
La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Carei au identificat în trafic, pe raza localității Lucăceni, un bărbat, de 53 de ani, din Berveni, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influența băuturilor alcoolice.
