More


    PRO AVIS – țara unde “cotcodac” e mai puternic decât “cucurigu”

    - Advertisement -

    Să ne grăbim să nu întârziem. La 8,30 trebuie să sunăm la poarta PRO AVIS. Cel puțin așa am promis. Mă gândeam cu groază la drumul pe care trebuia să-l fac spre Hrip. În urmă cu un an am parcurs distanța dintre Satu Mare și PRO AVIS (14 km) în aproape o oră din cauza drumului aflat într-o stare de neimaginat. Surpriză! Drumul e bun!  În nici 20 de minute am fost acolo. Am ajuns prea repede. Amfitrionul, Beniamin Urs, nu ajunsese încă dar ne-a primit cu o cafea bună Robert Bugi, directorul de vânzări.

    Ca orice ziariști l-am tras de limbă să aflăm niscaiva secrete. S-a prins!

    – Noi nu avem secrete. Ca să vă dovedesc hai să facem un tur până vine domnul Urs.

    Curioși, n-am mai stat pe gânduri, Robi și Raluca, cameramanul și reporterul nostru, și-au activat armele din dotare și am pornit în urma procesorului de informații în avalanșă care ne deschidea ușă după ușă, poartă după poartă și curiozitate după curiozitate. Pentru a afla mai multe vă invit să urmăriți reportajul de pe Nord Vest TV chiar dacă l-ați pierdut când a fost difuzat în premieră. Precis găsiți acest reportaj în una din reluările sale dacă veți consulta programul de pe site-ul nostru.

    La întoarcere ne aștepta Beniamin Urs. Cu toate că ne cunoaștem de ceva timp parcă l-am privit cu alți ochi după ce am văzut tot ce a făcut pentru industria, economia și bunăstarea Sătmarului. De fapt a sătmăreanului și nu numai, pentru că produsele sale depășesc granițele județului (Maramureș, Bihor, Cluj și Bistrița – Năsăud) și chiar ale țării (Croația, Ungaria, Slovenia și Germania). Datele culese și fotografiile de mai jos vă vor edifica asupra amploarei și a importanței pe care o are afacerea ce o conduce.


    Ca orice gazdă primitoare la plecare ne-a oferit câte un cofraj cu ouă că tot se apropia Paștele.

    Istoric
    Firma este înființată în anul 1995, sub numele de SC BENY URS SRL, dar are activitate doar din anul 1998, respectiv cu profil de creșterea păsărilor într-o hală de producție . În anul 2007 firma își schimbă denumirea în SC PRO AVIS SRL. În anul 2009 S.C. PRO AVIS începe construcția unei ferme noi și reechiparea fermelor existente la standarde europene, ambele lucrări urmând să fie recepționate în luna septembrie 2010 când capacitatea de producție a firmei a fost de 75000 ouă pe zi. In prezent societatea lucrează cu două puncte de lucru (Botiz și Hrip), cu o capacitate de 150.000 de ouă pe zi provenite de la 160.000 de găini crescute în baterii modernizate conform normelor UE și se dispune de un centru de ambalare ouă conform normelor europene. Transportul se face cu mașini proprii autorizate sanitar și veterinar conform normelor în vigoare.

    În atenția industriei HoReCa

    Ouă lichide pasteurizate

    Produsul este conținutul oului de găină omogenizat și pasteurizat care rezultă după spargerea oului și înlăturarea cojii, adică un amestec de gălbenuș și albus în aceleași proporții ca cele care se găsesc în mod natural într-un ou standard.

    Calitatea potrivită este ideală pentru o varietate de utilizări – folosită in producerea:

    -Toate tipurile de produse coapte

    -Aluaturi și prăjituri

    -Paste

    -Produse din carne

    -Maioneză

    -Sosuri de salată

    -Dulciuri

    -Produse de cofetărie

    În același timp, dat fiind că nu există absolut niciun risc de salmonella sau alți microbi/patogeni și datorită multiplelor beneficii pe care le furnizează în ceea ce privește manipularea, procesarea și depozitarea – mai ales în bucătării industriale, restaurante și servicii de catering, etc. – acest produs este alternativa sigură și practică la ouăle în coajă.

    Ambalate in : Bag-In-Box – 10 kg si 20kg.

    Ouăle lichide pasteurizate reprezintă produse de înaltă calitate deoarece prin procesul de pasteurizare se obține un produs care garantează neutralizarea microorganismelor cu potențial dăunător.

    Astfel, unitățile de alimentație publică utilizeaza ouăle sub formă pasteurizat conform normelor europene și elimină riscurile pentru siguranța alimentară. Beneficiile principale sunt reprezentate de faptul că spațiul de depozitare este restrâns considerabil și, de asemenea, ouăle nu mai trebuiesc sparte. Prin urmare, separarea albușului de gălbenuș nu mai aduce după sine pierderi de materie primă.

    Fără aditivi, termenul de valabilitate este același ca și cel al ouălor, de 28 de zile, iar refrigerate la 90 de zile.

    PRO AVIS, produs sătmarean, un nume important în industria avicolă din România, cel mai mare producator din jumătatea de nord a Ardealului.

    PRO AVIS a înțeles că ouăle care ajung la clienți trebuie să fie calitative, să răspundă atât cerințelor antreprenorilor din domeniul HORECA, cât și consumatorilor zilnici.

    PRO AVIS livrează clienților ouă proaspete, provenite de la găini crescute cu furaje 100% naturale, conform normelor UE. De asemenea, compania dispune și de un centru de ambalare conform normelor europene, certificat și avizat de către cele mai exigente autorități în domeniu.

    PRO AVIS aduce în atenția clienților HORECA ouăle lichide pasteurizate, un produs foarte utilizat în majoritatea țărilor dezvoltate.

    Gruiță Ienășoiu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img