More


    Sătmărean rănit grav într-un acccident rutier

    - Advertisement -

    Un sătmărean a fost rănit grav, ieri, într-un acccident rutier în Vadu Izei, județul Maramureș. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

    „În data de 20 aprilie, ora 11.19, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un accident rutier soldat cu două victime produs pe strada Lazu Baciului.

    La fața locului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 52 de ani din Baia Mare, a condus un autoturism din direcția Vadu Izei înspre Sighetu Marmației, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 43 de ani din Satu Mare.

    În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, fiind transportați de urgență la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

    Șoferii nu au putut fi testați cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările”, transmite IPJ Maramureș.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img