More


    Castelul din Carei – istoria unuia dintre cele mai spectaculoase edificii medievale din Transilvania

    =

    Istoria cetății începe în secolul al XV-lea, iar al moșiei din Carei în secolul al 14-lea. Documentele menționează în anul 1335, o localitate numită Károly, iar după data respectivă apare din ce în ce mai des printre moșiile familiei. În posesia familiei va intra definitiv în anul 1419. Numele localității de Nagy Károly, folosit și în zilele noastre de către comunitatea maghiară, va apărea pentru prima dată în documente în anul 1428. Năvălirea turcilor în această zonă, cu 115 ani în urma construirii primei locuințe, în timpul baronului Károlyi Mihály, edificiul va fi înzestrat cu șanțuri de apărare, bastioane cu mașiculi și găuri de tragere. Cei doi fii ai baronului, Mihály și László, vor continua înzestrarea cetății cu elemente de apărare mai eficace. În arhivele familiei se păstrează un plan al cetății, pe care apare numele lui Lucas Georg Ssicha. Pe planul cetății se pot distinge bastioanele de colț, poarta carosabilă de acces, o fântâna, raveline etc.

    La începutul secolului al XVIII-lea proprietarul cetății a fost Sándor Károlyi, care fiind un important personaj în revoluția lui Rákóczi, nu a acordat o importanță deosebită transformării acestei cetăți. Din cauza atacului din anul 1704, această cetate suferă distrugeri, iar repararea va dura circa un an, timp în care lucrările vor fi supravegheate de soția lui Károlyi. Următorul proprietar al castelului și al moșiei din Carei, va fi Ferenc Károlyi, ce va comanda de la Giovanni Battista Ricca, arhitectul catedralei din Oradea, realizarea unui proiect de transformare a cetății. Din izvoarele scrise reiese că proiectul a fost realizat, dar nu și executat. Din nefericire aceste proiecte nu s-au păstrat, fiind accesibile doar instrucțiunile de transformare („Explicatio omnius Rerum quarum…”), purtând semnătura arhitectului și anul proiectării, anul 1752. Descendent al lui Ferenc Károlyi, Antal Károlyi va fi posesorul edificiului din Carei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. El va fi și cel care va acorda o deosebită atenție construcțiilor civile.

    În timpul în care Antal Károlyi va fi proprietarul cetății, aceasta nu va fi transformată, însă s-a născut ideea de a o reconstrui într-un castel baroc. Contele a solicitat activitatea mai multor arhitecți pentru a proiecta noul castel din Carei. Printre arhitecții care au fost implicați în proiectarea noului castel trebuie să-l amintim pe Franz Sebastian Rosenstingl, al cărui proiect pentru transformarea castelului se păstrează în arhivele familiei, având ca an al proiectării 1783. Proiectul arhitectului vienez este unul foarte grandios, redând forma animalului heraldic al familiei, vulturul. Pe lângă proiectele noului castel Rosenstingl a realizat și proiectele unei grădini baroce, după unele modele deja depășite în epocă. Tot din anul 1783, datează și proiectul lui Franz Anton Hillebrandt, în care apare un imobil în formă de „U”.

