More


    Zona Bercu se dezvoltă cu implicarea cetățenilor

    - Advertisement -

     

    Primăria Municipiului Satu Mare, SC Apaserv S.A și Asociația de proprietari ,,Bercu Mare” și-au unit forțele pentru a dezvolta zona Bercu Roșu din municipiul Satu Mare.

    Asociația de proprietari a finanțat din fonduri proprii realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția rețelei de apă și canalizare în zonă, SF care a fost predat miercuri de conducerea asociației către Primărie și SC. Apaserv S.A

    Primarul Kereskényi Gábor a declarat că apreciază implicarea locuitorilor din Bercu Roșu, fiind un exemplu de spirit civic și un model de asociere între membrii unei comunități.

    ,,Dăm azi un semnal puternic: acolo unde există implicarea comunității, se pot realiza lucruri importante. Mulțumesc asociației, care este un exemplu de spirit civic și un model pentru alți membrii ai comunității noastre”,  a spus primarul Gábor Kereskényi.

    Administratorul public, Maskulik Csaba a declarat că Primăria a început deja asfaltarea primelor străzi în zona Bercu Roșu. Totodată, pe anumite străzi se va aplica un tratament bituminos, iar dacă va rezista se va continua în toată zona.

    Directorul Apaserv, Ioan Leitner, a afirmat că Asociația de proprietari ,,Bercu Mare” a realizat un SF complex pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare și că operatorul de apă a identificat trei variante de finanțare a lucrărilor, cel mai probabil pe PNRR.

    Reprezentantul Asociației de proprietari ,,Bercu Mare”, Marcel Pop, a spus că a dorit să sprijine eforturile autorităților locale de dezvoltare a zonei: ,,Ne-am hotărât să ieșim din zona de confort și să susținem eforturile Primăriei de extindere a rețelelor de apă și canalizare”, a afirmat Marcel Pop.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img