More

    Poliţiştii de frontieră, vor fi la datorie

     

    Poliţiştii de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor ocazionate de Învierea Domnului .Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul
    Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au fost dispuse
    măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat,
    iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului
    Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în
    zona de competenţă.
    În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de
    frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, poliţiştii de frontieră desfăşoară
    zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru
    prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
    În prezent, prin punctele de frontieră tranzitul autoturismelor şi al
    persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se
    înregistra blocaje sau timpi foarte mari de aşteptare. Dacă situaţia o impune, vor
    fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz,
    până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a
    frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii
    mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic
    crescut.
    În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii ITPF
    Sighetu Marmației menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele
    vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii
    unor măsuri comune.
    Având în vedere perioada rbătorilor Pascale coincide în acest an cu Ziua
    Internaţională a Muncii, menţionăm în această zi pe teritoriul Ungariei
    circulia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită.
    Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că, începând din data de
    30.04.2021, ora 23.00, până la data de 02.05.2021,ora 23.00, circulaţia acestui tip de
    vehicule este restricţionată, iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au
    obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe
    drumurile publice din ţara vecină.
    • În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de
      trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.
      În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să
      tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de
      frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line,
      disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.
      Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei
      Sighetu Marmaţiei , Str. Dragoş Vodă, nr. 38, Judeţul Maramureş, 435500
      Tel.: 0262 – 314528; 315228 , Fax : 0262 – 316446;

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE