de către primărie” a mai adaugat David Gheorghe ,primar Moftin.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img