    Proiectul castelului din Carei prezintă asemănări cu palatul lui Johann Lucas von Hildebrandt din Viena. Lucrările de reconstrucţie vor începe în toamna anului 1792. Cu ocazia transformărilor fundaţiile şi o parte din ziduri au fost păstrate, însă au dispărut zidurile care ocroteau vechea cetate, şanţurile şi alte elemente de apărare. Construcţiile aveau un ritm alert, deoarece în luna decembrie a anului următor noul castel cu etaj în mare parte a fost terminat. Castelul astfel ridicat după proiectul arhitectului Josef Bittheuser prezintă un plan dreptunghiular, cu o curte interioară şi o arhitectură cu un singur etaj, executate într-un stil baroc clasicizant. În arhivele familiei nu se păstrează proiectele castelului baroc, dar se păstrează însă desenul care ilustrează aripa către grădină a edificiului, cu titlul: „Grund Riss der Garten Seiten des Karoler Schloses in 3 Rissen Vorgestellt”. Este foarte importantă existenţa acestui plan din care cunoaştem amenajarea aripii către grădină a castelului, deoarece în secolul al XIX-lea chiar această aripă a edificiului va fi demolată. În anul 1847, arhitectul Ybl Miklós va fi angajat să modifice unele părţi ale edificiului. Ceea ce va fi proiectat de către Ybl nu se păstrează din cauza transformărilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca şi în cazul mai multor edificii transformate în mai multe rânduri de-a lungul secolelor. La sfârşitul secolului al XIX-lea, între anii 1893-1896 castelul din Carei va fi transformat, rezultând aspectul său actual.

    Proiectele de reconstruire ale castelului vor fi realizate de arhitectul german Arthur Meinig, printre operele căruia se numără şi castelul Andrássy din Tiszadob, palatul Wenckheim din Budapesta de pe strada Baros şi multe alte castele şi palate reprezentative ale istorismului. Castelul din Carei, prin arhitectura sa, se aseamănă cu arhitectura castelelor renascentiste din valea Loire (Franţa), mai ales cu castelul din Chenonceau şi Amboise.

    Pentru a crea un aspect exterior medieval clădirea va fi înconjurată de şanţuri, bineînţeles nu din motive de apărare, ci din cele estetice, de reprezentare. Tot cu ocazia transformărilor va fi închisă şi curtea interioară, rezultând spaţiul salonului actual. Faţada principală a castelului, ridicată pe două nivele parter + etaj, a fost deschisă spre oraş, înzestrat la extremităţi cu câte un turn de formă circulară, dar înălţimea cărora ajunge şi la patru etaje. Intrarea principală proiectată în secolul al XIX-lea este una reprezentativă, flancată pe ambele părţi de câte un turn cu plan poligonal, vestibulul putând fi accesat sub o arcadă, peste care s-a construit un balcon.

    Curtea interioară a castelului a fost acoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea, devenind astfel un atrium, flancat de trei logii, acoperite cu boltă semicilindrică, iar salonul este acoperit cu un tavan de lemn casetat şi pictat. Pe zidul spre grădină al atriului se sprijină o scară monumentală, asimetrică, cu balustradă de lemn sculptat.

    Din monografia comitatului şi din cărţi poştale de la începutul secolului al XX-lea, cunoaştem şi amenajarea interioară a acestei încăperi. Mobilierul urma modele englezeşti cu canapele şi fotolii din piele, dar pe lângă acestea acest spaţiu era decorat şi cu vaze, coarne de cerb, plante exotice de mărimi grandioase etc.

    Capela are plan dreptunghiular şi o absidă octogonală. Decoraţia pereţilor este conferită de nervuri din stuc, care au rol pur decorativ, şi sunt conduse în aşa fel încât să creeze imaginea unor menouri. Astăzi se mai păstrează şi pavajul original al capelei.

    Cea mai reprezentativă cameră a primului etaj este fostul salon al contesei. Tot ce a rămas din reprezentativa amenajare interioară de aici sunt decoraţiile în stuc, tot de tip rococo, cu forme stilizate. Amenajarea de altădată a salonului o cunoaştem din descrierea monografiei. Conform acesteia, covoarele aveau o decoraţie florală, era mobilată cu piese interesante ale familiei şi adăpostea şi o pictură preţioasă, portretul Mariei Tereza, care a fost dăruit de către Maria Tereza lui Antal Károlyi.

    De pe balconul acestei încăperi se deschidea o privelişte nemaipomenită asupra parcului. La sfârşitul secolului al XIX-lea va fi transformată şi grădina, după moda parcurilor engleze.

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img