More


    EVENIMENT. O nouă vizită la nivel înalt în județ

    - Advertisement -

    Județul Satu Mare a avut parte, și ieri, de o nouă vizită la nivel înalt. De data aceasta în județ a poposit secretarul de stat Radu Gheorghe SZEKELY din Ministerul Educației și Cercetării.

    Întâlnire la Prefectură
    Prefectul Altfatter Tamás și subprefectul Lavinia Kiss au primit ieri la cabinet vizita secretarului de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Radu Gheorghe SZEKELY.
    După o scurtă discuție în legătură cu starea învățământului sătmărean, demnitarii au participat la Conferința tematică ”Vaccinare și testare pentru învățare”, eveniment organizat în Sala festivă a Colegiului Național ”Ioan Slavici” din Satu Mare.

    Mulțumiri cadrelor didactice și elevilor sătmăreni pentru respectarea regulilor sanitare
    În intervenția sa, prefectul județului a mulțumit cadrelor didactice și elevilor pentru respectarea regulilor sanitare – județul Satu Mare a avut printre cele mai puține cazuri de infectare în rândul elevilor și profesorilor la nivel național – și pentru responsabilitatea de care personalul didactic dă dovadă, fapt reflectat în procentul ridicat de vaccinare în rândul acestei categorii socio-profesionale.

    În același timp, speră ca odată cu avansarea campaniei de vaccinare și obținerea unor rezultate bune privind rata de infectare, elevii și profesorii să poată reveni la școală în condiții cât mai apropiate de normalitatea pe care o așteptăm.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img