More


    Alegeri. Anișoara Cușmir-Stanciu, noua preşedintă a Federaţiei Române de Atletism

    - Advertisement -

    Fosta campioană olimpică la săritura în lungime Anişoara Cuşmir-Stanciu a fost aleasă miercuri în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, după ce la Adunarea Generală de alegeri l-a învins pe preşedintele în exerciţiu Florin Florea în al doilea tur de scrutin, cu 131 voturi la 85.

    De remarcat că Anișoara Cușmir Stanciu a fost la Satu Mare la sfârșitul lunii martie pentru a discuta cu reprezentanții structurilor sportive cu drept de vot.

    ”Mă bucur că a câștigat și că am mers pe mâna echipei câștigătoare la aceste alegeri. Sper că va reuși să implementeze o mare parte din proiectul cu care s-a prezentat la noi. Mai ales să se țină de cuvânt în ceea ce privește sprijinirea Asociaților județene de Atletism. Îi doresc mult succes” n a spus prof. Horea Macarie, președintele AJ Atletism Satu Mare, cel care a participat miercuri la Adunarea Generală de la Romexpo. Din păcate Horea Macarie n-a prins un loc în cadrul reprezentanților zonali de la FRA. ”Nu e timpul pierdut, sunt tânăr și știu că va mai fi o a doua șansă!” ne a spus Macarie.

    La alegerile organizate în cadrul Romexpo, care au durat peste 8 ore şi jumătate, au candidat pentru funcţia de preşedinte al FRA fosta campioana olimpică la maraton Constantina Diţă, campioana olimpică la săritura în lungime Anişoara Cuşmir-Stanciu, preşedintele în exerciţiu Florin Florea şi fostul preşedinte al instituţiei, Sorin Matei.

    În primul tur de scrutin, Anişoara Cuşmir a obţinut 74 de voturi, Florin Florea, 64, Sorin Matei, 54 şi Constantina Diţă, 41.

    Pentru cele 4 funcţii de vicepreşedinte au fost aleşi Nicoleta Grasu (137 de voturi), Virgil Preda (115), Cristina Man (104) şi Cristian Dragomir (76). Pentru funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism au candidat Traian Badea, Silviu Casandra, Cristian Eugen Dragomir, Nicoleta Grasu, Ingrid Vasilica Istrate, Maria Cristina Man, Oana Manuela Pantelimon, Virgil Preda şi Neculai Curta.

    La Adunarea Generală a Federaţiei Române de Atletism au participat 234 de membri, din 249 cu drept de vot.

    Noua preşedintă a Federaţiei Române de Atletism, Anişoara Cuşmir-Stanciu, a declarat, miercuri, că şi-a depus candidatura pentru această funcţie ca un răspuns la perioada dificilă pe care o traversează această disciplină.

    “Atletismul se află într-o situaţie dificilă şi candidatura mea a fost un răspuns la această situaţie dificilă, îmi doresc în continuare să ofer ceva nou atletismului. Faptul că avem în România competiţii internaţionale este foarte important, sperăm să avem în continuare astfel de competiţii. Vom lua lucrurile din aproape în aproape, sigur că avem un program pe care l-am discutat cu majoritatea colegilor din ţară. În principal noi cunoaştem ce s-a întâmplat în federaţie, vom păstra lucrurile bune şi vom veni cu lucruri noi în avantajul sportivului şi al antrenorului. Pentru mine ei reprezintă elementul principal”, a declarat Anişoara Cuşmir la finalul Adunării Generale de alegeri a FRA.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img