More


    35 de premii la nivel naţional și 6 premii la nivel internațional, pentru Școala de Arte Satu Mare

    Anul 2020 a adus zeci de premii Școlii de Arte Satu Mare, chiar dacă activitatea a fost afectată din cauza pandemiei care a generat o reorganizare a cursurilor și a evenimentelor, acestea desfășurându-se și în mediul online.
    Au fost obținute 35 premii la nivel naţional și 6 premii la nivel internațional în cele 75 de participări la evenimente artistice, din care 40 în baza convențiilor de parteneriat şi 35 de participări la evenimente cu alte instituţii colaboratoare.
    De asemenea, angajații Școlii de Arte au organizat Festivalul „Cântă și încântă de Dragobete”, ediția a VI-a, manifestări artistice la sfârşitul anului şcolar 2019-2020, ”Zilele Şcolii de Arte”, vernisaje în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Plastici, acţiuni organizate cu şcoli partenere din țară şi cu Şcoala din Teglas – Ungaria, producții de clasă și de absolvire, spectacole în cadrul sărbătorilor locale și naționale ale României și spectacole în aer liber în perioada vacanței de vară.
    Activitatea instituției a fost prezentată de către managerul Școlii de Arte Satu Mare, Mircea Deac, în cadrul evaluării anuale susținută în fața unei comisii de specialitate.
    =


    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img