More


    “Criza politică” afectează comunitățile și administrațiile locale

    - Advertisement -

     

    Certurile politice transformate în criză politică se reflectă și în buna funcționare a administrațiilor publice, dar și a vieții comunităților locale. ,,Aleșii poporului” nu mai au timp ,,să-și plece urechea” la problemele birocratice existente la nivelul administrațiilor publice locale. Liderii politici sunt ocupați ,,cu goana după funcții politice” și deținerea supremației pe scena politică. Nu mai există o comunicare susținută și receptivă cu reprezentanții administrațiilor publice locale, care de multe ori semnalează anumite anomalii, care se regăsesc în procedurile necesare pentru demararea unor investiții prioritare de interes local. Nu de puține ori au apărut și încă mai apar legi care devin funcționale numai după ce apare ,,Metodologia de aplicare a legii”. Nu se știe de ce aceste ,,Metodologii” apar după câteva luni, iar ,,șoarecii de bibliotecă” decidenți nu se înghesuie pentru a reduce timpul în vederea redactării acestora… Să fie clar! Legile nu pot fi aplicate fără ,,Metodologia de aplicare…” Efectele la nivelul administrațiilor publice locale sunt niște adevărate ,,blocaje” pentru specialiștii care vor să implementeze ,,în regim de urgență” anumite proiecte, fie ele locale sau de nivel european. Nu are rost să vorbim despre alocările financiare necesare pentru cofinanțarea unor proiecte.
    Un alt impediment, despre care nu vor să mai știe aleșii poporului prea ocupați cu scandalurile politice iscate de nerespectarea unor ,,protocoale”, îl regăsim în procedurile stufoase, birocratice, necesare pentru organizarea unor licitații. ,,Încredințarea directă” a unor lucrări de execuție este îngrădită de noile prevederi legale, iar termenele de cheltuire a banului public expiră și, în mod legal, banii se reîntorc la bugetul statului. Nu există o flexibilitate în ceea ce privește redistribuirea banului public de la anumite sectoare către cele care sunt extrem de prioritare. Multe din termenele prevăzute de lege, care se regăsesc în proceduri, nu oferă o sferă liberă de acțiune a specialiștilor, care doresc să întocmească repede proiecte vitale pentru comunitățile locale.
    Tinerii sau adulții, meseriașii, pălmașii, zilierii, care au lucrat și lucrează în străinătate ar dori să investească în localitățile natale de acasă, dar se lovesc mereu de un sistem birocratic descurajator și anacronic. Decidenții ocupați cu replicile politice tăioase și orgolioase au uitat de promisiunile financiare făcute la un moment dat potențialilor investitori români, care ar dori să se reîntoarcă acasă pentru a dezvolta o afacere în România. Mulți dintre acești români s-au adresat administrațiilor publice locale pentru a cere sfaturi și răspunsuri la întrebări, dar din cauza unor legi stufoase și a fiscalității rigide s-au lăsat realmente păgubași în urma unor răspunsuri nefavorabile.
    Sunt foarte mulți producători locali particulari, care au reușit să-și dezvolte o afacere în domeniul agriculturii, care au terenuri private în perimetrul administrațiilor publice locale. Una din marile probleme, care a fost mediatizată intens în ultimele zile pe posturile naționale de televiziune, a fost aceea că piața românească este lipsită de o desfacere sigură a produselor autohtone. Cantități uriașe de legume au ajuns la gunoi din cauza faptului că nu au putut fi valorificate pe piață. Prin unele țări se vorbește de un ,,prețul minim garantat”, pe care anumite Centre de colectare a produselor agricole susținute de statele respective îl asigură producătorilor autohtoni. Legislația permisivă le dă ,,câștig de cauză” firmelor care aduc de peste hotare produse agricole mult mai ieftine, obținute cu subvenții consistente oferite de țările vecine, care ajung în supermarketurile din România. Producătorii noștri nu au încredere în forma actuală de Asociere, prevăzută de lege, care este asociată cu fostele CAP-uri – ,,Cooperativele Agricole de Producție”. Marile supermarketuri impun condiții severe producătorilor autohtoni, care nu au posibilitatea în mod individual, fără o asociere prealabilă, să asigure o aprovizionare constantă cu produse agricole a marilor magazine alimentare. Sistemul agricol din România este deficitar, iar găsirea unor soluții încurajatoare pentru potențialii investitori, care ar dori să construiască niște fabrici de conserve la nivel regional, lipsesc cu desăvârșire.
    Poate-poate înființarea unor firme de export, specializate în valorificarea produselor agricole, chiar în sistem de barter: ,,Acord, în practica actuală comercială, prin care părțile convin să schimbe între ele mărfuri de valori egale”, ar putea asigura de lucru românilor care trăiesc în comunitățile noastre locale. Din păcate, birocrația și criza politică nu au timp pentru elaborarea unor strategii realiste de dezvoltare locală, prin intermediul unor ,,parteneriate public-private” avantajoase, menite să valorifice potențialul productiv, care încă mai există la nivelul unor administrații publice locale. Din discuțiile pe care le-am avut zilele trecute cu un lider local, aflat la al cincilea mandat, am aflat că din cauza certurilor dintre politicienii decidenți, multe sesizări sau propuneri sunt ignorate, iar peste petițiile din teritoriu se așterne praful cuvintelor: ,,Ce poți face azi lasă pe mâine, că poimâine nu mai trebuie să faci nimic…!”…dacă astăzi ,,dezvoltăm” România prin crize politice!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img