More


    Pledoarie pentru viaţă

    =

    În prezentul articol, doresc să mă opresc puţin asupra “practicii odioase” a avortului, fiindcă, din nefericire, a devenit o practică tolerată de societate şi privită ca un fapt cât se poate de normal, mai ales având în vedere desacralizarea tot mai accentuată a lumii actuale. După ce i-a creat pe primii oameni, Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere I; 28). Prin urmare, omul este chemat de Dumnezeu să participe împreună cu El la munca Sa creatoare şi cea mai înaltă formă de creativitate pentru om este aceea de procreare. Avortul este mai mult decât o respingere a chemării Domnului; este o acţiune împotriva Lui. Recent, avortul a devenit o problemă majoră, pentru întreaga societate contemporană, un fenomen alarmant, în continuă creştere. Dacă cercetăm istoria observăm că avortul era o chestiune controversată încă din timpurile vechi, condamnat de unii, justificat de alţii. Cert este, însă, că odioasa practică a avortului exista chiar la primele civilizaţii. Singura diferenţă constă în metodele utilizate: de la administrarea de otrăvuri mamei, la modernele intervenţii chirurgicale. Cea mai veche referire la avort poate fi găsită la Hipocrate, “părintele medicinei”. În celebrul său jurământ, acesta cere medicilor să nu dea femeilor băuturi otrăvitoare care să ducă la avort.

    Părinţii şi scriitorii Bisericii emit şi ei judecăţi asupra avortului, contestându-l şi considerându-l ca pe o abatere de la voia lui Dumnezeu, ca pe o crimă. De pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur consideră avortul mai odios decât “omorul, căci nici nu am cuvinte îndeajuns pentru a numi asemenea faptă criminală, de vreme ce nu numai că pe copilul născut îl omoară, ci îl împiedică chiar de a se naşte. Deci de ce îţi baţi joc de darul lui Dumnezeu şi te lupţi împotriva legilor Lui, iar ceea ce este binecuvântare tu alungi ca pe un blestem? De ce apoi prefaci cămara naşterii în loc de omor, iar pe femeie, care este dată spre facerea de prunci, tu o pregăteşti pentru ucidere?” (Sfântul Ioan Gură de Aur,“Omilii la Epistola către Romani”, Editura Christiana, Bucureşti, 2005, Omilia XXIV, p. 455). Poziţia Sfântului Vasile cel Mare este cea care va exprima definitiv pe aceea a Bisericii faţă de avort. În canonul 2, Sfântul Vasile numeşte avortul “ucidere”, iar în canonul 8, numeşte ucigaşi atât pe cele ce iau băuturi otrăvitoare, cât şi pe cei care le dau. Aşadar, sunt condamnaţi şi cei care provoacă avortul.

    Prin avort se întrerupe o viaţă cu identitate separată. Embrionul este o persoană umană, înseamnă existenţă, având toate drepturile din momentul conceperii, moment în care Dumnezeu sădeşte sufletul viitorului născut. După învăţătura Bisericii noastre, viaţa omului nu începe la naştere, ci la zămislire. De aceea, tratează embrionul uman cu aceeaşi cinste ca şi pe un adult şi îl consideră persoană umană din toate punctele de vedere. Mai mult, fiind o fiinţă fără apărare, poate cea mai fragilă dintre toate, ea necesită o mai mare protecţie, şi nicidecum nu trebuie eliminată în virtutea unui reducţionism care ar face din embrion o fiinţă fără caracteristici personale; embrionul este o persoană ca toate celelalte, nu o “cvasi-persoană” sau persoană în potenţă. Are un trup şi are un suflet şi este în stare să stabilească relaţii. Primele relaţii, embrionul le stabileşte cu mama, în pântecele căreia ia naştere şi se dezvoltă. Şi oricare mamă poate mărturisi acest lucru minunat, chiar şi cele care, ulterior, decid să omoare această făptură firavă, chemată la viaţă şi care doreşte să iasă la lumină (A se vedea: Părintele Juvenalie, “Teroriştii uterului”, Terorism ştiinţific şi etica începuturilor vieţii, Eseu de bioetică a gestaţiei, carte apărută cu binecuvântarea ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, Editura Anastasia, 2002, p. 268).

    Inviolabilitatea embrionului este un principiu etern sau, cel puţin, ar trebui să fie. Însă, în zilele noastre, multe femei refuză să fie mame, socotind că întreruperea sarcinii este un drept al lor. Cât de mult se înşeală! Avortul nu este un act nepermis moral, ci este ucidere cu premeditare; ucidere mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât oricare altă ucidere, pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti, fără posibilitate de apărare, înainte de a se învrednici de Sfântul Botez. Implicarea în avort, sub orice formă, este o alegere personală a morţii în locul vieţii, a răului în locul binelui. Cum vom putea ajunge la comuniunea veşnică cu Dumnezeu când facem o astfel de alegere? Să nu uităm: de alegerea pe care o facem în viaţa pământească depinde fericirea sau nefericirea noastră în veşnicie. Viaţa copilului din pântecele mamei este cel mai preţios dar primit de la Dumnezeu şi noi nu avem dreptul să i-o curmăm, indiferent de momentul de dezvoltare în care s-ar afla.

    În concluzie, avortul ar trebui să fie interzis, dacă nu se poate prin lege, măcar prin prisma propriei conştiinţe, deoarece: 1. conduce vertiginos la scăderea numărului populaţiei; 2. reprezintă o crimă teribilă, care atrage, inevitabil, după sine pedeapsa, întrucât orice crimă se impune a fi pedepsită; 3. cauzează mustrarea pe viaţă a conştiinţei, în virtutea căreia orice se va întâmpla negativ în viitor va fi legat de avortul comis; 4. generează dificultăţi pentru femei în dorinţa lor de a rămâne gravide/însărcinate la un moment dat, urmând, apoi, probleme în ceea ce priveşte purtarea sarcinii până la termen; 5. duce la infertilitate; 6. a lupta împotriva avortului nu înseamnă o anulare sau o îngrădire a anumitor drepturi şi libertăţi, fiindcă nu poate fi numită o manifestare a libertăţii dreptul de a ucide pe cineva ş.a.

    PS: Dragi domnişoare şi doamne, dacă s-a întâmplat să recurgeţi la una sau mai multe întreruperi de sarcină, vă rog, din suflet, să luaţi legătura cât mai grabnic cu un preot duhovnic spre a mai salva ceea ce se mai poate salva. Dacă nu aţi făcut niciun avort, vă rog, din suflet, să nu faceţi niciodată! Luptaţi pentru viaţă în detrimentul morţii!
    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img