More


    Improvizație și umor

    =

    Trupa „Mihai Raicu” începe luna Mai cu muzică și umor. Joi 6 mai, de la ora 19.00, ImproȘtim așteaptă sătmărenii la un spectacol de improvizație și umor.

    Pentru cei care doresc un spectacol neconvențional, în care nimic nu este cunoscut în prealabil de către actori, pentru cei care doresc să facă haz de necaz, au idei și nu se sfiesc să le împărtășească lumii, dar și pentru toți cei care doresc o oră de umor veritabil, acest spectacol vine să vă satisfacă toate mofturile. Improvizatori: Ioana Cheregi, Alexandra Odoroagă, Vlad Mureșan, Andrei Stan, Sergiu Tăbăcaru, Andrei Gîjulete.

    Vineri 7 mai, de la ora 17.00, părinți, bunici și copii au ocazia să petreacă împreună la teatru o oră veselă și educativă.

    „Cu susul în jos” este un spectacol care încearcă să cultive empatia și înțelegerea față de moduri de gândire diferite și poate chiar să dezvolte o abordare neagresivă a conflictului dintre generații. Din distribuție fac parte actorii: Crina Andriucă, Bianco Erdei, Carmen Frăţilă, Tibor Székely, Ciprian Vultur, Alexandra Odoroagă. Regia: Delia Gavlițchi.

    Spectacolul concert „Metamorfoze” se joacă sâmbătă 8 mai la Carei, de la ora 18.00.

    Proaspăt și cu umor de calitate, spectacolul „Metamorfoze” este o mare provocare pentru actorii Teatrului de Nord, deveniți sub îndrumarea trupei Fără Zahăr instrumentiști și cântăreți de invidiat. Distribuția: Andrei Stan, Sergiu Tăbăcaru, Cristian But, Andreea Mocan, Roxana Fânață, Dana Moisuc, Adriana Vaida, Vlad Mureșan, Andrei Gîjulete, Romul Moruțan, Raluca Mara, Ioana Cheregi, Cătălin Mareș. Regia muzicală Bobo Burlăcianu, versurile Bobi Dumitraș.

    Pentru rezervări și bilete, Agenția Teatrului din strada Horea nr. 6 stă tuturor la dispoziție de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 17:00. Telefon: 0261712106, e-mail: agentie.teatruldenord@gmail.com.

    Programul complet și toate informațiile despre spectacole se pot citi pe pagina: www.teatruldenord.ro.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img