More


    Elevă crescută la o casă de copii, desemnată șefă de promoție la un liceu din jude

    - Advertisement -

    Mare bucurie, mare, s-a strecurat în sufletele pline de emoție ale reprezentanților Casei de Tip Familial ( CTF) DANIEL din Borlești, dar și a Marianei Dragos – directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Satu Mare, când s-a aflat că BOITOR GABRIELA JOSEFINA, absolventă a Liceului tehnologic ,,Contantin Brâncuși” din Satu Mare, promoția 2021, a fost desemnată șefă de promoție.

    Gabriela a absolvit clasa a XII-a cu premiul I. De la Codaț Corina, șefa CTF DANIEL Borlești, am aflat că: ,, Eleva Gabriela, în anul I de liceu, a primit premiul III, iar în anii de liceu, doi și trei, a obținut de fiecare dată premiul I. A fost o elevă conștiincioasă, foarte ambițioasă și a demonstrat cu prisosință că dacă îți dorești ceva și lupți pentru a fi cel mai bun, se poate…”.

    Directorul general Mariana Dragos i-a adresat Gabrielei câteva cuvinte emoționate:

    ,, Felicitări, Gabriela, pentru performanțele pe care le-ai obținut în anii de liceu. Suntem mândri de tine. Ai devenit în același timp și un exemplu de neuitat pentru ceilalți copii de la CTF DANIEL din Borlești. Am încredere în tine că vei obține rezultate deosebite și în anii de facultate. Îți doresc mult, mult succes în pregătirea viitoarei tale profesii…”.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img