More


    Dor şi multă emoţie cu Mădălina Pavăl, la Turnul Pompierilor

    - Advertisement -

    Cei care au fost prezenţi, duminică seara la Turnul Pompierilor ( noul kilometru 0 al culturii sătmărene), în mod sigur că nu au ce să regrete. O întâlnire cu Mădălina Pavăl, fata teribiă a fusion-ului românesc, nu are cum sa nu te marcheze estetic asta şi pentru că ea reuşeşte să arate lumii că e cool să cânţi doine şi colinde, pe ritmuri moderne. Tânăra în ie şi tenişi sport a reuşit să trezească interesul pentru origini convingându-şi publicul cu sentimentul că muzica ei este de fapt, glasul poporului român.

    Mădălina a venit la Satu Mare cu un concept nou, fiind acompaniată măiastru, de Raluca Stratulat (vioară) şi Eliza Puchianu (pian), interpretând melodii de pe noul album “Oamenii se fac dor”, concept care aduce în contemporan șapte doine despre dor, inspirate din partituri de la Dimitrie Cantemir, Anton Pann, George Enescu sau Béla Bartók .

    Doinele ei, spre deosebire de cele tradiționale, alătură orchestrații complexe, cu arome de jazz și beat-uri de azi, cu motive levantine, bizantine, baroce.

    “Am plecat de la faptul că toți avem dorurile noastre. De casă, de părinți, de iubiți, de copilărie. “Oamenii se fac dor” nu e doar o metaforă. Noi chiar ne facem dor. Pe bune. Zi de zi. Ne e dor de cineva, dar și noi lipsim cuiva. Ne despărțim. Ne pleacă prietenii departe. Ne vedem părinții la sărbători. Pierdem bunici și oameni dragi. Viața e un dor continuu care nu se poate descrie prea ușor. Știi doar cum se simte. Este extraordinar că se poate pune pe muzică ce nu se poate spune pe gură. Asta face doina românească și asta încerc și eu” ne-a explicat Mădălina, la începutul reperezentatţiei, la ce să ne aşteptăm de la acest nou concept.

    Născută în 1995, la Baia, o comună lângă Fălticeni, Mădălina crede că în dor e chintesenţa poporului român: viaţa românilor, cu bune şi cu rele, cu bucurii şi tristeţi, cu începuturi şi despărţiri, cu reuşită acasă dar şi cu pribegie şi încercări, cu globalizare dar şi cu rădăcini prinse adânc în locurile natale.

    La doar 26 de ani, Mădă ( cum o alintă prietenii) ştie ce vrea şi e hotărâtă să îşi promoveze muzica şi trăirile. Îi place să cânte despre lucruri care îi ţin uniţi pe români. Vrea să îi scoată pe cei ce o ascultă din clişeul că tradiţia este ceva vechi şi plictisitor şi le arată că prin origini, începem să construim cine suntem, de fapt.

    Un moment special şi totodată emoţionant al serii a fost când pe scenă a urcat Aron, un puşti de nouă ani cu un talent în a bate tobele exdraordinar şi care alături de Raluca şi Eliza i-au asigurat Mădălinei un acomapaniament orchestral ireproşabil. De altfel trebuie spus că Mădălina a fost, sâmbătă, alături de 15 copii cu care a făcut ateliere creative şi educative.

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img